• Serie A: Parma – Fiorentina, sâmbătă, 13:30, DGS 1

  • Serie A: Pisa – Juventus, sâmbătă, 21:45, DGS 1

Sajka evoluează pe postul de inter dreapta, are 1.85 metri cm şi 28 de ani. Este medaliată cu bronz la Campionatul Mondial din această lună.

Marie-Helene Sajka a semnat cu SCM Râmnicu Vâlcea

La nivel de club a mai jucat la Metz Handball, Paris 92, Nykøbing Falster HK şi Neptunes de Nantes, potrivit news.ro.

”Este o jucătoare cu o aruncare puternică care preferă aruncările de la distanţă şi este foarte activă în apărare. Sportiva ne-a împărtăşit faptul că îşi pune mereu echipa pe primul loc şi luptă pentru grup, cu obiectivul de a obţine cele mai bune rezultate.

În afara terenului, studiază pentru a deveni profesoară de limba franceză şi este pasionată de învăţarea limbilor străine. Se caracterizează ca fiind o fire deschisă, sociabilă, căreia îi place să petreacă timp cu prietenii şi familia.

De asemenea urmăreşte baschetul, în special echipa logodnicului ei, se bucură de muzică, iubeşte pisicile şi lectura, în special pe plajă”, transmite SCM Râmnicu Vâlcea.

La rândul său, handbalista care va sosi la Râmnicu Vâlcea din vara lui 2026, a precizat după semnarea contractului:

”Aştept cu încredere noul sezon să joac pentru Vâlcea. Cunosc atmosfera creată de fani în arenă doarece am jucat acolo în urmă cu trei ani, motiv pentru care vreau să-i cunosc, astfel voi încerca să învăţ limba română pentru o adaptare rapidă”.

Etichete: scm ramnicu valcea , marie-helene sajka

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din