• Europa League: FCSB – Feyenoord, joi, 22:00, DGS 1

  • Conference League: Universitatea Craiova – Sparta Praga, joi, 19:45, DGS 1

Printre alții, ardelenii au negociat cu Islam Slimani, Marcus Coco, Kurt Zouma, Hakim Ziyech și Emmanuel Dennis. Primii trei au fost cooptați cu succes, dar cu ceilalți doi Neluțu Varga nu a reușit să ajungă la un acord. 

Emmanuel Dennis nu și-a găsit nici acum echipă, după transferul ratat la CFR Cluj 

În cazul lui Dennis, patronul CFR-ului a renunțat la ideea de a-l transfera deoarece nigerianul a avut pretenții salariale uriașe pentru fotbalul românesc.

Mai exact, voia un salariu de un milion de euro pe an, adică circa 80.000 de euro pe lună, ceea ce l-ar fi făcut cel mai bine plătit jucător din istoria SuperLigii. 

Varga nu a vrut să riște, mai ales că atacantul de 27 de ani era liber de contract de două luni, după despărțirea de Nottingham Forest, și timpul i-a dat dreptate. 

La alte două luni distanță, atacantul care a atins apogeul la Club Brugge, pentru care a marcat împotriva lui Real Madrid în Champions League, este tot liber de contract. 

În ciuda zvonurilor că ar fi avut oferte de la cluburi precum Anderlecht, Pafos, AEL Limassol și Watford, care și-ar fi putut permite în teorie să-i satisfacă pretențiile financiare, Dennis tot nu și-a găsit echipă, semn că există și alte probleme decât cele legate de salariu. 

Emmanuel Dennis, în TOP 10 cei mai valoroși jucători liberi de contract din lume  top10 Foto: Transfermarkt.ro

Etichete: euro , salariu , milioane , emmanuel dennis

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din