Duminica, 14 Decembrie 2025, ora 20:25

1947 citiri

Justiția, un dezastru, în opinia fostului președinte. Traian Băsescu, despre ideea lui Nicușor Dan de a implica SRI: „Poate o va face mai inteligent decât mine”

Fostul președinte Traian Băsescu FOTO Facebook/Traian Băsescu

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat că situația actuală a justiției este „un dezastru”, susținând că problemele sistemului nu sunt noi, ci își au originea în controlul politic exercitat încă din anii ’90 asupra parchetelor și instanțelor, a spus acesta la Digi 24.

Traian Băsescu a amintit episoade din perioada de dinainte de 2004, când deciziile din justiție se luau direct în structurile de partid. „În 2004 s-a plecat de la o justiție în care, în delegația permanentă, doamna Stănoiu spunea să-i dăm drumul la dosar pentru Băsescu”, a afirmat fostul șef al statului. El a vorbit despre intervenții directe ale conducerii PSD de atunci în activitatea parchetelor, pentru blocarea sau declanșarea unor dosare penale în funcție de interesele politice.

Potrivit lui Traian Băsescu, aceste practici pot fi verificate în stenogramele oficiale ale delegației permanente a PSD, disponibile public: „Oamenii pot vedea cum era justiția la partid. Ce la parchet, ce la instanțe, totul se stabilea la partid, sub coordonarea lui Adrian Năstase și a celor care au pervertit justiția încă de la începutul anilor ’90”.

Fostul președinte a afirmat că una dintre deciziile corecte ale mandatelor sale a fost numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror general, în afara sistemului de conducere al Parchetului General. „Mă felicit că n-am numit un procuror din Parchetul General, ci am adus un procuror, pe Kovesi, care a făcut două mandate. A fost foarte bine”.

Totuși, Traian Băsescu recunoaște o greșeală majoră din acea perioadă: „După ce am numit-o pe Kovesi la DNA, spectacolul mediatic a fost o eroare”. El a criticat expunerea publică excesivă a inculpaților: „A fost un parteneriat între conducerea DNA și presă, care a creat un show total și o presiune asupra instanțelor în privința vinovăției sau nevinovăției celor cercetați”. Responsabilitatea, spune el, este una împărțită: „Această greșeală este reproșată mie, doamnei Kovesi, SRI-ului, tuturor”.

apartamente de vanzare bucuresti 2 camere

În ceea ce privește colaborarea cu Serviciul Român de Informații, Băsescu a susținut că eliminarea SRI din cooperarea cu parchetele a fost rezultatul unei presiuni exercitate de „mafia românească”. „SRI-ul este o instituție a statului român, nu una ostilă. Este singura instituție care are capacitatea de a culege informații la scară largă”, a declarat el.

Fostul președinte a criticat decizia Curții Constituționale care a limitat implicarea SRI în anchetele penale: „A fost o decizie luată pe o presiune teribilă. Au câștigat cei care au vrut procurori fără arme, fără mijloace de a finaliza anchete”.

În opinia sa, colaborarea instituțională este necesară și a vorbit despre faptul că Nicușor Dan, președintele României, are din nou ideea colaborării SRI. „Da, poate o va face mai inteligent decât mine. Adică să stabilească o limită până la care se poate implica SRI-ul, să o stabilească prin CSAT, dacă va fi cazul. Protocoalele sunt obligatorii. Trebuie să colaboreze instituțional și să știți că SRI-ul are și acum protocoale, zic eu, cu toate instituțiile statului”, a spus Traian Băsescu.

Referindu-se la situația actuală din sistemul judiciar, Traian Băsescu a spus că documentarul Recorder și reacțiile apărute ulterior confirmă degradarea profundă a justiției: „Din perspectiva mea, ce se întâmplă acum în justiție arată ca un dezastru”.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent