România se află într-o perioadă bugetară dificilă, iar reducerea deficitului este obiectivul Guvernului învestit în urmă cu șase luni. În timp ce populația este avertizată constant cu privire la „reforme dureroase”, „austeritate” și necesitatea „eficientizării cheltuielilor publice”, datele oficiale arată că, în anumite instituții-cheie ale statului, nivelul veniturilor rămâne extrem de ridicat. Un exemplu relevant este Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), unde salariile brute lunare, completate de sporuri consistente, ajung la sume impresionante, de peste 60.000 de lei.

Ziare.com a analizat datele oficiale privind indemnizațiile și sporurile acordate în cadrul CSM, iar sumele includ indemnizația de încadrare, sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, precum și sporul pentru păstrarea confidențialității. Documentele arată că tocmai în perioada în care conducerea CSM reclamă existența unui atac politic și social asupra sistemului judiciar, nivelul de remunerare din instituție se situează mult peste media sectorului public.

Piramida salarială

La vârful ierarhiei se află președintele CSM, cu o indemnizație de încadrare de 47.874 lei, la care se adaugă bonusuri ce însumează peste 14.600 lei. Doar unul dintre sporuri sare de 11.000 lei. Astfel, venitul brut lunar depășește 62.000 de lei.

Vicepreședintele și membrii aleși ai CSM înregistrează venituri similare, cu salarii brute lunare de peste 58.000 – 60.000 de lei, în timp ce membrii de drept beneficiază de venituri mai reduse, dar completate de sporuri semnificative.

apartamente de vanzare bucuresti 2 camereConducerea executivă: salarii de zeci de mii de lei

Și funcțiile de conducere executivă din CSM sunt remunerate la un nivel ridicat. Secretarul general are o indemnizație de peste 34.600 de lei, iar sporurile ridică venitul lunar la aproximativ 45.000 de lei brut. Secretarii generali adjuncți, directorii și directorii adjuncți se situează în intervale similare, cu venituri brute ce depășesc constant 40.000 de lei.

Personal asimilat magistraților și funcții de suport

Personalul asimilat magistraților, în funcție de grad, înregistrează venituri cuprinse între aproximativ 14.000 și peste 39.000 de lei brut lunar. Chiar și pozițiile de debut, precum personalul asimilat stagiar, depășesc 14.000 de lei brut, incluzând sporurile.

În zona funcțiilor de specialitate și suport, consilierii și specialiștii IT beneficiază, de asemenea, de sporuri pentru risc, suprasolicitare neuropsihică și confidențialitate, ceea ce duce salariile brute la niveluri considerabil peste media bugetară.

FUNCȚII DE DEMNITATE PUBLICĂ ȘI MEMBRI CSM

Președinte — Indemnizație de încadrare: 47874 lei / Spor condiții grele: 300 lei / Spor risc și suprasolicitare neuropsihică: 11969 lei / Spor confidențialitate: 2394 lei

Vicepreşedinte — Indemnizație de încadrare: 46301 lei / Spor condiții grele: 300 lei / Spor risc și suprasolicitare neuropsihică: 11575 lei / Spor confidențialitate: 2315 lei

Membru ales — Indemnizație de încadrare: 44728 lei / Spor condiții grele: 300 lei / Spor risc și suprasolicitare neuropsihică: 11182 lei / Spor confidențialitate: 2236 lei

Membru de drept — Indemnizație de încadrare: 13921 lei / Spor condiții grele: 3480 lei / Spor risc și suprasolicitare neuropsihică: 696 lei

FUNCȚII DE CONDUCERE EXECUTIVĂ

Secretar general — Indemnizație de încadrare: 34621 lei / Spor condiții grele: 300 lei / Spor risc și suprasolicitare neuropsihică: 8655 lei / Spor confidențialitate: 1731 lei

Secretar general adjunct — Indemnizație de încadrare: 34225 lei / Spor condiții grele: 300 lei / Spor risc și suprasolicitare neuropsihică: 8556 lei / Spor confidențialitate: 1711 lei

Director — Indemnizație de încadrare: 33834 lei / Spor condiții grele: 300 lei / Spor risc și suprasolicitare neuropsihică: 8459 lei / Spor confidențialitate: 1692 lei

Director adjunct — Indemnizație de încadrare: 33046 lei / Spor condiții grele: 300 lei / Spor risc și suprasolicitare neuropsihică: 8262 lei / Spor confidențialitate: 1652 lei

PERSONAL ASIMILAT MAGISTRAȚILOR

Personal asimilat grad PÎCCJ — Indemnizație de încadrare: 29901 lei / Spor condiții grele: 300 lei / Spor risc și suprasolicitare neuropsihică: 7475 lei / Spor confidențialitate: 1495 lei

Personal asimilat grad CA — Indemnizație de încadrare: 26753 lei / Spor condiții grele: 300 lei / Spor risc și suprasolicitare neuropsihică: 6688 lei / Spor confidențialitate: 1338 lei

Personal asimilat grad tribunal — Indemnizație de încadrare: 23606 lei / Spor condiții grele: 300 lei / Spor risc și suprasolicitare neuropsihică: 5902 lei / Spor confidențialitate: 1180 lei

Personal asimilat grad judecătorie — Indemnizație de încadrare: 21245 lei / Spor condiții grele: 300 lei / Spor risc și suprasolicitare neuropsihică: 5311 lei / Spor confidențialitate: 1062 lei

Personal asimilat stagiar — Indemnizație de încadrare: 10920 lei / Spor condiții grele: 300 lei / Spor risc și suprasolicitare neuropsihică: 2600 lei / Spor confidențialitate: 520 lei

FUNCȚII DE SPECIALITATE ȘI SUPORT

Consilier preşedinte CSM — Indemnizație de încadrare: 25988 lei / Spor condiții grele: 300 lei

Consilier gradul IA/I – Specialist IT — Indemnizație de încadrare: 20224 lei / Spor condiții grele: 300 lei / Spor risc și suprasolicitare neuropsihică: 5056 lei / Spor confidențialitate: 1011 lei

Consilier gradul I – Specialist IT — Indemnizație de încadrare: 15729 lei / Spor condiții grele: 300 lei / Spor risc și suprasolicitare neuropsihică: 3932 lei / Spor confidențialitate: 786 lei

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent