• Consiliul Local al Sectorului 2 a aprobat, astăzi, proiectul de cofinanțare a noii arene multifuncționale Dinamo.

  • Lucrările la stadionul ce va fi folosit atât de către CS Dinamo, cât și de FC Dinamo ar putea fi demarate la începutul anului viitor.

Săptămâna trecută, Rareș Hopincă a anunțat că Primăria Sectorului 2 va cofinanța construcția noii arene multifuncționale Dinamo cu 25 de milioane de euro. Azi a venit și confirmarea prin vot.

Primăria Sectorului 2 a aprobat planul de cofinanțare al noului stadion Dinamo

Proiectul de cofinanțare a noii case a „câinilor roșii”, prevăzut în OUG nr. 52/2025, a fost supus la vot de consilierii locali din Sectorul 2 și a fost aprobat: 18 voturi favorabile și 8 abțineri.

Prima tranșă ce va fi virată pentru construirea noului stadion Dinamo va fi alocată chiar din această lună.

6.500.000 de euro plus TVA

este prima tranșă pe care o va plăti Primăria Sectorului 2

De asemenea, organismul local a aprobat asocierea cu CS Dinamo pentru a deschide Parcul Sportiv Dinamo. Acesta va putea fi folosit pentru activități publice dedicate copiilor și adulților din Capitală.

Bog’Art, firma care a câștigat licitația pentru construcția noii arene, urmează să organizeze șantierul.

Lucrările pentru noua arenă a „câinilor” ar putea fi demarate la începutul anului viitor.

FOTO. Cum va arăta noul stadion Dinamo

Galerie foto (8 imagini)

+8 Foto

labels.photo-gallery

Ce facilități va avea noul stadion Dinamo

Noua arena de la CS Dinamo, clubul MAI, va putea fi închiriată și de FC Dinamo – echipa din Liga 1 – și va avea 25.000 de locuri, cu dotări ultramoderne, omologată de UEFA, care va deservi și drept complex sportiv. Va costa 117 milioane de euro.

Stadionul va fi dotat cu:

  • spații încăpătoare pentru echipe, cu patru vestiare, două săli de încălzire, spații pentru staff-ul tehnic, oficiali și organizatori

  • o boxă generoasă pentru presă

  • spații pentru spectatorii cu dizabilități

  • spații pentru publicul VIP, incluzând 12 loje, spațiu de ospitalitate de minimum 400 mp, separeuri și restaurant

  • propria parcare pentru publicul VIP, cu până la 200 locuri

  • tribune acoperite integral.

117.000.000 de euro

ar urma să coste noul stadion Dinamo

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport