• Cupa Ligii Angliei: Arsenal – Crystal Palace, marți, 22:00, DGS 1

  • Media: Digi Sport Special, marți, 20:00, DGS 1

Unul dintre fotbaliștii care și-au adus contribuția la parcursul foarte bun al botoșănenilor a fost Hervin Ongenda (30 de ani).

Mijlocașul francez, despre care s-a spus că este ”cel mai talentat fotbalist din România”, a marcat trei goluri și și-a trecut în cont și cinci pase de gol în cele 18 prezențe pe care le-a bifat în tricoul actualei sale echipe.

Leo Grozavu, despre Hervin Ongenda: ”A venit total schimbat”

Despre Ongenda, și-a exprimat un punct de vedere și Leo Grozavu (58 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani.

”E mult spus că e un fotbalist capricios. A avut și momente mai puțin fericite, o primă parte de an agitată, cu probleme de familie, când așteptam mai mult de la el.

Apoi, după ce și-a rezolvat problemele de familie – eu atunci nu-l cunoșteam -, a venit toal schimbat. Implicare, socializare, a venit un alt Ongenda.

Și asta ne-a bucurat”, a spus Grozavu, într-o intervenție în direct, găzduită de emisiunea Liga DigiSport.

”Are o calitate aparte”

Grozavu a mai spus și că mediul  de la Botoșani este unul menit a-l ajuta pe Ongenda.

”Dacă la început era foarte retras, la revenire, după ce și-a rezolvat problemele de familie, a fost foarte implicat în relația cu noi, cu colegii, cu staff-ul cu antrenamentele, randamentul său a fost altul.

A marcat, a dat assisturi, implicarea sa a fost totală. Nu e un jucător problemă. Se simte bine la Botoșani. Când a plecat, prin Italia, Cipru, nu s-a adaptat, poate si perioasda de la Rapid, poate nu a fost tratat așa cum trebuie.

Are o calitate aparte. Trebuie să i se creeze cadrul general în care să dea cel mai bun randament”, a mai spus Leo Grozavu, la Digi Sport.

Etichete: leo grozavu , hervin ongenda , ongenda botosani

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din