România
se laudă cu realizările sale, dar este din multe puncte de vedere
un contraexemplu în Uniunea Europeană. Pe lângă sărăcia mare,
inflația uriașă și deficitul enorm, România e acum ultima și la
capitolul recuperării impozitului pe profit.

România nu reușește să aducă la buget banii necesari. FOTO: Pexels
România
este campioană europeană detașată când vine vorba despre deficit
și impozit, dar și în privința taxelor și a impozitelor pe care
ANAF nu reușește să le aducă la buget. Dar asta nu este tot.
Potrivit datelor Comisiei Europene, România este ultima și atunci
când vine vorba despre modul în care reușește să colecteze
impozitul pe profit al firmelor care activează în țară. Expertul
în fiscalitate Gabriel Biriș explică, într-o postare pe Facebook,
cum reușim să o dăm în bară și la acest capitol.
„Comisia
Europeană a publicat și primul studiu cu privire la GAP-ul în
colectarea impozitului pe profit (CIT). Nicio surpriză, în 2024
România este și aici „campion” absolut: 35%, față de media de
10,9% (pg. 4,5), în scădere totuși de la 51% în 2019. Studiul nu
este la fel de detaliat și util că cel privind GAP-ul de TVA, dar –
la pg 71 găsim un grafic extrem de interesant (pentru anul 2019):
România „tronează” în top, cu GAP de 51% (mai mult de
jumătate!), urmată de Italia cu 38%, Cipru și Ungaria cu 37%. Din
cei 51%, doar 7% provine din „profit shifting”, (transfer de
profit prin prețuri), restul de 44% provenind din neconformare”,
spune Gabriel Biriș.
Companiile românești sunt cele mai afectate
El
explică în continuare cauzele care stau la baza acestui eșec și
de unde vin marile probleme ce duc la acest GAP. Vestea proastă este că legislația de acum nu face decât să lovească direct sectoare întregi ale economiei României. Și ca și cum nu ar fi suficient, cele mai afectate de legile actuale sunt companiile românești.
„O
șesime din GAP vine din transfer de profit. 5 șesimi vin din
neconformare (nedeclarare sau declarare și neplată). Cum așa? Păi
nu ne spun nouă onor politicienii noștri că marea problemă e
transferul de profit? Nu de aia au inventat IMCA care nenorocește
întregi sectoare ale economiei și lovește în principal în
companiile cu capital românesc? Problem! Nu de acolo vine problema
și nici nu ne ducem toți după „fenta” lor!”, adaugă Biriș.
La
final, el explică și că problema vine din modul deficitar în care
statul recuperează acești bani la buget și trasează o paralală cu situația proastă a colectării TVA.
„Am
spus în mod repetat că problema transferului de profit este mult
supra-estimată de niște „experți” care nu înțeleg economia.
Studiul Comisiei confirmă asta! O distribuție similară avem și la TVA: maxim o cincime din GAP
vine din retail (B2C), restul de 4 cincimi vin din B2B, B2G (adică
fraudă mare), deși cea mai mare parte a eforturilor s-au concentrat
până acum pe prima cincime”, încheie Gabriel Biriș.
Deși România nu reușește să aducă la buget taxele și impozitele prevăzute de lege, Guvernul României a decis să le crească din pix, în speranța că astfel va strânge mai mulți bani. În realitate, tot mai mulți economiști susțin că pe viitor colectărilor vor fi pe minus, iar evaziunea fiscală va crește pe măsură ce firmele vor găsi metodele potrivite pentru a eluda legislația comercială tot mai restrictivă.