U-BT Cluj-Napoca își continuă forma excelentă și a ajuns la trei victorii la rând în Liga Adriatică, respectiv patru în toate competițiile. Studenții au profitat din nou de avantajul terenului propriu și au învins-o pe SC Derby Podgorica, într-un duel pe care l-au controlat de la un capăt la altul. Scorul final a fost 96-85, iar ardelenii ajung la un bilanț de 8-3 în sezonul regulat din ABA.

Pentru al doilea meci la rând, Mihai Silvășan l-a titularizat pe Darius Miron, de data aceasta alături de Daron Russell, Karel Guzman, Mitch Creek și Dusan Miletic. Titularii oaspeților au fost Darius Johnson, Mateo Dreznjak, Aleksa Ilic, Nikola Saranovic și Emir Hadzibegovic.

Miron a început foarte bine partia și a fost responsabil pentru primele două puncte ale echipei sale. Miletic a setat ritmul cu un dunk pe recuperare ofensivă, în timp ce Ilic și-a ținut echipa aproape marcând primele opt puncte ale muntenegrenilor. Creek, Molinar și Russell au fost primii autori de coșuri de la distanță și au dus diferența în double-digits cu patru astfel de reușite la rând. Davis a redus din daune cu un and-one, dar Molinar a încheiat sfertul cu o nouă triplă și a stabilit scorul primului sfert: 29-17.

Clujenii au reușit să își apere avantajul consistent, păstrându-și precizia din spatele arcului. Chiar dacă Davis a spart gheața cu prima triplă pentru Derby, Molinar și Guzman au dus rapid scorul la 40-24. Acela a fost momentul în care gruparea din Podgorica s-a trezit, reușind un run impresionant de 15-2, prin care diferența devenea de o singură posesie. Aceasta s-a păstrat și la intrarea la cabine, când tabela indica 44-41.

După mai multe nesincronizări în cele două ofensive în startul reprizei secunde, Russell a fost faultat pe o aruncare de la distanță de către Dreznjak și a deblocat tabela. Johnson a răspuns rapid cu un coș de afară, în timp ce Molinar și-a continuat seara de grație cu alte cinci puncte la rând. Guzman l-a urmat cu o triplă și a dus scorul la 54-46. Diferența a redevenit de două cifre, după ce Russell și Creek au marcat de afară în trei posesii consecutive ale gazdelor. Tot o reușită din spatele arcului stabilea și scorul la intrarea în actul decisiv. Pavlicevic făcea ca Derby să vină la opt puncte în spate, 68-60, cu zece minute rămase din meci.

Același Pavlicevic a repetat isprava și a tăiat alte trei puncte din deficit, urmat de Rebec care a marcat pe pătrundere. Andusic și-a păstrat echipa în zona de atac cu un floater, după ce Miletic transformase din spațiul de trei secunde. Russell a calmat apele cu două triple la rând, dar oaspeții nu au cedat și Pavlicevic a semnat o nouă reușită de la distanță. Guzman a animat atmosfera și a forțat un timeout al adversarilor cu un coș de sus, dar mâna lui Pavlicevic a rămas fierbinte, acesta reușind o nouă triplă. Guzman a adus liniștea echipei sale prin cinci puncte consecutive. În cele din urmă, finalul de meci a fost lipsit de suspans, iar U-BT s-a impus cu 96-85.

Iverson Molinar a făcut unul dintre cele mai bune meciuri de când a venit la Cluj și a adunat 26 de puncte și 5 pase decisive. Daron Russell l-a urmat cu 23 de puncte, iar Mitch Creek a avut 15 puncte și 7 recuperări. Dusan Miletic și Karel Guzman au marcat câte 13 puncte, pivotul sârb reușind și un double-double, cu 11 recuperări. Aleksa Ilic a fost cel mai bun marcator al oaspeților, cu 16 puncte și 7 recuperări, urmat de Nikola Pavlicevic cu 14. 

U-BT Cluj-Napoca încheie anul cu un nou meci pe teren propriu, de această dată în EuroCup, în compania polonezilor de la Slask Wroclaw.

*foto: aba-liga.com