Cristi şi Denisa, doi vloggeri români, au ajuns în Rusia pentru a filma mai multe videoclipuri, după ce anterior au fost în Ucraina. Vizele de Ucraina de pe pașapoartele lor nu au trecut neobservate, iar ofițerii ruși i-au considerat suspecți. Cei doi au povestit ce a urmat.

Cristi și Denisa au ajuns cu bine la Moscova. FOTO: Captură video
Cristi
și Denisa, un fotograf şi un manager în comerț internațional,
acum vloggeri, au vândut tot ce aveau în Franța și au pornit la
drum. Înarmați cu un curaj nebunesc, cei doi tineri au străbătut
lumea în lung și în lat, au filmat în zone devastate de război
sau printre traficanți de droguri, dar au scăpat de fiecare dată
din situații delicate.
Cu
câteva zile înainte de sărbători a venit rândul Rusiei, după ce
anterior au fost în Ucraina, unde au filmat pentru
vloggul lor. Așa cum era de așteptat, vameșilor din Moscova nu
le-a scăpat faptul că nu cu mult timp în urmă cei doi români au
fost în Ucraina. Aceștia și-au anunțat
superiorii, iar ce a urmat este povestit de cei doi tineri în
ultimul lor vlog.
Probleme peste probleme
„După
9 ore, am ieșit în sfârșit de la imigrări, după 2
interogatorii. Wi-Fi-ul este, însă nu poți să-l accesezi dacă nu
ai număr de Rusia”, a spus Cristi în debutul videoclipului, iar
Denisa îl completează: „Deci am fost dezbrăcați cu totul, dacă
pot să zic așa”, a spus tânăra, într-un scurt rezumat al
vloggului.
Câteva
momente mai târziu, videoclipul propriu-zis începe cu imagini de pe
străzile Moscovei, după care apare cadrul cu cei doi într-un tren
din zona metropolitană moscovită.
„Noi
suntem Cristi și Denisa. Și de ce începem vlog-ul așa posomorâți
și vai de capul nostru? Pentru că suntem bucuroși că am intrat în
Moscova, deci ne aflăm în Rusia, dar în același timp am stat 9
ore la imigrație. Vom discuta în acest vlog ce am făcut, cum am
făcut, cum am plecat, de unde am plecat. Deci vom începe treptat.
Înainte să vă arăt și trenul în care ne aflăm, este trenul
expres către centrul Moscovei. Se prezintă cam așa, foarte curat,
foarte frumos. Biletele costă 700 ruble de persoană. Puteam să
avem și versiunea business pentru că au și o clasă business. Am
văzut că îți oferă apă și alte alimente, snacks-uri, cred că,
sau scaunele sunt puțin mai mari. Însă noi n-am vrut așa ceva
pentru că vrem numai să ajungem la hotel”, au spus cei doi.
Aventuri în Rusia
„Haideți
să începem cu începutul. Atunci când am plecat din Israel, ne-am
îndreptat către Franța, tocmai cu scopul de a obține viza pentru
Rusia. Am două variante. Ori e-viza pe site-ul pe care vi-l las în
descriere, ori viza de la ambasade. Deci un fel de visa on arrival,
dacă o punem așa. Noi am ales e-viza”, au mai spus cei doi, după
care au explicat detaliile legate de obținerea vizei și amintesc că
cetățenii români au dreptul la 30 de zile de ședere în Rusia.
Totuși,
odată ajunși în vamele din Rusia nu există nicio garanție că
ofițerii de la vamă vor permite oricui accesul în țară.
„Puteți
ajunge în Rusia, în Moscova, în St. Petersburg, în orice alt
aeroport. Însă ei îți pot refuza intrarea, chiar dacă ai totul
la regulă. Și așa este cam în toate țările. Chiar dacă ai
viza, poți să-ți refuze intrarea oriunde ai merge. Doar că la
ruși este mult mai strict. Și știm bine de ce, mai ales din anul
2022, s-au făcut destul de multe schimbări și noi din Baku am fost
nevoiți să zburăm cu Azerbaijan Airlines. Prețul a fost de 328
euro pentru două persoane. După ce se întâmplă, primiți viza.
