Duminica, 28 Septembrie 2025, ora 20:00

1315 citiri

Echipa ialomițeană Unirea Slobozia a încheiat la egalitate duminică, în deplasare, scor 1-1, cu formația Farul Constanța, în etapa a 11-a din Superligă. Larie a ratat un penalti pentru Farul, în al patrulea minut al prelungirilor.

La Ovidiu, gazdele au avut prima ocazie importantă, în minutul 14, când Răzvan Tănasă nu a putut finaliza la pasa bună oferită de Ișfan. Scorul a fost deschis de Ţîru, care a înscris cu o lovitură de cap la centrarea din corner a lui Rădăslăvescu, în minutul 45+2. Golul egalizator a venit în minutul 56, când Purece a centrat și Eduard Florescu a înscris. Farul a primit penalti în minutul 90+2, când Gurău l-a faultat pe Cristi Ganea, la un contraatac al gazdelor, și Larie a executat, dar Gurău a respins și scorul final între Farul și Unirea Slobozia a fost 1-1.

Unirea este pe locul 6, cu 18 puncte, iar Farul e a 8-a, cu 15 puncte.

FARUL: Buzbuchi – Vînă, Larie, Ţîru, Cr. Ganea – Ramalho (Vojtus 69), Dican, Rădăslăvescu – I. Cojocaru (Cr. Sima 58), Ișfan, R. Tănasă (N. Grigoryan 80). ANTRENOR: Ianis Zicu

UNIREA SLOBOZIA: Gurău – A. Dorobanțu, A. Dinu, Antoche, Dragu – V. Pop (Coadă 62), Hamdiu, F. Purece (J. Jeno 62) – Afalna, Espinoza (Bărbuț 46), Dulcea (Ed. Florescu 46). ANTRENOR: Andrei Prepeliță

Cartonașe galbene: Ramalho 38, V. Dican 53 / V. Pop 43, Dragu 64, Dorobanțu 74, A. Dinu 80, Gurău 90+2

Arbitri: Horațiu Feșnic – Valentin Avram, Alexandru Cerei

Arbitri VAR: Horia Mladinovici – Andrei Antonie

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent