Marti, 30 Septembrie 2025, ora 10:45

1838 citiri

Mădălina Ghenea, dezvăluiri sincere despre relațiile cu bărbați celebri și momentele dificile: „Am trecut printr-o despărțire îngrozitoare”

Mădălina Ghenea FOTO: Captură Instagram/Ghenea

Mădălina Ghenea, actriță și model de renume internațional, și-a construit o carieră impresionantă în Italia, unde a jucat în numeroase producții și a colaborat cu branduri de top. La 38 de ani, ea este considerată una dintre cele mai talentate artiste din peninsulă, dar și printre cele mai frumoase femei. Deși își păstrează viața personală discretă, actrița a dezvăluit recent câteva momente dificile prin care a trecut.

De-a lungul timpului, Mădălina Ghenea a avut relații foarte mediatizate cu personalități precum actorul Gerard Butler, designerul Philipp Plein și jucătorul de tenis Grigor Dimitrov. Din relația cu Matei Stratan s-a născut fiica ei, Charlotte, acum în vârstă de 8 ani, care locuiește alături de ea în Italia.

Actrița a recunoscut recent că ideea căsătoriei o sperie profund și că se simte foarte confortabil în propria companie, fiind adesea dezamăgită de foștii parteneri.

„Am primit atât de multe cereri în căsătorie… E interesant pentru că eu tot spun nu. De fiecare dată când cineva îmi spune că se căsătorește, le transmit condoleanțe. Știu că e oribil, dar căsătoria mă sperie foarte tare. N-am fost niciodată căsătorită și nici nu știu dacă voi fi, dar mă sperie foarte tare. De fapt, iubesc să fiu singură. De fiecare dată când intru într-o relație, sunt atât de dezamăgită și încep să mă iubesc pe mine din ce în ce mai mult, după ce realizez că oamenii pot fi atât de răi. Nu, mulțumesc! O am pe fiica mea, am munca mea, nu am nevoie de nimic de la nimeni, fără drame și fără traume, sunt bine”, a declarat ea, potrivit Viva.

Actrița a povestit și despre o despărțire extrem de dificilă, fără a dezvălui identitatea fostului partener: „Am trecut printr-o despărțire îngrozitoare. Tipul cu care eram avea o viață dublă, triplă. Nu mai am încredere în nimeni, nu după această ultimă experiență. A fost traumatizantă. N-am trecut niciodată prin atâtea minciuni în toată viața mea. Am încredere numai în mine. Cred că am nevoie de mult timp pentru a-mi reclădi încrederea”.

Back to Love. Nu lasa iubirea sa ramana pe pauza dupa vacanta.Cum se menține în formă

Într-o sesiune de întrebări pe Instagram, Mădălina Ghenea a explicat cum reușește să-și mențină silueta și a dezvăluit boala de care suferă.

„Când vreau să slăbesc, practic sunt mereu la un fel de dietă, pentru că am boala celiacă, așa că nu pot mânca pizza, paste, pâine, dulciuri, prăjituri. Orice mâncare prăjită, dar nu pentru că sunt la dietă și încerc să slăbesc, ci pentru că mă simt foarte, foarte, foarte extrem de bolnavă, mai ales în ultima vreme. Așa că s-ar putea să fac asta, dar știu că mă voi simți rău, așa că, știi, uneori sunt o ființă umană, așa că am chef să mănânc o pizza, dar apoi nu mă voi simți bine câteva ore. Așa că mă concentrez pe cele șase ore de după masă și apoi pe cele cinci minute din timpul mesei, dacă asta are vreun sens.”

Într-un alt interviu, actrița și-a exprimat recunoștința pentru cariera ei: „Au trecut 23 de ani, dar eu am același entuziasm să lucrez și mă bucur. De fiecare dată simt că este o binecuvântare, simt că sunt norocoasă, asta am spus mereu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu. Cu siguranță este o meserie care câteodată, normal, este și complicată, sunt multe sacrificii. Am început foarte devreme, la 14 ani, este mult prea devreme, cred eu. Am același entuziasm ca acum 23 de ani”, a declarat Mădălina Ghenea pentru Antena Stars, potrivit Spynews.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent