• Doi jucători de la Universitatea Craiova s-au accidentat și sunt indisponibili pentru duelul cu Sparta Praga.

  • Filipe Coelho (45 de ani), antrenorul echipei din Bănie, a apelat la juniori pentru a completa efectivul echipei.

  • Universitatea Craiova și Sparta Praga se vor întâlni joi, de la ora 19:45, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa #6 din grupa XXL a Conference League.

Partida dintre Universitatea Craiova și Sparta Praga va fi transmisă în format liveTEXT pe GOLAZO.ro și în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Tudor Băluță se va opera de urgență și va rata meciul U Craiova – Sparta Praga

Filipe Coelho nu se va putea baza pe doi jucători importanți în duelul contra celor de la Sparta Praga.

Tudor Băluță a lipsit de la antrenamentul celor de la Universitatea Craiova, întrucât suferă de apendicită, mijlocașul oltenilor fiind nevoit să se opereze de urgență, conform fanatik.ro.

Fotbalistul trebuia să participe la conferința de presă premergătoare duelului european, însă nu s-a prezentat din cauza problemei medicale.

Intervenția chirurgicală nu este complicată, însă necesită un timp îndelungat de refacere, iar fotbalistul ar putea reveni pe teren de abia în luna ianuarie.

Astfel, Tudor Băluță ar rata ambele meciuri rămase de disputat din Conference League, dar și două meciuri din liga 1:

  • Universitatea Craiova – Sparta Praga, 12 decembrie, 19:45, Conference League

  • Hermannstadt – Universitatea Craiova, 14 decembrie, 20:30, Liga 1,

  • AEK Atena – Universitatea Craiova, 18 decembrie, 22:00, Conference League

  • Universitatea Craiova – Cskikszereda, 22 decembrie, Liga 1

27

de meciuri a disputat Tudor Băluță pentru U Craiova în acest sezon. A marcat 2 goluri

Vladimir Screciu are problemele musculare

Vladimir Screciu a ieșit din calculele lui Filipe Coelho pentru duelul împotriva campioanei Cehiei, întrucât a acuzat o contractură musculară, potrivit fanatik.ro.

Mijlocașul cu 6 prezențe pentru prima reprezentativă a României nu a participat la antrenamentul oltenilor din această dimineață și nu a fost inclus în lotul echipei pentru duelul de joi.

25

de meciuri a jucat Vladimir Screciu în acest sezon pentru U Craiova. Are o valoare de piață de 2 milioane de euro

Un junior de 16 ani, chemat la prima echipă pentru meciul cu Sparta Praga

Problemele de lot ale oltenilor l-au obligat pe Filipe Coelho să completeze lotul pentru meciul cu Sparta Praga cu jucători din cadrul academiei clubului.

Lusitanul l-a convocat la prima echipă pe Denys Muntean, mijlocaș ofensiv în vârstă de 16 ani.

Jucătorul provenit din academia clubului a fost rezervă neutilizată în meciul cu FC Argeș (2-1) de la finalul lunii noiembrie, dar și în cel mai recent meci disputat de olteni, contra celor de la CFR Cluj, 1-1.

3 selecții

are Denys Muntean la naționala României U16

Lotul U Craiova pentru meciul cu Sparta Praga

  • Portari: Pavlo Isenko, Laurențiu Popescu, Silviu Lung Jr.

  • Fundași: Oleksandr Romanchuk, Juraj Badelj, Vasile Mogoș, Nikola Stevanovic, Adrian Rus, Florin Ștefan

  • Mijlocași: Alexandru Crețu, Anzor Mekvabishvili, Lyes Houri, Alexandru Cicâldău, Samuel Teles, David Matei, Luca Băsceanu, Denys Muntean

  • Atacanți: Assad Al-Hamlawi, Monday Etim, Steven Nsimba

Programul Universității Craiova în Conference League

  • Rakow – U Craiova 2-0

  • U Craiova – FC Noah 1-1

  • Rapid Viena – U Craiova 0-1

  • U Craiova – FSV Mainz 05 1-0

  • 11 decembrie, ora 19:45: U Craiova – Sparta Praga

  • 18 decembrie, ora 22:00: AEK Atena – U Craiova

Clasamentul grupei în Conference League

Poziție/Echipă Gol Puncte Zona echipelor care merg direct în optimi⤵️ 1. Samsunspor 7-0 9 2. Celje 8-4 9 3. Mainz 4-2 9 4. Rakow 7-2 8 5. AEK Larnaca 5-0 7 6. Rayo Vallecano 8-6 7 7. Strasbourg 5-3 7 8. Lausanne 5-3 7 Zona echipelor care merg în play-off⤵️ 9. Sigma Olomouc 5-5 7 10. U Craiova 3-3 7 11. Fiorentina 6-2 6 12. Lech Poznan 9-6 6 13. Crystal Palace 5-2 6 14. Shakhtar 6-4 6 15. Zrinjski 7-8 6 16. AZ Alkmaar 4-7 6 17. KuPS 4-2 5 18. Omonia 4-3 5 19. Drita 3-2 5 20. Jagiellonia 3-2 5 21. AEK Atena 8-4 4 22. Sparta Praga 4-2 4 23. Noah 3-3 4 24. Rijeka 2-2 4 Zona echipelor eliminate⤵️ 25. Shkendija 2-3 4 26. Lincoln 4-10 4 27. Dynamo Kiev 6-7 3 28. Legia Varșovia 3-4 3 29. Slovan Bratislava 4-7 3 30. Hamrun Spartans 3-6 3 31. Hacken 4-6 2 32. Shelbourne 0-4 1 33. Shamrock 2-7 1 34. Breidablik 0-5 1 35. Aberdeen 2-9 1 36. Rapid Viena 2-12 0

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport