• Tenis: Aryna Sabalenka – Nick Kyrgios, duminică, 18:00, DGS 1

  • Serie A: Atalanta – Inter, duminică, 21:45, DGS 1

În ultimele zile, italienii au avansat ipoteza că Adrian Mutu ar putea ajunge la Fiorentina pentru postul de antrenor principal. Gruparea „Viola” traversează un moment de criză și ocupă ultimul loc în Serie A, cu 9 puncte în 17 meciuri.

  • Adrian Mutu a jucat la Fiorentina între iulie 2006 și iulie 2011. Românul a reușit 69 de goluri și 27 de pase decisive în 143 de meciuri

Cine sunt cei 4 antrenori aflați pe lista Fiorentinei

Pentru a scoate echipa din această pasă, oficialii clubului l-au adus pe Fabio Paratici în funcția de director sportiv. Acesta are misiunea de a lua cele mai bune decizii în această iarnă, în speranța că Fiorentina nu va retrograda. 

Pe lângă transferuri, noul oficial de la Fiorentina se gândește și la postul de antrenor. Fabio Paratici este înclinat să nu mai continue cu Paolo Vanoli și îi mai are pe listă pe Beppe Iachini, Stefano Pioli, Paulo Sousa și Thiago Motta.

Interesant este că Adrian Mutu nu apare drept o soluție pentru Fabio Paratici în momentul de față, chiar dacă antrenorul român s-ar fi pus la dispoziția Fiorentinei pentru a ajuta clubul să iasă din zona fierbinte a clasamentului.

Până acum, Adrian Mutu a mai condus 8 echipe. Anterior, traiectoria carierei sale a arătat astfel: FC Voluntari, Wahda Reserve, România U21, FCU Craiova, Rapid, Neftci Backu, CFR Cluj și Petrolul.

Cel mai mult a stat pe banca Rapidului, unde a strâns 54 de meciuri. 

Italienii susțin că Adrian Mutu vrea să se ducă la Fiorentina și să evite dezastrul

Fiorentina este ultima clasată în Serie A și pare condamnată la retrogradare în acest sezon. Italienii anunță că la formația „Viola” ar putea ajunge Cesare Prandelli, la pachet cu Adrian Mutu și Sebastian Frey, foștii jucători ai echipei.

Dacă Prandelli ar urma să aibă un rol în conducere, Mutu vine pentru postul de antrenor.

„Românul și fostul antrenor al clubului au vorbit la telefon și au discutat îndelung despre situația prin care trece clubul, iar cei doi s-au arătat disponibili să dea o mână de ajutor în cazul în care vor fi contactați. Ambii ar fi gata să încerce să salveze Fiorentina, dar evident cu roluri diferite. Prandelli ar avea un rol de conducere pentru a garanta echilibrul, în timp ce Mutu ar fi antrenorul.

‘Il Fenomeno’ ar putea zdruncina grupul, mai ales pentru că se bucură de credit, iar fanii știu cât de mare e dorința lui de a ajuta într-un astfel de moment. Voința fostului număr 10 ar fi aceea de a avea imediat o confruntare cu vestiarul pentru a înțelege cine vrea să rămână și cine nu, pentru că acum nu este absolut deloc nevoie de cineva nemulțumit.

Alături de ei ar fi gata să revină ‘în joc’ și Sebastien Frey, fost portar al Fiorentinei, care ar funcționa ca un coordonator între prima echipă și zona tehnică”, au scris cei de la Tuttomercatoweb.

Etichete: serie a , adrian mutu , fiorentina

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din