• SuperLiga: ”U” Cluj – Farul, duminică, 16:30, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB – Rapid, duminică, 20:00, DGS 1

Unul dintre posturile problematice este cel de fundaș dreapta, unde Trent Alexander-Arnold s-a adaptat mai greu în urma transferului de la Liverpool, iar acum este accidentat. Cealaltă variantă, Dani Carvajal, a stat pe bară aproximativ un an, iar după ce a revenit a căpătat iar probleme la genunchi.

Dani Carvajal urmează să plece de la Real Madrid 

Căpitanul lui Real Madrid s-a operat și lipsește de la începutul lunii noiembrie încoace, iar revenirea sa e așteptată la începutul anului viitor. Între timp, presa din Spania a scris că aventura sa de pe Bernabeu se apropie de final. 

Carvajal mai are contract până la finalul sezonului actual, iar președintele Florentino Perez, care e cunoscut pentru faptul că oferă greu prelungiri pentru jucătorii trecuți de 30 de ani, nu mia vrea să îi ofere o nouă înțelegere. 

Real Madrid nu își permite să aibă pe același post doi jucători care au probleme cu accidentările. De pildă, la meciul de sâmbătă seară, cu Sevilla, scor 2-0, Xabi Alonso a fost obligat să improvizeze și să joace cu Raul Asencio, care e în mod normal fundaș central. Alteori l-a folosit acolo pe Federico Valverde, care e mijlocaș central. 

Astfel, Perez și-ar dori ca în vară să mai transfere un fundaș dreapta, în mod ideal rezervă pentru Alexander-Arnold, dar care să fie disponibil de-a lungul întregului sezon. 

Carvajal a aparținut aproape întreaga carieră de Real Madrid, unde și-a făcut și junioratul. În 2012 a fost vândut de academie la Bayer Leverkusen, însă un an mai târziu a fost răscumpărat de madrileni. 

În total, Carvajal are 436 de meciuri în tricoul „Los Blancos”, cu 14 goluri și 65 de pase decisive. Alături de madrileni a cucerit 27 de trofee, iar la acest capitol este depășit doar de Luka Modric, în întreaga istorie a clubului înființat în 1902. 

VIDEO Rezumat Real Madrid – Sevilla 2-0 

Etichete: real madrid , dani carvajal , florentino perez

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din