Articol de Maria Olteanu – Publicat duminica, 21 decembrie 2025 23:16 / Actualizat luni, 22 decembrie 2025 00:35

FCSB – Rapid 2-1. Alex Dobre (27 de ani), liderul giuleștenilor, a venit extrem de dezamăgit la finalul partidei de pe Arena Națională, la interviu, l-a criticat pe „centralul” Istvan Kovacs, care nu a dictat și al doilea penalty pentru Rapid, la scorul de 2-1, apoi a vorbit despre obiectivul echipei și așteptările de la noul an.

În minutul 93, Hromada a fost doborât în careu de Șut, dar Kovacs a considerat că jucătorul Rapidului exagerează și nu a dictat penalty-ul așteptat de vizitatori, care sperau să egaleze. Dobre a spus după meci că a insistat ca arbitrul din Carei să revadă faza și să arate punctul cu var, dar nu a reușit să îl convingă.

Pe primul loc momentan în Superliga, cel puțin până la meciul Craiova – Csikszereda, de luni seara, Rapid are ca prim obiectiv calificarea în cupele europene, considerând că titlul ar fi un bonus.

Reacția lui Alex Dobre, după eșecul cu FCSB: „Noi cu penalty-urile… nu prea”

„Sunt trist, supărat, nu prea am multe cuvinte să spun, dezamăgitor. Am făcut o primă repriză slabă, în a doua ne-am revenit, am urcat pressing-ul. Se pare că ne-a ieșit, dar nu a fost suficient. Consider că la Hromada a fost penalty, dar asta este. L-am și rugat pe Istvan Kovacs să vadă faza la monitor…

Dar noi cu penalty-urile… nu prea. FCSB este o echipă care joacă în cupele europene, dar consider că puteam reveni în joc. Cred că i-am dominat spre sfârșit. Sunt trist, dezamăgit, îmi doream victoria foarte mult. Campionatul este ca un maraton, ai perioade mai bune, mai puțin bune.

Vom face un rezumat clar asupra a ce s-a jucat până acum. Sper să arătăm altă față din anul următor, să prindem play-off-ul și să ne ridicăm la standardul suporterilor noștri. Nu pot exprima supărarea pe care o am. Obiectivul nostru este să prindem cupele europene. Dacă câștigăm titlul, este un bonus”, a spus Alex Dobre după meci, la emisiunea „Digi Sport Special”, de la Digi Sport.

Imagini din meciul FCSB – Rapid 2-1


FCSB - Rapid, etapa #21 // foto: Cristi Preda (GSP)

VIDEO. Așa a deschis Darius Olaru scorul cu Rapid

Clasamentul la zi în Superliga