Să spunem că după cele patru zile, exact patru zile, ați primit
mail, că totul e ok, puteți intra în Rusia, liniștiți. Vă luați
zborul, zburați către Rusia așa cum am făcut noi. Ajungeți la
aeroport și de aici începe haosul. Și am ajuns și noi în gara
Bavalevska”, au povestit cei doi.
Tinerii
au fost nevoiți să aștepte ore întregi pentru a li se permite
accesul în Moscova. Și nu doar atât. Timp de multe ore au rămas
fără internet și au fost nevoiți să se descurce pe străzile
reci ale ale capitalei Rusiei. Au ajuns într-un final fericit în
cochetul metrou moscovit.
„Deja
pe fundal vedem câteva clădiri destul de interesante. În stânga
avem și o catedrală ortodoxă. Dar da, să vedem acum cum ne
descurcăm. Pentru că din nefericire nu avem internet. Adică avem
cartele, dar ele nu funcționează. De când am înțeles, e nevoie
de aproximativ 48 de ore până să devin ele active. Și aici, în
general, dacă ai nevoie de Wi-Fi, ai nevoie să confirmi folosind un
număr de telefon rus. Trebuie să primești un cod pe numărul de
telefon, încât să ai acces la Wi-Fi până și în tren sau
aeroport. Deci este puțin mai complicat. Până găsim noi stația
de metrou, hai să vă arăt cum arată aici la metrou. Și ne-am
plătit 80 de ruble de persoană. Și acum trebuie să vedem dacă
mergem cu linia 2 sau cu linia 5. Este destul de complicat. Din nou,
fără internet. Este chiar așa cum ne așteptam noi”, au relatat
Cristi și Denisa.
Interogați și ținuți 9 ore
De
aici, tinerii au trecut direct la subiect și au povestit procedurile
complicate prin care au trecut după ce avionul cu care au zburat de
la Baku au aterizat pe unul din aeroporturile Moscovei.
„Și
acum vom vorbi de partea cea mai importantă. Deci ajungem în
aeroportul din Moscova sau din orice alt oraș din Rusia. Ce se
întâmplă? Trebuie să trecem pe la imigrări, să primim aceași
ștampilă și în același timp să verifice și vizele. Dar cum s-a
întâmplat la noi? Păi înainte să ajungi la cele cozi de la
imigrări, era un fel de zonă în care erau în general străini. Și
noi nu ne-am dus acolo, ne-am dus la imigrări, la cozile de la
imigrări. Ajungi la ofițer, îți ia pasaportul, ca în orice țară,
ți-l scanează, verifică, pentru că îi afișează acolo unde ai
fost, în ce țără, așa. Se uită și la ștampilele vizelor de pe
pasaport. După mi-a scănat amprentele, mi-a verificat fața să
corespundă cu poza din pasaport. Și în același timp să ne uităm
că toată această procedură este filmată de camerele lor de
supraveghere pentru a avea un fel de dovezi în caz că se întâmplă
ceva, să poată găsi acea persoană”, au mai spus Cristi și
Denisa.
Cristi
a povestit ca prima care a intrat în biroul ofițerilor ruși a fost
soția sa.
„Noi am intrat pe rând, întâi a intrat soția mea”, a spus el,
după care Denis a preluat inițiativa și a continuat povestea. „Și
după, ofițerul zice «Wait a minute». Și erau singurele cuminte
pe care le-a spus în engleză, pentru că deja ne întrebau dacă
știm rusă”, au spus ei.
Evident,
discuțiile au fost interminabile și s-au transformat în adevărate
interogatorii. Ofițerii ruși au fost intrigați de faptul că
tinerii aveau viză de Ucraina, ceea ce i-a transformat automat în
suspecți.
