Sambata, 27 Decembrie 2025, ora 00:30

8110 citiri

Putin vrea să pună mâna definitiv pe un obiectiv major al Ucrainei: Șantajul cu SUA a ieșit la iveală

Putin vrea să pună mâna pe centrala nucleară din Ucraina FOTO Hepta

La inițiativa președintelui american, negocierile dintre delegațiile din Statele Unite, Ucraina și Rusia s-au intensificat în ultima vreme, în speranța încheierii războiului, care durează de 3 ani și 10 luni. Dar acum Putin vrea să pună mâna definitiv pe un obiectiv major al Ucrainei: centrala nucleară de la Zaporojie. Dictatorul șantajează SUA și pe Trump pentru a gestiona în comun centrala doar cu America, fără Ucraina.

Și asta în ciuda faptului că ultima propunere avansată de planul de pace Trump-Zelenski, conține un compromis al Kievului: centrala nucleară de la Zaporojie aflată sub controlul rușilor în prezent, să fie administrată de SUA și Ucraina. Ea să furnizeze curent în proporție de 50-50% pentru Kiev și Moscova, potrivit UNN.

Presa din Rusia dezvăluie un plan de șantaj și manipulare nucleară din partea lui Putin. Tiranul anunță negocieri cu SUA privind soarta centralei nucleare ucrainene ocupate, fără Ucraina.

Dictatorul rus Vladimir Putin, în timpul unei întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri, a făcut o serie de declarații cinice cu privire la viitorul centralei nucleare Zaporojie, capturată. Potrivit șefului Kremlinului, Moscova discută cu Statele Unite posibilitatea gestionării comune a centralei, ignorând complet participarea Ucrainei ca proprietar legitim al instalației. Acest lucru este relatat de presa rusă, scrie sursa citată.

Putin susține că partea americană este interesată nu numai de gestionarea celei mai mari centrale nucleare din Europa, ci și de organizarea minării criptomonedelor la instalațiile acesteia. În plus, dictatorul a declarat că, la inițiativa Statelor Unite, se ia în considerare problema alimentării cu energie electrică a teritoriului controlat de Ucraina.

apartamente de vanzare bucuresti 2 camereZelenski nu renunță la centrala nucleară

Șeful țării agresoare a pus un accent deosebit pe personalul centralei. El a confirmat că specialiștii ucraineni continuă să lucreze la ZNPP, dar a subliniat că au fost forțați să obțină pașapoarte rusești pentru a continua să lucreze sub controlul „Rosatom”, firma din Rusia.

Poziția Ucrainei rămâne fermă și Kievul nu vrea să cedeze Rusiei obiectivul de mare importanță strategică. Centrala nucleară Zaporojie se află sub ocupație rusă din martie 2022. Kievul în mod oficial și comunitatea internațională, inclusiv AIEA, au subliniat în repetate rânduri că orice decizii privind centrala fără participarea Ucrainei sunt ilegale.

Experții consideră că astfel de declarații ale Kremlinului reprezintă o altă tentativă de șantaj nuclear și o încercare de a crea o ruptură între Ucraina și partenerii săi occidentali, prezentând iluziile ca fiind realitate.

În prezent, nu s-au primit confirmări oficiale din partea Statelor Unite cu privire la astfel de negocieri în formatul „fără Ucraina”, legate de centrala nucleară, cea mai mare din Europa.

Putin a declarat că Rusia, aflată în discuțiile cu Statele Unite, continuă să ceară controlul asupra întregului Donbas, inclusiv asupra zonelor pe care nu a reușit să le cucerească militar pe câmpul de luptă.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat, sâmbătă, 20 decembrie, în cadrul unei conferințe online cu jurnaliștii, că partea ucraineană a transmis SUA poziția sa cu privire la chestiunile în care un compromis a fost până acum imposibil de realizat în negocierile privind un „acord de pace” cu Rusia. El a subliniat că una dintre aceste probleme este „Centrala Nucleară de la Zaporojie, este ZNPP al nostru”.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent