• Serie A: Parma – Fiorentina, sâmbătă, 13:30, DGS 1

  • Serie A: Pisa – Juventus, sâmbătă, 21:45, DGS 1

Cu restanțe către jucători și în afara play-off-ului, CFR nu renunță. Ioan Varga pune la cale mai multe transferuir în această iarnă, în goana după primele 6 locuri la finalul sezonului regulat.

CFR a bătut palma pentru un atacant

Iuliu Mureșan a anunțat că CFR s-a înțeles deja pentru primul transfer al iernii. Este vorba despre un atacant de 18 ani, care a evoluat ultima dată în Spania.

Totodată, ardelenii sunt pe cale să se înțeleagă cu alți doi jucători, care să completeze anumite posturi cu probleme.

„(n.r. dacă CFR a primit toți banii pentru Emerllahu) Legat de Emerllahu, sunt unele aspecte pe care nu le pot discuta. Pot spune că transferul s-a făcut și este bine pentru toată lumea. Vom face transferuri în această iarnă. Suntem aproape să finalizăm aducerea unui mijlocaș, în locul lui Emerllahu.

Am adus un atacant tânăr de 18 ani, care a jucat în Spania. O să-l anunțăm. Suntem pe cale să mai aducem un fundaș central. Nu trebuie să aducem mulți jucători, pentru că și așa este lotul numeros.

Nu se pot face antrenamente cu atâția jucători. Trebuie să subțiem lotul numeric, dar nu valoric. Cu asta ne ocupăm în aceste zile”, a spus Iuliu Mureșan, pentru digisport.ro.

CFR Cluj a rămas fără 300.000 de euro după transfer

Joi, 25 decembrie, Lindon Emerllahu (23 de ani) a semnat cu Polissya Zhytomy, din Ucraina.

Reamintim că Lindon Emerllahu s-a aflat și în atenția FCSB-ului în această iarnă. La un moment dat, Gigi Becali anunțase că a ajuns la un acord cu CFR pentru transfer, însă fotbalistul a preferat o echipă din străinătate.

CFR s-a despărțit de unul dintre titularii echipei, forțată și de problemele financiare destul de mari ale clubului. Lindon Emerllahu a fost cedat în Ucraina, iar Louis Munteanu este celălalt produs de export al lui Ioan Varga. 

În schimbul lui Lindon Emerllahu, CFR a încasat două milioane de euro, notează publicația Sport.ua. Acești bani nu vor rămâne însă toți în conturile formației din Gruia, asta doarece Ballkani, fosta echipă a mijlocașului, a păstrat un procent de 15% din viitoarea mutare.

Astfel, CFR este obligată să le dea celor de la Ballkani suma de 300.000 de euro. Cu 1,7 milioane în conturi, Ioan Varga a câștigat un milion de euro în doar un an de pe urma lui Lindon Emerllahu, cumpărat pentru 700.000 de euro din Kosovo.

Etichete: transferuri , cfr , iuliu muresan , superliga , ioan varga

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din