• Media: Digi Sport Special, marți, 20:00, DGS 1

  • Cupa Ligii Angliei: Cardiff – Chelsea, marți, 22:00, DGS 1

Complexul Dinamo care ar trebui să se construiască în ”Ștefan cel Mare” va cuprinde un stadion de 25.000 de locuri, spații de cazare și de mâncare pentru sportivi, săli de antrenament pentru diverse discipline sportive, centru de recuperare și spațiul expozițional.

Noi imagini cu stadionul lui Dinamo de 117.000.000 de euro

Arena lui Dinamo ar putea fi gata până în 2028. Noul stadion ar urma să coste aproximativ 117.000.000 de euro.

Primăria Sectorului 2 va finanța cu 25 de milioane de euro ”Arena Multifuncțională Dinamo”, care cuprinde și Parcul Sportiv Dinamo. Câteva imagini noi cum vor arăta la finalizare cele două proiecte au fost publicate în acest sens pe rețelele sociale.

Galerie Foto

„Cofinanțăm noua Arenă Multifuncțională Dinamo și deschidem comunității un parc sportiv de 20 de hectare în centrul Capitalei

Cel mai important proiect de infrastructură sportivă din Sectorul 2 poate începe.

În ședința Consiliului Local din 16 decembrie 2025 supunem la vot două proiecte esențiale:

1. Cofinanțarea noii Arene Multifuncționale Dinamo. Sectorul 2 contribuie cu aproximativ 25 de milioane de euro, eşalonat pe trei ani.

Până la finalul lui 2027 vom aloca peste 80 de milioane de lei, astfel încât lucrările să se desfăşoare în ritmul solicitat de Guvernul României și să evităm orice blocaj financiar. Implicarea Sectorului 2 este decisivă pentru realizarea proiectului. După patru luni de analiză și discuții tehnice cu CS Dinamo, am construit o formulă de colaborare care acoperă atât investiția, cât și utilizarea eficientă a viitoarei infrastructuri.

2. Deschiderea Parcului Sportiv Dinamo-20 ha pentru comunitate.

Odată cu dezvoltarea arenei, vom deschide publicului un parc sportiv de aproape 20 ha, care va include:
• pistă de alergare de 2 km, la standardele internaționale;
• zone pentru sport de masă și antrenament, atât pentru copii, cât și pentru seniori;
• zone de relaxare și petrecere a timpului liber;
• reamenajarea și extinderea spațiilor verzi.

De asemenea, prin noul protocol cu Dinamo, elevii din Sectorul 2 vor avea acces gratuit la:
• până la 30% din bilete la competițiile sportive organizate de club (fotbal, handbal, volei, baschet etc.);
• tabere sportive de vară;
• sesiuni dedicate de inițiere și pregătire sportivă;
• competiții între școli;
• vizite educative și acces la Muzeul Sportiv Dinamo;
• activități dedicate în cadrul programelor „Săptămâna Altfel” și „Săptămâna Verde”;
• traininguri pentru profesorii de educație fizică din Sectorul 2.

Obiectivul este crearea unui centru sportiv deschis, funcțional și integrat în viața comunității, utilizat zilnic de un număr cât mai mare de oameni. Prin acest demers, Sectorul 2 devine un actor important în modernizarea infrastructurii sportive a Capitalei.

Continuăm, în paralel, proiecte majore precum noul Patinoar Mihai Flamaropol, realizat împreună cu PMB, și cele patru săli de sport multifuncționale destinate școlilor din sector”, a transmis Primăria Sectorului 2 prin vocea primarului Rareș Hopincă (41 de ani).

Cum arată proiectul noului stadion al lui Dinamo

Noul stadion Dinamo va avea:

  • propria parcare pentru publicul VIP, cu până la 200 locuri
  • spații încăpătoare pentru echipe, cu patru vestiare, două săli de încălzire, spații pentru staff-ul tehnic, oficiali și organizatori
  • o boxă generoasă pentru presă
  • spații pentru publicul VIP, incluzând 12 loje, spațiu de ospitalitate de minimum 400 mp, separeuri și restaurant
  • spații pentru spectatorii cu dizabilități
  • tribunele vor fi integral acoperite, iar locurile vor avea o bună vizibilitate către teren

Stadion de 100.000.000 de euro și la PiteștiGalerie Foto

Stadionul de ”5 stele” de la Pitești va costa 100 de milioane de euro și va avea aproximativ 15.000 de locuri.

În plus, va dispune de sistem de iluminare a fațadei prin tehnologie LED, sală de forță de minimum 500 mp, sală de recuperare, două saune, cabinet medical, muzeu al clubului FC Argeș și magazin de prezentare al formației din Trivale.

Stadion ”unic”, de 137 de milioane de euro, la Timișoara

Și la Timișoara au fost făcuți pași importanți în vederea ridicării unui nou stadion, al cărui proiect este gata. Lucrările sunt în același stadiu ca la arena așteptată de dinamoviști.

Galerie Foto

Etichete: stadion dinamo , noul stadion dinamo , constructie stadion dinamo

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din