CSU Sibiu adâncește hăul de formă al celor de la CS Vâlcea 1924, cărora tocmai le-a administrat al 4-lea eșec consecutiv în LNBM. Sibienii au început să domine copios partida începând cu actul secund, pentru a se impune la final cu scorul de 96-85.
Echipele de start:
Sibiu: Blidaru, King, Randolph Jr., Roschanfsky, Stone
Vâlcea: Lecomte, Kiss, Jenkins, McCaffery, Uță
Startul de meci în Sala Transilvania a fost unul alert, dar nu și la fel de productiv. După patru minute de joc scorul era egal, 6-6. King și Stone puneau patru puncte la rând pentru gazde. Kiss oprea mini-seria gazdelor. Echilibrul s-a păstrat totuși pe tabelă, chiar dacă sibienii au ratat două șanse să se desprindă la mai mult de două posesii. CSU Sibiu a profitat de vizitele la linia de pedeapsă, unde a ajuns în 13 rânduri în primul act, și astfel a rămas în față, 23-20 la capătul primelor zece minute de joc.
Filip Adamovic a înscris prima triplă a gazdelor, chiar la primul atac din sfertul secund. Vâlcenii nu au răspuns și scorul a ajuns la 28-20. Adamovic a încasat un antisportiv, lucru care le-a permis oaspeților să înjumătățească diferența. Tot Filip a răspuns cu un coș de la distanță, anulat instant de Jenkins. Adamovic a rămas „on fire” și scorul ajungea la 34-27 pentru CSU. Elias Drăgan a pus și el cinci puncte pe tabelă, iar Arturo Alvarez solicita time-out. Pickney și Kiss puneau patru puncte la rând pentru vizitatori. Sfertul doi a fost un schimb de run-uri. Sibiul a reușit să ducă scorul la 46-37, atingând cel mai mare avantaj din meci. Nici după time-out oaspeții nu și-au revenit și au mai venit șapte puncte pentru gazde. Aproape de pauză a mai punctat Vâlcea doar prin Uță. 53-49 la capătul primei reprize.
Reluarea jocului părea să aducă revirimentul oaspeților, dar Stone i-a pedepsit imediat cu cinci puncte la rând și a refăcut ecartul de la pauză, 64-50. A venit o triplă și de la MJ Randolph și Vâlcea era în corzi, Arturo Alvarez solicita primul timp de odihnă din meci. Haosul din jocul oltenilor nu s-a oprit și tabela indica 72-50, când mai venea un time-out de pe banca oaspeților. Vâlcea a început să-și facă speranțe de revenire cu șapte puncte la rând. Acest run a fost oprit de un three-point-play al lui Smith. Sfertul terț s-a încheiat perfect pentru gazde, cu o triplă a lui Roschnafsky, iar scorul devenea 82-59.
Jocul părea să curgă liniștit spre un deznodământ așteptat, dar Jenkins nu a fost de acord. A marcat opt puncte la rând, după care Lecomte și același Jenkins, de la libere, au dus scorul la 86-76. De fiecare dată după momentele de revenire, Andreas Blidaru a dat o gură de aer echipei sale, un coș de două puncte la plus zece și o triplă la plus opt. Nici oaspeții nu au mai avut luciditatea necesară pentru a completa revenirea, iar fiecare coș al gazdelor ducea spre deznodământul scontat încă din sfertul trei. Scor final 96-85.
Anthony Smith a fost liderul echipei câștigătoare, cu 18 puncte marcate. Keith Stone a fost aproape de double-double, consemnând 17 puncte și 9 recuperări, iar Andreas Blidaru a impresionat cu 16 puncte împotriva fostei echipe. John Jenkins a avut 29 de puncte pentru Vâlcea, iar DeAndre Pinckney a fost în double-double cu 11 puncte și 12 recuperări.
foto: YFT Shots