Premierul Ilie Bolojan și președintele Nicușor Dan susțin că românilor le-ar putea fi mai bine din 2027, dar economiștii sunt mai rezervați. Profesor la ASE București, macroeconomistul Cristian Păun vede mai degrabă o adâncire a problemelor pe fondul lipsei reformelor serioase și spune că tăierile, combinate doar cu creșterea taxelor și a impozitelor, nu pot decât să evite dezastrul, nu și să aducă prosperitate.
România e condamnată în următoarea perioadă la sărăcie. Shutterstock
– Adevărul: Economiștii și politicienii obișnuiesc să se contrazică în multe privințe, dar mult timp și unii, și alții ne-au dat asigurări că totul e bine, ba s-au lăudat că am întrecut Ungaria și Portugalia și am egalat Polonia, dar acum ne spun cu totul altceva. Care e situația reală a României, în clipa de față?
– Cristian Păun: România
nu este bine deloc și nu de ieri sau de azi, ci nu este bine de foarte multă vreme. Eu văd că suntem pe ultimul loc
în Uniunea Europeană, ne depășește la tot mai multe capitole inclusiv Bulgaria. Și probabil că
distanța față de Bulgaria se va adânci după intrarea lor în
zona euro. Și aș mai spune că nu doar că nu ne este bine de foarte multă vreme. Aici aș mai adăuga că nu e ne e bine cu mici puseuri, dar nu de
bine, ci mai degrabă de rău, mici corecții. Sigur că situația
României s-a îmbunătățit de-a lungul timpului, dacă ne raportăm la anii comunismului, apoi la anii 90 și chiar la început de 2000, doar că ritmul
în care se întâmplă această îmbunătățire depășește orice
așteptare. Și nu în sensul bun al cuvântului. Deja ne-am pierdut răbdarea să tot așteptăm să ne
fie bine.
– Tot mai mulți români se întreabă când și dacă ne va fi vreodată bine. Când
estimați că și-ar putea reveni economia și le va fi mai bine
românilor?
– Evident
că întrebarea este legitimă, când ne va fi bine? Ne va fi bine
atunci când vom vedea o economie reală, o economie privată, care
funcționează și care produce suficient de multă valoare adăugată,
din care se pot fi redistribuite resurse, către cei care au mai
multă nevoie în societate de aceste resurse. Adică, până la
urmă, totul depinde de economia privată, de economia reală. Acolo
este cheia răspunsului nostru. Doar ea ne poate îmbogăți, ne
poate face să ne fie mai bine și aici orice ajutor contează. România
este într-o situație în care nu ne mai punem problema dacă e
capital străin, capital românesc. Orice capital e bun, orice
inițiativă privată este bună și ea trebuie susținută, ajutată,
în niciun caz nu trebuie îndepărtată, în niciun caz nu e o idee
bună să ne izolăm, să ne căutăm destinul cu forțe proprii,
pentru că nu le avem. Suflul nostru este destul de palid și în
continuare România se află în zona săracă a Europei. Sigur, cu
toții ne dorim să fim mai aproape de cei bogați.
Unde s-a greșit și se mai greșește
– Există totuși și voci care spun în contuinuare că suntem pe drumul bun, că PIB a crescut și că
România, așa cum e ea, e deja o țară a bunăstării.
Încă
mai avem mult de făcut până când vom reuși să transformăm în
bunăstare pentru români acest PIB care într-adevăr crește, dar
care ajunge până la urmă prin mecanismele acestea redistributive
către cei care se află încă la zona de sărăcie.
– Unde
s-a greșit cel mai mult și unde se mai greșește?
Mai
avem de așteptat, din păcate, în acest moment, însă apar niște
corecții, care s-au făcut după niște momente de exces în anii
anteriori, după aplicarea unui model complet eronat, care a pus
carul înaintea boilor, și care a redistribuit în societate resurse
pe care nu le aveam. Economia reală nu le producea și nu le produce
nici astăzi, iar astea au dus la acest deficit extraordinar de mare,
în sensul că ne-am ambiționat să cheltuim mult mai mult decât ne
permitem. Și ne-am ambiționat să ducem o dezvoltare pe caiet, o
creștere economică pe caiet, mai puțin dezvoltare, mai mult
creștere economică, și vedem astăzi că suntem efectiv sufocați
de aceste cheltuieli care în bună măsură merg către consum, ne
mai având bani pentru investiții, fim foarte dificili să tăiem
aceste cheltuieli care se duc către consum. Pentru că dacă era
vorba de investiții, poate mai prioritizam niște investiții, mai
temporizam niște investiții, mai amânam niște investiții, dar
aici vorbim principal de cheltuieli pe care statul foarte greu le
poate ajusta, le poate reduce, e vorba de cheltuiele cu salariile,
cheltuieli cu asistența socială. Acestea ocupă extrem de mult din
totalul cheltuielilor la nivelul bugetului României, iar ideea asta
că noi facem deficit doar pentru investiții, nu e o idee care să
stea în picioare.
