-
Serie A: Parma – Fiorentina, sâmbătă, 13:30, DGS 1
-
Serie A: Pisa – Juventus, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Cu gândul de a-și relansa cariera, Ionuț Radu a ales Spania și a semnat cu Celta Vigo. Portarul român este titularul de drept al echipei în acest sezon, iar prestațiile sale au fost unele excelente.
Parma, o experiență de neuitat pentru Ionuț Radu
Ionuț Radu s-a adaptat de minune la Celta Vigo și chiar a învățat limba spaniolă în câteva luni. Portarul român a participat la un interviu-fulger pentru Marca și a fost întrebat, printre altele, despre toate echipele din cariera sa.
Dintre toate, Ionuț Radu nu a vrut să comenteze despre Parma. Acolo, portarul a fost împrumutat de Inter în perioada ianuarie – august 2020, însă nu a apucat să joace vreun meci.
-
Inter: Mi-a oferit foarte mult, le sunt recunoscător celor de acolo.
-
Avellino: Prima mea experiență în fotbalul profesionist.
-
Genoa: Primul sezon în Serie A, un an foarte bun.
-
Parma: Prefer să nu vorbesc.
-
Cremonese: Am învățat multe, chiar dacă a fost greu.
-
Auxerre: O experiență foarte bună.
-
Bournemouth: Premier League, o experiență incredibilă.
-
Venezia: A fost renașterea mea.
-
Celta: Celta este top
Culisele transferului lui Ionuț Radu la Celta Vigo
Inițial, transferul lui Ionuț Radu la Celta Vigo a părut unul total neașteptat. Românul a retrogradat cu Venezia în Serie B, apoi a semnat cu formația din La Liga și a ajuns direct în cupele europene.
Acum, spaniolii au scris despre Ionuț Radu și transferul neașteptat la Celta Vigo.
„Ei bine, căutarea unui portar a fost mult mai simplă decât se credea, așa cum a dezvăluit însuși Marco Garcés (n.r. directorul sportiv de la Celta) într-un interviu acordat ziarului AS: ‘Pe baza clauzelor în sine, știam că jucătorii care retrogradează pot pleca gratuit. Așa că am început să ne uităm la cele cinci ligi majore, la echipele care se confruntă cu retrogradarea, cine erau portarii lor și dacă exista cineva care putea lucra pentru noi.
De aici a venit numele Radu, pe baza datelor. Apoi am început să ne uităm la el. Scouterii au călătorit să-l vadă, au vorbit cu el. O parte din staff-ul tehnic a călătorit și el, iar decizia a fost luată pentru a-l alege pe Radu’.
Adică, după ce au analizat cu atenție modul în care Celta primea goluri, au decis că principala caracteristică a noului portar ar trebui să fie aceea de a sosi gratuit și, în acest scop, au căutat jucători de la echipe retrogradate, ceea ce nu este întotdeauna foarte liniștitor.
Din fericire, Andrei Radu răspunde foarte bine în primele sale meciuri competitive, iar sentimentul de astăzi este că echipa s-a îmbunătățit pe această poziție față de sezonul trecut, cel puțin în ceea ce privește echipa de start. Este o provocare pentru gândire faptul că Marco Garcés se laudă cu această metodă de selecție, deși sinceritatea sa este de apreciat”, au scris spaniolii.
Etichete: spania , ionut radu , radu interviu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din