Dimensiune text

Mică
Normală
Mare

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a cerut scuze omologului său din Qatar pentru atacul Israelului de la Doha în timpul unei convorbiri telefonice de luni de la Casa Albă, a declarat o sursă apropiată lui Netanyahu pentru Reuters.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
– articolul continuă mai jos –

Apelul către prim-ministrul qatarului, șeicul Mohammed bin Abdulrahman al-Thani, a avut loc în timp ce Netanyahu se întâlnea cu președintele american Donald Trump la Washington. O echipă tehnică qatareză se află, de asemenea, la Casa Albă, potrivit unei surse separate, informată despre discuții.

Israelul a revendicat atacul din 9 sepetmebrie împotriva a ceea ce se presupune că era o întâlnire a liderilor Hamas din capitala Qatarului, Doha, atac soldat cu cinci morţi în rândurile grupului islamist şi un poliţist qatarez.

Deşi Hamas a recunoscut atacul, a minimalizat importanţa victimelor şi a lăsat să se înţeleagă că nu făceau parte din conducerea sa de vârf.

Chiar şi Statele Unite, aliatul necondiţionat al Israelului, au criticat atacul israelian: „Bombardarea unilaterală în Qatar, o naţiune suverană şi un aliat apropiat al Statelor Unite, care lucrează din greu şi cu curaj, asumându-şi riscuri alături de noi pentru a media pacea, nu face să avanseze obiectivele Israelului sau ale Statelor Unite”, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt. Însă, ea a adăugat ulterior: „Cu toate acestea, eliminarea Hamas, care trage beneficii de pe urma suferinţei celor care trăiesc în Gaza, este un obiectiv demn de laudă”.

Prim-ministrul qatarez Mohammed bin Abdulrahman a declarat a doua zi după atac oficiali ai SUA au avertizat prima dată Qatarul cu circa 10 minute după ce atacul israelian începuse.

„SUA ne-au informat cu 10 minute după ce atacul a avut loc că tocmai primiseră un mesaj că are loc un atac, o rachetă lansată asupra statului Qatar”, a spus el.

Întrebat despre apărarea aeriană a Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman, care este şi ministru de interne, a spus că „inamicul israelian a utilizat arme ce nu au fost detectate” de sistem.

El a descris atacul drept „o operaţiune 100% perfidă” şi „terorism de stat”.

Qatarul, alături de Egipt şi SUA, sunt mediatori în războiul din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas.

Mohammed bin Abdulrahman a dat asigurări atunci că Doha îşi va menţine rolul de mediator, în pofida atacului israelian.