Candidatul la Primăria București, Daniel Băluță, a mulțumit alegătorilor, echipei și voluntarilor pentru implicare și a subliniat că rezultatul oficial va fi decis de numărătoarea voturilor.

Candidatul PSD la Primăria București, Daniel Băluță FOTO Maria Dinu / Adevărul

Candidatul PSD la Primăria București, Daniel Băluță FOTO Maria Dinu / Adevărul

Daniel Băluță și-a exprimat recunoștința față de toți cei care s-au prezentat la vot, dar și față de cei care nu au votat. „Vreau să le mulțumesc celor care s-au prezentat astăzi la vot, dar și celor care nu s-au prezentat la vot. Vreau să mulțumesc colegilor mei, vreau să mulțumesc echipelor de voluntari pe care i-am avut în teren, pentru că nu au făcut altceva decât să arate în această campanie electorală că este vorba despre rezultate și este vorba despre performanță”, a declarat Băluță.

Referindu-se la rezultatele exit poll-urilor, candidatul a avertizat că acestea nu sunt decisive. „În ceea ce privește rezultatul exit poll-ului, el este unul neconcludent, este esențială numărătoarea voturilor și îi rog pe toți colegii mei din secțiile de votare să fie extrem de atenți și să somez pe toți cei care au gânduri necurate să uite de ele. Vom supraveghea numărătoarea voturilor până în ultima secundă”, a adăugat Băluță.

În încheiere, candidatul a mulțumit din nou tuturor celor implicați. „Vă mulțumesc, este tot ce am avut de spus”, a spus acesta.

Rezultatele exit-poll realizate de CURS și Avangarde arată că Ciprian Ciucu se situează pe primul loc cu 32,7%, urmat de Daniel Băluță cu 26,3% și Anca Alexandrescu cu 20,2%. Cătălin Drulă obține 12,8%, iar Ana Ciceală ajunge la 6%. 

Conform sondajului de opinie INSCOP Research, voturile bucureștenilor pentru poziția de Primar General al Capitalei se distribuie după cum urmează: 31.7% Ciprian Ciucu (PNL), urmat de Daniel Băluță (PSD) cu 26.1% dintre opțiuni, Anca Alexandrescu (independentă sprijinită de AUR și PNȚCD) 21.1%, Cătălin Drulă (USR) 12.8% și Ana Ciceală (SENS) 7%. Alți candidați înscriși în cursă au cumulat 1.3% din voturi.