• Tenis: Aryna Sabalenka – Nick Kyrgios, duminică, 18:00, DGS 1

  • Serie A: Atalanta – Inter, duminică, 21:45, DGS 1

Universitatea Craiova va ierna de pe pe prima poziție, cu 40 de puncte, în timp ce Rapid (39 de puncte) și FC Botoșani (38 de puncte) completează podiumul. Botoșănenii au același număr de puncte precum Dinamo, dar un golaveraj superior.

Valentin Costache, despre decăderea și ”renașterea” sa: ”Nu eram mulțumit de mine, deși și atunci făceam totul ca la carte”Galerie Foto

Partea a doua a campionatului, care se va relua în ianuarie 2026, se anunță a fi una extrem de interesantă. Vor urma ultimele nouă etape din sezonul regulat, și mai apoi cele 10 etape din play-off, astfel că se poate întâmpla orice.

Dacă cei de la FCSB nici nu concep să nu intre în play-off, de ce nu ar crede același lucru și cei de la UTA Arad, echipă care are un punct mai mult față de roș-albaștri (32 vs. 31).

La parcursul bun al arădenilor a contribuit și Valentin Costache (27 de ani), care a marcat, până acum, opt goluri, locul 4 în clasamentul marcartorilor, la egalitate cu Cordea (CFR Cluj) și cu Mailat (FC Botoșani).

Costache a fost considerat, în trecut, o speranță și o promisiune în România, a urmat o perioadă de regres, după care ajuns la Arad a renăscut.

”Nu eram mulțumit de mine, deși și atunci făceam totul ca la carte.

Eram profesionist, mă pregăteam mereu la maxim, dădeam totul la antrenamente. Doar că la meciuri, în momentele importante, acolo, în ultimii 20 de metri, unde contează pentru un atacant, îmi pierdeam luciditatea și nu-mi ieșea mai nimic.

De exemplu, la Rapid, făceam totul bine, dar nu am reușit să marchez. Acum, când stau să mă gândesc, îmi dau seama că îmi lipsea liniștea în fața porții, mă precipitam.

Chiar mai vorbeam de curând cu nașul meu, George Țucudean, care îmi spunea și el că înainte nu eram așa, ca acum. Că îmi lipseau alea două-trei secunde de concentrare, de luciditate în fața porții.

Dar că acum sunt mult mai bine”, a spus Costache.

Valentin Costache: ”Mi s-a propus un alt contract, pe încă doi ani. Și asta m-a făcut să simt că sunt important pentru această echipă”

Costache a mai spus și ce s-a întâmplat în ultimii ani, în cariera sa, astfel încât să-i meargă din nou bine.

”Experiența acumulată, maturitatea care a venit cu anii, toate cele prin care am trecut m-au ajutat să devin cel care sunt azi. Și acest an, 2025, e de departe cel mai bun al carierei mele.

N-aș putea spune că a fost un moment special, ceva care să fi produs un restart. A contribuit și faptul că m-am căsătorit, că sunt tăticul unui băiețel minunat, Ryan Ioan, de doi ani și cinci luni.

Câteodată mă gândesc și eu, mă întreb ce s-a schimbat. Și cred că cel mai important a fost și că am simțit de la început că oamenii de aici, de la Arad, mă apreciază. 

În vară, a venit Adrian Mihalcea și mi s-a propus un alt contract, pe încă doi ani. Și asta m-a făcut să simt că sunt important pentru această echipă. Și te gândești că toată încrederea asta trebuie s-o întorci cumva. Cred că de aici a pornit totul.

Plus, cum am mai spus, experiența acumulată, faptul că m-am maturizat, că nu mai sunt un puști. Și am ajuns să mă bucur de fotbal, fiindcă am și liniștea asta oferită de familie, de copil, vezi altfel viața, ești mai responsabil, mai asumat”.

N-a fost totul mereu roz la UTA. Rememorează că „am avut și jocuri mai slabe, iar domnul Mihalcea chiar m-a ajutat. A fost și dânsul atacant, mi-a spus unde greșeam, aveam discuții. Erau lucruri pe care eu le vedeam altfel, dar mi-am dat seama că trebuie să dau mai mult.

Odată cu anii, chiar am devenit mai calm, mai detașat, văd jocul altfel. Până acum nu aveam acest calm, liniștea asta. Uite, anul ăsta, meciul de acasă cu Csikszereda (0-0) a fost cel mai greu moment pentru mine, în plan personal. N-am jucat deloc bine, n-am ajutat cu nimic, nici în atac, nici în apărare”, a mai spus Costache, la gsp.ro.

Etichete: adrian mihalcea , costache dinamo , valentin costache , costache uta , costache rapid

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din