„Procedura
a fost la fel la amândoi, nu a fost nicio diferență. Și acea
ofițereasă și-a făcut treaba foarte serioasă, așa cum îi știm
și noi pe ruși. După care, da, a venit un alt ofițer, a recuperat
pașapoartele pe rând, pașapoartele noastre și ale celor care
trebuiau să aștepte în o sală de așeptare. Pentru că era doar
un spațiu delimitat de așeptare, unde stăteau, de obicei, străini.
Da, și ne-a dus în acea zonă de așeptare. Noi vedeam spre
imigrări, spre așa, și vedeam fiecare dată că aducea câte un
pașaport, și omul era pus să se așeze acolo. Și din momentul în
care erai în acea zonă, ori îți lua, de fapt îți lua în orice
caz pașaportul, nu îl mai aveai cu tine. Pașapoartele nu a fost cu
noi după acest moment deloc. Până când am ieșit din zona de
imigrări”, au continuat Cristi și Denisa.
Timp
de două ore după ce s-au așezat în zonă, ei nu au primit niciun
fel de informații și nu știau dacă li se va permite intrarea în
Rusia și nici ceea ce va urma.
„Cumva
când intrai în acea zonă de așteptare, se făceau investigații
mai mari asupra pașapoartelor, poate pentru că ofițerului de la
imigrări i s-a părut ceva ciudat sau i s-a dat un semn de
întrebare. Și când ajungeai în zona aceea, tu puteai să nu fi
călătorit nicăieri, numai că poate țara ta fiind în conflict
sau pur și simplu nu este aliată cu Rusia, necesita poate o
aprobare de la cineva superior. Și ce s-a întâmplat, după cele
două ore, vine un ofițer și ne cheamă, pe rând, întâi te-ai
dus tu, într-o sală de interogatoriu”, au adăugat cei doi.
Controlați la piele
Deși
ofițerii ruși sau cel puțin unii dintre ei vorbeau limba engleză,
din start au preferat să-i abordeze pe români în limba rusă.
„După
întrebarea dacă vorbesc limba rusă, m-a întrebat de ce am venit
în Rusia. Ca în fiecare țară în care ajungi, te întreabă de ce
ai ales să vii la noi. Nu a fost întrebare normală. Iar după. O a
treia întrebare a fost de ce am fost în țara inamică, Ucraina.
Putem să spunem acest lucru, pentru că nu e interzis. Noi am fost
anul trecut în acea țară. În 2024 am fost de două ori în Kiev,
în Odessa prima dată, iar după am intrat din Iași în Cernauți.
Pentru că nouă așa ne s-a părut cel mai simplu. Dar e un lucru
care nu a fost chiar ok (pentru ruși), pentru că am intrat de două
ori și a devenit și mai suspect. M-a întrebat de ce am fost acolo,
i-am zis că a fost vorba de turism fix ca în Rusia, adică voiam să
vizitez. M-a întrebat unde am fost, i-am zis orașul în care am
fost și m-a întrebat de ce. M-a întrebat de două ori. Și am zis
că tocmai pentru că Cernauți era aproape de România, la graniță,
așa că am zis că era mai ușor să ajungem în Cernauți prin
România, pentru că noi în Kiev am ajuns pe altă graniță. Dar
prin Republica Moldova am trecut, era mai ușor să ajungem acolo.
Și după aceste întrebări, iese ofițerul acela și mă cheamă și
pe mine. Eu eram pe bancă cu cele două valize, cele două
ghioznane, deci cu tot ce aveam noi la noi. Așa că mă cheamă și
pe mine. El te-a chemat pe tine pentru că i-am zis că tu ai toate
rezervările de la cazări, tu aveai alte informații”, au detaliat
tinerii.
