-
Media: Digi Sport Special, marți, 20:00, DGS 1
-
Cupa Ligii Angliei: Cardiff – Chelsea, marți, 22:00, DGS 1
Gianluigi Buffon: „Giorgia Meloni reprezintă naţiunea noastră în cel mai bun mod posibil”Galerie Foto
Fostul internațional italian, cu 176 de prezențe în poarta „Squadrei Azzurra”, a fost prezent la reuniunea politică „Atreju”, organizată de tinerii militanţi ai Fratelli d’Italia.
Întrebat despre acest subiect, legenda fotbalului italian şi-a exprimat sprijinul faţă de prim-ministrul italian.
„Giorgia Meloni reprezintă cu siguranţă naţiunea noastră în cel mai bun mod posibil. Ea guvernează de mult timp, iar aceasta este o realizare extraordinară.”, a spus Gianluigi Buffon, conform news.ro.
În cadrul întâlnirii, Buffon a vorbit şi despre fotbal şi ambiţiile sale în calitate de şef al delegaţiei echipei naţionale a Italiei.
„Participarea la Cupa Mondială ar aduce magie în ţară, iar Italia ar deveni o mare tribună în care am fi cu toţii uniţi. Astăzi, poate că este mai dificil să descoperi talente, deoarece, din fericire, există şi alte sporturi, cum ar fi tenisul.
Dar într-o ţară ca a noastră, talentul va exista întotdeauna, trebuie doar să nu-l înăbuşim. Talentul nu se formează într-un an, este o viziune, un parcurs care începe uneori cu 20 de ani mai devreme. Important este să ai o idee şi o viziune.”, a mai afirmat Buffon.
Etichete: italia , gianluigi buffon , giorgia meloni , prim-ministrul italiei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din