După ce a prezis pandemia de
Covid și căderea turnurilor gemene din SUA, în 2011, Baba Vanga are câteva noutăți
pentru noi în 2026. Ce ne rezervă oare viitorul?

image

La aproape 30 de ani de la
moartea ei, clarvăzătoarea din Bulgaria, Baba Vanga, și-a extins profețiile și
pentru anul care vine. Mai sunt doar câteva zile până intrăm în 2026. Vreți să
știți ce ne așteaptă atunci?

Cel
mai de impact moment din 2026 se va produce în noiembrie, când lumea va lua
contact cu o nouă civilizație în momentul în care „o navă spațială masivă” va
ajunge pe Pământ. Acest lucru va marca o cotitură istorică pentru omenire.

Totuși,
oamenii de știință își păstrează scenticismul în privința acestei întâlniri istorice,
guvernul american spunând că n-a găsit până acum dovezi că există viață pe alte
planete, motiv pentru care o asfel de întâlnire ar fi puțin probabilă. Dar cine știe de ce surprize putem avea parte, nu?

O
altă profeție cutremurătoare este legată de cel de-al Treilea Război Mondial,
Baba Vanga atrăgând atenția asupra faptului că noi tensiuni apar între marile puteri ale lumii –
China, Rusia și SUA.

Una
dintre predicțiile cele mai populare ale Babei Vanga are de-a face un val de
noi dezastre naturale care s-ar apropia de noi. Astfel, ne pasc noi cutremure
devastatoare în 2026, epupții vulcanice violente și o vreme extremă pe 8% din întreaga
suprafață a planetei Terra.

Baba
Vanga, care a murit de cancer la sân în 1996, a văzut în viitorul deloc îndepărtat și realizări istorice
pentru omenire, precum analize de sânge care să spună dacă există cancer sau nu
și extragerea de energie din spațiu.

Clarvăzătoarea
bulgară n-a lăsat nimic scris din predicțiile ei. Toate informațiile ei provin
de la nepoata ei, Krasimira Stoyanovaar, care a documentat toate viziunile
acesteia după ce Baba Vanga s-a prăpădit. Evident că există acuzații despre
interpretarea greșită a previziunilor ei, însă trecem peste acest aspect, mai
ales că multe dintre previziunile celebrei bulgăroaice s-au adeverit – cum a
fost pandemia din 2020 și căderea turnurilor gemene din SUA, în 2011.

foto – Profimedia