Articol de Romeo Ene – Publicat sambata, 20 decembrie 2025, 12:49 / Actualizat sambata, 20 decembrie 2025 12:50

Momente grele pentru comentatorul sportiv Ilie Dobre (72 de ani). Acesta a suferit un preinfarct și a fost operat de urgență. Își va petrece sărbătorile în spital.

Comentatorul susține că a fost la un pas de moarte, dacă medicii n-ar fi intervenit cu promtitudine. Aceștia i-au montat două stenturi, iar în acest moment se află sub monitorizare.

Comentatorul sportiv Ilie Dobre a fost la un pas de moarte: „Am scăpat ca prin miracol”

Artera principală a inimii era aproape complet blocată, iar medicii au fost obligați să-l opereze imediat, la Spitalul Militar din București.

Ilie Dobre se recuperează în acest moment și este în afara oricărui pericol. A oferit și o scurtă reacție, explicând faptul că situația a fost atât de gravă, încât dacă mai trecea o zi și nu era operat, și-ar fi pierdut viața.

„Mi s-a înfundat artera principală a inimii, 99 la sută. Am avut preinfarct, scăpând ca prin miracol. Mi s-au pus două stenturi. Mă aflu încă la Spitalul Militar. Dacă aș mai fi întârziat o zi, nu se mai putea face nimic”, a spus Ilie Dobre, pentru fanatik.ro.

Comentatorul sportiv este imobilizat la pat și va rămâne internat în spital pentru o perioadă, cel puțin până când medicii vor fi convinși de faptul că organismul lui a răspuns bine la această intervenție chirurgicală delicată.

Ilie Dobre, omul recordurilor

Dobre a fost inclus de World Record Academy, cea mai cunoscută organizație din lume care certifică recordurile mondiale, în Cartea Recordurilor. Comentatorul este primul român care a stabilit 10 recorduri mondiale omologate, în 2014 i-a fost acordat şi premiul „Omul Anului în Media”, pentru promovarea sportului, a valorilor morale, a fair play-ului și a valorilor sociale în sport.

Pe lângă aceste distincții, Ilie a intrat în Cartea Recordurilor pentru transmisiunea directă la radio a unui gol fără respirație (35 secunde şi 6 zecimi) și pentru transmisiunea directă la radio a unui gol cu o singură respirație (1 minut şi 8 secunde).