Apoi,
vameșii și ofițeri ruși au vrut să afle totul în detaliu despre
planurile românilor. Asta a însemnat că tinerii au fost nevoiți
să le spună unde vor fi cazați, ce vor face și cum intenționează
să își petreacă zilele în Rusia.
„Tot
ce ne-au întrebat, am răspuns. N-am spus niciodată un lucru și ei
se descopere alt lucru. Pentru că așa e cel mai simplu. Vrei să
intri într-o țară fără probleme, trebuie să fii corect. Ne-au
întrebat cu ce ne ocupăm. Deci ne-au chemat cu bagajele. Au văzut
că avem multe bagaje, mă rog, două ghiozdane, două valize de
cabină și m-au întrebat pe mine în primul rând ce lucrez. Și am
spus că sunt fotograf. Îmi spunea să deschid ghiozdanul,
ghiozdanul în care am toată aparatura și laptopul cu un hard disk
extern. Verifică absolut tot. Împreună cu mine a deschis
ghezdanul. A verificat fiecare buzunar. Și nu deschidea el, de multe
ori zicea să deschidem noi. O zicea foarte respectuos și umblau cu
grijă. Dacă avea ceva sensibil, nu începeau să trântească
lucrurile tale fragile pe acolo, pe birouri sau pe jos. Pentru că
știu că multe persoane spun că rușii sunt duri și atunci când
te duci la ei, se vor comporta foarte urât cu tine. Dar nu a fost
așa, deci ne-au desfăcut bagajele, am spus că am lucrat ca
fotograf și după m-a întrebat dacă sunt youtuber și dacă am
cont de YouTube sau Telegram”, au continuat cei doi.
A
fost momentul în care tinerii le-au arătat rușilor conturile lor
de pe rețelele de socializare și au fost nevoiți să le permită
accesul complet la camerele foto și video și în laptopurile lor.
Iar rușii au verificat totul cu grijă.
„După
ne-a zis că putem să mergem în acea sală, însă telefonele și
laptopul rămâne la ei. Cu totul, cu hard-ul extern. Cu tot ce
aveam, ca să verifice. Și ne-a cerut parolele la tot, așa încât
să poată umbla ei când vor, unde vor. Deci, pur și simplu au avut
acces complet la ceea ce aveam noi. Două telefoane, un laptop și un
hard extern. Deci am fost dezbrăcați cu totul, dacă pot să zic
așa”, au mai spus ei.
Suspectați pentru că au fost de două ori în Ucraina
Evident,
detaliul care le-a dat de gândit rușilor a fost faptul că anterior
românii călătoriseră în Ucraina. Și nu o dată, ci de două
ori.
„Celelalte
vize nici nu au contat. Numai acea țară a fost problema principală.
După am ieșit din acea sală de interogatorii, ne-au zis să ne
așezăm”, au mai povestit tinerii. (…). Vă dați seama, când
ne-au venit telefoanele înapoi, eu aveam telefonul încărcat la 65%
și l-am primit la 16%. Deci, cred că acelor domni ori le-a plăcut
foarte mult că aveam un iPhone 17 Pro Max și au putut să-l
folosească și să se uite la el, ori s-a cam umblat pe el. Și noi
făceam și glume. Să vezi că acum suntem și spionați”, au
făcut ei haz de necaz.
Într-un
final fericit, după ce au primit chiar și un translator, Cristi și
Denisa au ieșit de la biroul de imigrări și au
primit dreptul de a intra pe teritoriul Federației Ruse.
„Deci
după nouă ore am ieșit în sfârșit de la imigrări, după două
interrogatorii. Am trecut frumos din nou pe la ofițerul de la poarta
aceea de imigrări, ne-a verificat din nou pașaportul, ne-a pus
stampila și ne-a spus welcome to Russia. În sfârșit. Noi eram
morți. Deci s-a terminat toată această nebunie la 8 dimineața”,
au mai povestit Cristi și Denisa.
Pentru
Moscova, cei doi și-au făcut bine temele, conștienți de faptul că
nu pot folosi cardurile Mastercard și Visa.
