Poliția Republicii
Moldova susține că are indicii conform cărora unor persoane li s-ar fi promis
bani pentru a participa la protestul programat luni, 29 septembrie, în Chișinău, împotriva
rezultatului alegerilor din Republica Moldova.

Forţele de ordine sunt pregătite să intervină la protest. FOTO: arhivă/Alexandru Tarlev
Poliția Republicii
Moldova a transmis luni, 29 septembrie, un comunicat prin care anunță că deține
informații despre posibile tentative de corupere a cetățenilor în contextul
protestului planificat în capitala Chişinău. Astfel, potrivit autorităților,
unor persoane li s-ar fi oferit bani pentru a fi prezente la manifestație, deși
acestea ar fi ezitat inițial să iasă în stradă.
Mitingul are loc pe
fondul nemulțumirilor exprimate de unele partide și grupări politice față de
rezultatul alegerilor parlamentare din weekend, câștigate de Partidul Acțiune
și Solidaritate (PAS), formațiune pro-europeană condusă de președinta Maia
Sandu.
Presa din Republica Moldova scrie că protestatarilor recrutați li se promite 150 de euro, dar și „un bonus” de 50 de euro, dacă vin cu un prieten, precum şi „ceai și cafea” din partea casei.
„Poliția deține informații cǎ pentru participarea la
protestul anunțat astăzi în capitalǎ oamenilor li se promit bani, în contextul
în care persoanele se abțin în a ieși în stradă. Amintim repetat
organizatorilor cǎ poartă răspundere absolută pentru aceste acțiuni și cǎ legea
pedepsește astfel de ilegalitate”, se arată în comunicatul oficial.
Instituția a
subliniat că respectă libertatea de exprimare și dreptul cetățenilor de a
protesta, dar i-a îndemnat pe participanți să respecte legea.
Poliția respectă dreptul fiecărei persoane la libera
exprimare și îndeamnǎ cetățenii să-și controleze acțiunile, sǎ nu se lase
ademeniți și sǎ-și respecte demnitatea.
În contextul în care vor fi constatate asemenea
ilegalități, Poliția va interveni și le va documenta conform cadrului legal”, a transmis luni, 29 septembrie, printr-un comunicat, poliţia
din Republica Moldova.
După numărarea a 90.91% din voturi, PAS a obținut 50,16%, urmat de Blocul Patriotic 24,19% și Be Alternativa 7,97%.