Articol de Maria Olteanu – Publicat marti, 23 decembrie 2025, 15:25 / Actualizat marti, 23 decembrie 2025 15:29
CSM Galați – Gloria Bistrița, prima partidă a etapei a 11-a din „Liga Florilor”, a fost fără istoric. Considerate vizitatoare, dar în fața propriilor fani, jucătoarele de la Gloria Bistrița au făcut scorul sezonului, impunându-se la 26 de goluri, 40-26!
În mod normal, această partidă, penultima din anul 2025 în prima ligă de handbal feminin, ar fi trebuit să aibă loc pe malul Dunării, dar cele două echipe s-au înțeles să joace la Bistrița și returul să se desfășoare la Galați.
Așa cum era de așteptat, Gloria, echipa mult mai bună, nu i-a dat nicio șansă adversarei. A început puternic și a majorat ecartul treptat, la pauză având +14 pe tabelă. Și în repriza secundă, gazdele au continuat să domine și să marcheze pe bandă rulantă, punând în cele din urmă o diferență de 26 de goluri între ele și adversare.
46-20 a fost scorul sezonului, după ce înainte cea mai mare diferență se înregistrase la meciul SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Târgu Jiu, scor 40-18.
FINAL » CSM Galați – Gloria Bistrița 20-46
Min. 51: Diferență dublă între cele două echipe cu 9 minute înainte de final: 38-19 în favoarea gazdelor
Min. 45: Gloria conduce cu 15 goluri cu 15 minute înainte de finalul partidei
Pauză la Bistrița! Gazdele au 14 goluri avans după primele 30 de minute de joc
Min. 26: Bistrița continuă să domine acest meci și are 21-10 cu 4 minute înainte de pauză
Min. 13: Gloria se desprinde și se duce la +12 pe tabelă, scor 15-3
Min. 6: Primul time-out cerut de CSM Galați la scorul 7-1 pentru Bistrița
Min. 3: Gloria se distanțează rapid, două contraatacuri fructificate de Kereks și Seraficeanu. 0-4
A început partida!
Înaintea acestui meci, cele două echipe sunt în situații diametral opuse. Bistrița este lider, cu 18 puncte, având însă un meci în plus față de CSM București, ocupanta locului al doilea. De partea cealaltă, CSM Galați, echipă despre care s-a spus la începutul campionatului că ar putea să se retragă din prima ligă, din cauza numeroaselor probleme, a rămas în competiție, însă nu a reușit să câștige nici măcar un punct, având eșecuri pe linie.
Gloria Bistrița pornește marea favorită înaintea acestui joc, atât prin prisma clasamentului, cât și raportându-ne la valoarea celor două echipe.
Formația gazdă nu are în minte un alt rezultat în afara victoriei, în speranța de a se desprinde în fruntea clasamentului și a ajunge la cota 21.
De partea cealaltă, cu 10 eșecuri la rând, este greu de crezut că CSM Galați va putea emite pretenții pe terenul echipei care evoluează în Liga Campionilor, și îi va rămâne doar să limiteze proporțiile scorului.
Înaintea meciului de marți, Gloria Bistrița a reușit un succes la o diferență șocantă, în fața Coronei Brașov, scor 37-29. Pentru CSM Galați, ultimul meci jucat în „Liga Florilor” datează de mai bine de o lună, înainte de Campionatul Mondial din Germania și Olanda, eșec cu SCM Craiova, scor 23-34.
După acest meci, ultimul joc din anul 2025 este programat pe 29 decembrie, de la ora 17:30, CSM București – HC Zalău.
Clasamentul din „Liga Florilor”

Sursă foto: Flashscore