„În
general, dacă vii cu un card rusesc sau chinezesc de la Unipay, va
funcționa. Puteți retrage bani fără nicio problemă”, au mai
spus ei.
Și
pentru că în Rusia nu funcționează cardurile băncilor americane
și europene, dar nici site-uri precum AirBnb sau Booking.com, ei
s-au adaptat și au găsit cazare pe un site rusesc asemănător.
„Dacă
te duci la mall, dacă te duci la McDonald’s McDonald’s, nu mai
McDonald’s, se numește altfel Dacă te duci la Burger King, dacă te
duci oriunde te duce, Wi-Fi-ul este. Însă nu poți să-l accesezi
dacă nu ai număr. Bineînțeles, putem să ne cumpărăm o cartelă.
Putem, dar în mod normal este cumva ilegal. Deci îți cumperi
cartela care e posibil după scurt timp să fie banată și poate ai
și mici probleme, așa că noi am găsit o singură variantă destul
de bună ne-am luat eSIM de pe eTravelSIM, site pe care nu vi-l
recomandăm pentru că este extrem de scump, dar este site-ul pe care
l-am folosit pentru că acolo. Deși prețurile sunt mari, totuși ai
și servicii în țări de genul. Încă nu am acces la internet
pentru că avem acea… Este o perioadă de așteptare de, se spune
24 de ore, alții spun 48 de ore”, au mai povestit ei.
Cristi
și Denisa au descoperit și că în Moscova, în multe zone
internetul și rețelele de telefonie sunt bruiate. Acest lucru se
întâmplă în Kremlin, dar nu numai, iar cel mai probabil acest
lucru se datorează faptului că rețelele de telefonie mobilă și
internet interferează cu undele emise de apărarea antieriană și
de celelalte arme care apără zonele sensibile de dronele ucrainene.
În
primele două zile petrecute în capitala Rusiei, tinerii s-au lovit
de bariera lingvistică, însă experiența lor în situații de
acest gen i-a ajutat să se descurce bine. „Oamenii de
aici nu prea stăpânesc engleza și chiar putem zice că nu vorbesc
aproape deloc engleză. În general înțeleg engleza, dar o să-ți
răspundă tot timpul în rusă. Sau ceva corcitură. O parte
engleză, o parte rusă. Nici la cazare, adică la hotel, să nu vă
așteptați să vă vorbească cineva în engleză. Doamna de la
recepție nu vorbește engleză. Prin gesturi ne înțelegem, dacă
ai o întrebare, dar ei sunt de treabă. Adică nu vreau să zic că
este o barieră. Poate fi o barieră de limbă, însă după aia,
dacă găsiți alte alternative de comunicare, se sparge acea
barieră, iar oamenii se deschid”, au mai spus cei doi.
„Suntem
diferiți, am fost în locuri diferite și poate asta și
influențează cumva intrarea noastră în unele țări. Așa că
noi, chiar dacă am stat nouă ore la imigrări, am fost interogați
de două ori, considerăm că ok, e complicat să intri, dar ai
atâtea de făcut, atât de multe lucruri de văzut. Sincer, ca prim
contact deja din ce am văzut, cred că va fi o vizită frumoasă și
pe cinste, pentru că aici e o țară, e cea mai mare țară din
lume, cu atâta istorie. Pentru noi era și o dorință să ajungem
aici mai presus de YouTube, adică noi ne doream înainte să facem
YouTube să ajungem aici, asta este ideea. Deci o să fie o
experiență și pentru noi, și pentru voi, și pentru voi alături
de noi. Și sperăm ca toate aceste vloguri pe care urmăriți să le
facem din diferite orașe din Rusia să vă placă. Iar dacă vă
plac, vă rugăm să comentați, pentru că pentru noi comentariile
sunt foarte importante, ne ajută foarte mult”, au încheiat
tinerii.