Articol de Sergiu Alexandru – Publicat marti, 09 decembrie 2025 12:07 / Actualizat marti, 09 decembrie 2025 16:45
Dacia a dat startul comenzilor pe piața locală pentru noile modele Sandero și Sandero Stepway, la două luni de la prezentarea oficială care a avut loc la Paris. Primele livrări către clienți sunt programate pentru primul trimestru al anului viitor.
Modelul Dacia Sandero, care a deținut titlul de cea mai vândută mașină din Europa în 2024, va fi disponibil în două versiuni de echipare: Expression și Journey. Clienții pot alege între două motorizări, TCe 100 și noul ECO-G 120, ambele putând fi cuplate la o cutie de viteze manuală sau automată.
Varianta Sandero Stepway oferă trei niveluri de echipare: Essential, Expression și Extreme. Opțiunile de motorizare includ propulsorul pe benzină TCe 110, echipat cu o cutie de viteze manuală cu șase trepte, și noul motor ECO-G 120.
Încep comenzile în România pentru Dacia Sandero și Sandero Stepway
Autonomia extinsă este unul dintre punctele forte ale modelelor noi. Rezervorul GPL a fost mărit la 49,6 litri, față de 40 de litri la generația anterioară, iar autonomia ajunge până la 1.480 de kilometri pentru Sandero Stepway și la 1.590 km pentru Sandero.
Iar prețurile sunt la îndemână. Sandero Expression, cu motor TCe100, începe de la 15.750 de euro, cu TVA inclus, în timp ce versiunea Journey, cu motorizare ECO-G 120, ajunge la 18.350 de euro.
În schimb, modelul Sandero Stepway Essential începe de la 16.000 de euro, cu TVA inclus, cu motorul TCe 110, în timp ce varianta premium, Extreme, ajunge la 19.600 euro, cu motorizarea ECO-G 120 și cutie de viteze automată.
Dacia Sandero rămâne cel mai vândut model din Europa în 2025. A depășit nume mult mai cunoscute, care aveau aspirații mari pentru poziția de top de pe continent. VW Golf, Renault Clio și Tesla Model Y au fost depășite de modelul românesc.
