O companie fără nicio treabă cu industria feroviară, dar la care CFR Marfă e acționar, aduce operatorului de stat profituri de zeci de milioane de lei anual.
Lucruri puțin știute. Deși nu are nicio treabă cu domeniul construcțiilor de apartamente, săli de sport, așezăminte culturale etc, volens nolens CFR Marfă a devenit acționară a Companiei Naționale de Investiții, încă de la înființarea acesteia, alături de Administrația Porturilor Maritime Constanța, Administrația Canalelor Navigabile și Administrația Porturilor Dunării Maritime, acestea fiind alte companii fără nicio legătură cu obiectul de activitate al CNI.
Participarea CFR Marfă la capitalul social al CNI are părți bune și părți proaste. Fiind acționar al CNI, CFR Marfă a fost obligată de-a lungul timpului să vină cu bani pentru a participa la majorările de capital social aplicate. De exemplu, în 2022, CNI și-a majorat capitalul social cu aproximativ șapte milioane de lei, ceea ce a reprezentat un aport proaspăt la capitalul companiei din partea CFR Marfă de 25% din 7,6 milioane de lei.
La capitolul părți bune, este de menționat profitabilitatea ridicată a CNI care aduce acționarilor câștiguri substanțiale, în situația în care acționarii CNI decid repartizarea profitului ca dividende.
Potrivit risco.ro, în 2024, CNI a avut un profit net de 231 de milioane de lei, sumă care în buzunarele CFR Marfă ar fi trebuit să se traducă prin venituri suplimentare de peste 50 de milioane de lei, sumă semnificativă, raportat la pierderile anuale ale operatorului național, de sute de milioane de lei. În 2023, CNI a avut profit de 144 de milioane de lei, iar în 2022 de 214 milioane de lei. În 2021 profitul a fost de 95 de milioane de lei, iar în anul pandemiei 2020 a fost de 16 milioane de lei.
CFR Marfă participă la numirea managementului CNI
Mai mult, CFR Marfă are și un cuvânt de spus în ceea ce privește conducerea CNI. La finele lui noiembrie, reprezentanții Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în Adunarea Generală a Acționarilor Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” S.A. și-au exprimat acordul cu declanşarea procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Investiţii şi cu mandatarea reprezentantului Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A. în Adunarea Generală a Acționarilor Companiei Naționale de Investiții pentru aprobarea declanşării procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Investiţii.
O companie profitabilă
În clasamentul publicat de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice pe site-ul sau https://amepip.gov.ro/ pentru anul 2024, Compania Națională de Investiții SA (CNI) s-a clasat pe locul 12 la nivel național în topul general al întreprinderilor publice din cele peste 1.300 monitorizate activ de AMEPIP și pe primul loc în domeniul construcțiilor, fiind una dintre întreprinderile publice cu cel mai ridicat nivel de eficiență economică.
În anul 2024, productivitatea medie a salariaților CNI a depășit 970.000 lei/ angajat, rezultat al gestionării prudente și responsabile a investițiilor.
De asemenea, în anul 2025, CNI a finalizat până în prezent peste 200 de obiective în întreaga țară — în domenii vitale precum educația (31), sănătatea (14), cultura (26), sportul (67) și infrastructura locală (64)— în ciuda constrângerilor bugetare și a contextului economic dificil.
Compania Națională de Investiții „C.N.I.” S.A. este o societate pe acțiuni, constituită și funcționând conform Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Societatea are cinci acționari, inclusiv CFR Marfă, toți persoane juridice române, iar statul român, în mod direct, nu este acționar al societății. CNI este administrată de un Consiliu de Administrație și condusă de un director general, în conformitate cu prevederile legislației aplicabile societăților comerciale.
Cum își câștigă CNI banii
Deși se află sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, activitatea CNI nu este finanțată din fonduri publice, societatea își constituie veniturile ca urmare a realizării investițiilor derulate prin programele naționale. Aceste venituri provin din contractele de lucrări implementate, respectiv din comisioanele legale pentru serviciile prestate de administrare și supervizare a investițiilor, similar unui consultant extern care gestionează fonduri externe sau proiecte de investiții publice.