Și
nu e bună pentru că investițiile nu cresc în ritmul în care
facem noi acest deficit, ceea ce confirmă ceea ce eu spun de foarte
multă vreme. Eu spun că deficitul se face întotdeauna pentru toate
cheltuielile din buget. Ponderea cheltuielor ne arată clar că
aceste cheltuieli nu sunt despre investiții, sunt mai degrabă
despre consum.
– Unii
spun că e normal să procedăm așa și că foarte multe țări,
poate cele mai multe, cresc economic pe consum…
– Oarecum
e normal să fie așa, având în vedere că până la urmă statul a
ales să fie principalul plătitor de pensii deocamdată în România,
în continuare statul este destul de puternic pe zona serviciilor
publice, de tipul sănătate, educație și așa mai departe, deci
oarecum sunt normale aceste cheltuieli. Doar că, evident, s-au făcut
niște excese în ultima perioadă, iar tăierile în ghilimele pe
care le vedem astăzi, sau așa numită austeritate clamată de
opoziție pe care o vedem astăzi, au început în momentul în care
aceste cheltuieli au fost efectiv propuse nesustenabil în trecut,
sigur, cu tentă electorală vădită.
Cine e de vină pentru situația actuală
– De
ce nu a anticipat aproape nimeni ce va urma?
– Noi
de atunci am spus, nu vă bucurați la aceste măriri care se dau
astăzi de pensii, salarii, pentru că ele nu se dau din ceea ce
poate produce economia reală, faptul că nu sunt sustenabile, mai
devreme sau mai târziu se vor lovi de lipsa de resurse la nivelul
bugetului. Și evident că nu vor putea fi menținute pe termen lung
atâta timp cât, repet, economia reală nu poate duce în spate
aceste cheltuieli.
– Așadar,
politica actuală e una corectă?
– Deci
este cumva o situație oarecum normală, fără de care, dacă nu
producem aceste, repet, ajustări, cu siguranță ajungem într-un
faliment costisitor. Vina ar trebui s-o punem în cârca celor care
au promis deșănțat aceste cheltuieli și niciun caz în cârca
celor care încearcă cumva să le repare, să le reducă, desigur,
cu costurile politice de rigoare, dar și cu încăpățânarea și
cu, cum să spun eu, rezistența aferentă.
– Ce nu funcționează daacă e să vorbim de politica economică actuală a României?
– Haideți
să fim cu toții onești, în România sunt foarte multe resurse
bugetare care scapă printre degete, care nu ajung acolo unde
trebuie, care nu se transformă în investiții cu efect de antrenare
pentru economia reală. Există în continuare risipă, există în
continuare lipsă de reformă, pe care ar trebui cu siguranță s-o
îmbrățișăm cu toții în perioada următoare. Reforma
administrației publice, centrale, locale, reforma
administrativ-teritorială sunt lucruri pe care românii le așteaptă
și care ar trebui să fie mult mai repede puse în aplicare și cu
rezultate vizibile, inclusiv asupra bugetului de stat.
Atât
timp cât tu amâni aceste reforme nu are cum să ne fie bine nouă
românilor. Politicianul se încăpățânează să mențină o
Românie neperformată, o Românie cu aceleași instituții stufoase,
politizate, lipsite de orice control, lipsite de criterii de
performanță, cu companii de stat care sunt adevărate feude pentru
găștile din partidele politice. Astea trebuie reparate, trebuie
corectate. România nu este sat fără câini…
Populația e condamnată să plătească factura eșecului economic
– Ok,
politicienii sunt vinovați pentru situația în care ne găsim, dar
cine va plăti această notă?
