-
Serie A: Parma – Fiorentina, sâmbătă, 13:30, DGS 1
-
Serie A: Pisa – Juventus, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Atacantul român este împrumutat până la finalul sezonului la Leonesa, însă randamentul lui Paraschiv a fost unul modest, astfel că oficialii clubului au decis să discute cu Oviedo pentru rezilierea înțelegerii.
Daniel Paraschiv urmează să plece de la Leonesa
După un sezon bun la Oviedo, Daniel Paraschiv a avut șansa să evolueze în La Liga, însă oficialii clubului au decis să-l împrumute la Leonesa. Adus cu mult entuziasm, atacantul nu a avut cifrele așteptate, iar spaniolii scriu că este la un pas să plece în această iarnă.
Concret, Leonesa vrea să-i propună lui Oviedo rezilierea împrumutului. Șansele ca Daniel Paraschiv să revină la clubul de care aparține sunt unele mici, iar Dinamo stă la pândă pentru a realiza mutarea.
Reamintim că Daniel Paraschiv s-a confruntat și cu o accidentare, recent, și a lipsit de pe teren mai bine de o lună.
„Contractul de împrumut, care a semnat până la finalul sezonului, includea o opțiune de cumpărare pentru Cultural Leonesa. Având în vedere performanța jucătorului, această opțiune este în prezent exclusă și se caută o soluție care ar putea, de asemenea, să îl avantajeze pe atacant, oferindu-i șansa de a reveni să joace în țara sa natală”, au scris spaniolii.
”Te-ai gândit să te întorci în România?” Daniel Paraschiv: ”Au fost anumite gânduri”
Daniel Paraschiv a impresionat cât timp a fost în România, iar faptul că a avut un viitor incert la Real Oviedo le-a atras atenția unor cluburi din SuperLiga. S-a vehiculat că Rapid și Universitatea Cluj au fost pe urmele sale, însă atacantul a preferat să continue în străinătate.
La scurt timp după ce a semnat cu Leonesa, Daniel Paraschiv a recunoscut că s-a gândit, într-o oarecare măsură, la revenirea în România, însă s-a ținut de planul său de a continua în străinătate.
”Au fost anumite gânduri si probabil mereu vor fi, însă, deocamdată nu cred ca este momentul pentru o întoarcere în România.
Îmi doresc să joc în campionate puternice din străinătate atât timp cat am această oportunitate, a spus Daniel Paraschiv, pentru digisport.ro.
Etichete: spania , real oviedo , leonesa , daniel paraschiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din