– Românii
cu toții sunt chemați mereu să plătească gafele politicienilor,
erorile lor, excesele lor, până la urmă incompetența lor, de ce
nu, lipsa lor de curaj în a se apuca de reforme. Toate sunt pe nota
de plată a cetățeanului, în loc ca el să-și plătească
săracul, cheltuielile lui de supraviețuire și alte cheltuieli,
inclusiv să poată să-și susțină familia, fie pe parte de
educație, fie pe parte financiară și așa mai departe. Astăzi,
românii plătesc tot felul de cheltuieli care nu sunt ale lor, dar
care sunt puse evident în cârca lor de acești politicieni, pentru
că ei nu răspund pentru prostiile care le fac. Adică nu vedem
nicio răspundere asumată la nivelul politicului astăzi pentru
bugete făcute în anii anterior cu picioarele, pentru tot felul de
fantezii din acestea bugetare care nu aveau cum să fie susținute.
– Ce le-ați reproșa guvernanților în ce privește stilul de a conduce
țara?
– N-am
văzut niciodată vreun studiu de impact pe tot felul de măsuri pe
care le-au propus guvernanții chipurile ca soluții pentru noi, deci
guvernarea asta fără studii de impact, haotică, cu foarte multe
măsuri fiscale aberante care lovesc în mediul privat. În loc să
îl înflorească, îl atrofiază. Și n-are cum să fie bine pentru
români. Toate mesajele astea belicoase cu care vin unii la adresa
companiilor private și în care înfierează cu mânie proletară
companiile care produc în România și comercializează bunuri și
le dau de muncă românilor, nu reprezintă un mesaj de bine pentru
români. Eu cred că românii pricep destul de bine faptul că aceste
mesaje nu-i fac bine românului de rând, pentru că riscă să-și
piardă locul de muncă, riscă să nu mai găsească atât de multe
opțiuni în piață cu companii sictirite de toată această
abordare complet anapoda, care nu mai dezvoltă mare lucru pe aici,
ne trec la și altele, ne izolează. Nu e de mirare că multe
companii se duc la vecini și fac la vecini lucruri pe care al
minteri poate le făceau aici.
Alungăm investițiile străine cu taxe și impozite tot mai mari
– Dar
ce îi deranjează în primul rând pe investitorii străini?
– Dacă
îi lăsam în pace și nu îi stresam cu operații de tipul taxă pe
stâlp, suprataxarea cifrei de afaceri, suprataxarea profiturilor, cu
siguranță aveam mai mulți investitori și nu pierderam atâtea
investiții. Doar că la noi pare că e o ostilitate din asta
generală de câțiva ani împotriva mediului de afaceri, mediului
privat, care evident că duce greul, greul în general, greul fiscal
al României. Și nu are cum să fie bine cu astfel de mentalitate și
abordare, până când politicienii nu schimbă macazul radical și
nu se pun pe treabă să-și facă partea lor de treabă. Ei ar
trebui să facă reforma și modernizarea României. Atâta timp cât
politicienii refuză să facă asta, românii vor plăti taxe mai
mari, vor plăti prin inflație nota de plată a acestei situații.
– V-aș
întreba dacă, în situația în care se află România, am fi putut
evita să punem aceste taxe și impozite uriașe în moment de criză
sau dacă e tot ceea ce se poate face?
– Sigur
că da, existau alte soluții. Toți criticăm creșterea taxelor
într-un astfel de moment. Pentru că creșterea taxelor în aceste
momente este prociclică. Adică tu în loc să ai spațiu fiscal, să
relaxezi fiscal România când economia nu o duce bine, când
economia privată nu o duce bine, tu practic acționezi prociclic,
venind din păcate cu taxe mai mari. Așa accentuezi criza, împingi
și mai mult în recesiune sectorul privat, producția industrială,
cea care este singura care te poate salva. Reduci practic spațiu
fiscal prin această creștere de taxe, având în vedere că
economia, repet, își închide porțile într-o bună măsură.
Sigur că nu trebuia început cu taxele, dar pe de altă parte,
pentru că există și un dar aici care este foarte important,
trebuie spus și asta. Nimeni din actuala guvernare cred că își
dorea să înceapă cu taxele, dar ca să nu începi cu taxele, tu
trebuie să începi cu reformele. Adică, cumva, trebuia început cu
ceva.
– Și
de ce au ales să crească povara fiscală?
– Taxarea,
creșterea taxelor, este calea ușoară, rapidă. În momentul în
care ai văzut că ai un Parlament în funcțiune care se face un an
acum, Parlamentul României n-a adoptat nicio reformă substanțială.
Nu știu dacă dumneavoastră ați văzut, dar eu n-am văzut nicio
reformă care să emane de pe băncile Parlamentului.
Parlmentarii au rămas datori
– Și
cine ar trebui să vină cu marea reformă, Parlamentul sau Guvernul
României?
– Reforma
nu trebuie să vină atât de la guvern cât de la Parlament.
Guvernul, în mod normal, doar implementează reforma. Reforma este
gândită, votată, concepută, asumată politic de către Parlament.
În orice țară se întâmplă asta. Așa e ideal, cel puțin. Noi
nu am văzut mai nimic în Parlament, în afară de faptul că
găștile din Parlament mai cheamă din când în când câte e un
ministru, să facă bășcălie de el, să-și arate fiecare unul
altuia care-i mai deștept.
– La
ce reforme v-ați gândi acum în primul rând?
Eu
n-am văzut ceva inteligent, ceva concret pe reforma
administrativ-teritorială, de exemplu. Eu n-am văzut astăzi
parlamentarii să se zbată în dezbateri ca discuția să fie dacă
să rămână 10 județe sau provincii, sau cum Dumnezeu le-o spune,
și nu 15. Nu-i văd preocupați care să fie noua reconfigurare
administrativă a României pe parte de administrații locale,
UAT-uri.
Gândiți-vă
că Polonia, care are un teritoriu cu 40% mai mare ca România, are
jumătate din UAT-urile României. Adică vă dați seama care-i
diferența între noi și Polonia, în condiții în care Polonia
produce un pic, o valoare adăugată astăzi, cât toate țările din
Estul Europei, inclusiv noi, luate la un loc. Asta nu înțelege
parlamentarul, că de fapt el încurcă, el pune bețe în roate. Cu
așa parlematari nu faci altceva decât să ajungi tot la taxe, tot
la inflație ca să rezolvi problema.
Guvernul și BNR, vinovate secundare
– Ce
ar putea face mai mult Guvernul României, poate și BNR?
– Guvernul
nu prea poate să facă de unul singur reforme. El poate eventual
salva situația prin taxe, iar Banca Națională poate salva situația
în ghilimele, evident, prin inflație. Nu prea au pârghii foarte
multe cei de la guvern ca să salveze situația. Și oricum situația
nu se salvează prin așa ceva, prin creșteri de taxe și inflație.
În general câștigi puțin timp, poate Parlamentul ăla s-o mișca
puțin și o face niște reforme care să genereze o reducere a
cheltuielor.
Dar
repet, nu văd nicio îngrijorare în Parlamentul României că
jumătate din comunele României n-ar trebui să mai fie comune. Sau
că ar trebui să fie comasate foarte multe localități în România.
Sau că jumătate din orașele României nu mai sunt orașe.
Cristian Păun
Nu
mai vorbesc de municipii și așa mai departe. Pentru ei nu e niciun
stres. Dacă parlamentarii n-au niciun stres, vă dați seama că
n-ai ce să faci tu ca guvern. Din păcate ești împins către
această soluție. Economiștii au dreptate să critice Guvernul
României, dar mai ales Parlamentul. Că și eu sunt tot de partea
lor. Este absolut prociclică situația asta. Dar pe de altă parte,
ce faci? Că situația nu poate să avanseze către un faliment
general. Nu putem fi depunctați astăzi, deși poate unii
parlamentari își doresc treaba asta, dar nu putem fi depunctați
astăzi doar pentru că avem un Parlament indiferent și inconștient,
că altfel n-am cum să le spun, vis-a-vis de reforme și care
absolut nu fac nimic pe parte de modernizare reformă și noi să fim
depunctați în geam.
Retrogradarea ar echivala cu o catastrofă economică
– Ce
ar însemna pentru România o nouă depunctare și să fim
retrogradați practic la nivelul junk?
– Asta
înseamnă instant retragerea a câteva zeci de miliarde de euro,
bani privați din România investiți în economia românească, în
companiile românești. Bani pe care nu îi avem și pe care probabil
că o să-i plătim din rezerva Băncii Naționale. Evident, asta ar
duce automat cursul la niște valori de neimaginat. Pentru că
rezerva aia trebuie refăcută după aceea și am reface-o prin
tiparniță și prin cumpărare de valută la niște prețuri care
vor crește, evident, în acel moment. Adică n-ai de ce să ajungi
în acea situație. Dacă ajungem acolo, dacă ajungem în acea
situație e totul pierdut. Sau cel puțin lucrurile sunt pierdute
pentru foarte multă vreme. Și atunci, da, vii cu soluții care sunt
non-soluții sau sunt pro-ciclice, tocmai pentru a evita o situație
mult mai rea, mult mai rea și care cu siguranță ne-ar împinge
într-o prăpastie greu de surmontat vreo 10 ani de acum înainte.
Dar, repet, totul pleacă de la inconștiența politicienilor, a
parlamentarilor. Acolo e, de fapt, buba și problema și observ că
noi nu prea punem tunurile pe Parlamentul României. Adică, bun,
suntem cu toții călare pe Bolojan, ne luăm de primul-ministru, de
guvern, e în regulă. Doar că guvernul este partea executivă a
unor lucruri care trebuie să emane din Parlament. Ori noi nu prea
avem nicio problemă cu Parlamentul României, cu parlamentarii, cu
cei care sunt acolo și care se plimbă zi de zi pe coridoarele alea
dacă vin la muncă, că de cele mai multe ori probabil îi găsești
în alte zone decât la muncă.
– Întrebați
când va începe să-și revină economia, premierul Ilie Bolojan și
președintele Nicușor Dan au spus că acest lucru se va întâmpla
cel mai probabil din 2027. Le împărtășiți opiniile, sunt
realiste estimările lor?
– Dacă
rezultatele pe buget vor fi vizibile, vom putea zice că au dreptate.
Dar deocamdată rezultatele pe buget nu prea se văd și nu pentru că
ar fi de vină guvernul actual, ci pentru că descoperim tot felul de
prostii. Vedeți, s-a descoperit recent și faptul că mai erau niște
cheltuieli neplătite, din trecut. În atare situație, deficitul
real se poate duce relejer către 10%!
Adică
sunt foarte multe variabile care vor amâna sau vor grăbi rezolvarea
problemei deficitului bugetar. Deocamdată problema deficitului
bugetar rămâne nerezolvată și deocamdată trendul, direcția nu
este spre scăderea lui. Și nici nu are cum. Nu are cum să se
rezolve, nu are cum să scadă deficitul bugetar doar din creștere
de taxe. Pentru că creșterea de taxe nu înseamnă modernizarea
României, nu înseamnă reformarea României. Din contră, dacă
creșterea asta de taxe nu e însoțită și de alte lucruri, duce
mai degrabă la o situație și mai gravă. Și la o criză și mai
mare, la și mai puțin bani încă astăzi la bugetul statului,
adică deficit mai mare. Deci depinde de foarte multe lucruri ce se
va întâmpla. Depinde de corecțiile și momentele în care vom
putea spune că ne aflăm într-o zonă sigură, nu că ne vom salva.
Când ne vom afla într-o zonă mai sigură, nu neapărat o vom duce
mai bine, dar cel puțin nu vom mai avea acest pericol al problemelor
majore în existența noastră.
În câți ani ne va fi bine
-Dacă
ar fi să vă raportați la un interval de timp, de când considerați
că ar putea crește nivelul de trai?
– E
imposibil să spunem că în 2 ani, în 5 ani, în 10 ani, va fi mai
bine. Uitându-mă la istoricul de 30 și ceva de ani a României,
cred că a avansa astăzi 2 ani sau 3 ani ca termen în care va
începe să ne fie mai bine mi se pare nerealist. România nu s-a
făcut bine în 30 de ani, cum s-ar face bine în 2 ani? Deci și
binele pe care eu îl înțeleg, cu siguranță e diferit de binele
pe care îl înțelege politicianul, oricare ar fi el acest
politician. Adică, noi econonomiștii ne uităm pe cifre. Încă
România bate pasul pe loc la birocrație, la corupție, la libertate
economică. Batem pasul pe loc în multe privințe de 20 de ani. Da,
a mai crescut nivelul de trai, s-au întâmplat niște lucruri, dar e
departe de ceea ce ar fi trebuit să se întâmple. Eu nu văd cum am
putea să facem niște salturi extraordinare în aceste topuri
internaționale foarte importante în 2 ani. Nu cu asemenea
guvernanți. Și nici dacă ar veni cei care sunt azi în opoziție.
De fapt, ar fi chiar mai rău de atât, ar fi dramatic să ajungă
cei din opoziție la putere. Cumva, noi nu avem deloc alternative,
iar acest lucru nu ne poate da motive de optimism și nici foarte
multă speranță.