Când spui „viață de familie cu gemeni” ești tentat să te gândești la cărucioare duble, costumașe identice și muzică de bebeluși. Însă, după ce au devenit părinți, pentru Raluca (46 de ani) și Mircea Anghelinu (52 de ani), din Târgoviște, soundtrack-ul a fost un pic altfel. La ei în casă răsună Metallica, HammerFall, Gamma Ray și, mai nou, piese compuse de cei doi băieți ai familiei. Octavian și Călin, gemenii lor de 11 ani, cântă la tobe și la chitară. Au o trupă de rock, intitulată sugestiv, Twice Louder (de două ori mai tare).

S-au lansat acum doi ani, într-o formulă complet atipică, alături de o tânără de 19 ani, la voce și de un basist cu câteva decenii mai mare decât ei. Au cântat deja în deschiderea unor trupe mari din România (de la Phoenix, la Timpuri Noi), cântă la festivaluri și au câștigat „Battle of the Bands”. Acum înregistrează propriile single-uri în studio și își pregătesc concertul aniversar.

Între timp, părinții celor doi gemeni au devenit „membri activi ai trupei”, chiar dacă munca lor se vede doar în culise. Sunt manageri de trupă, șoferi de turneu, tehnicieni de sunet și textieri. „N-am avut niciodată de-a face cu domeniul ăsta. După 40 de ani, m-am trezit într-o nouă lume și încă sunt multe lucruri pe care nu le stăpânesc”, spune Raluca, mama celor doi băieți. Tot ea ne povestește și care a fost drumul lor, de la primul instrument la prima cântare și cât de greu își stăpânește emoțiile când cei doi frați, Octavian și Călin, sunt în concert, pe scenă.

Sarcina cu doi rockeri în miniatură

Sarcina cu gemeni nu a fost deloc roz. „Mi-a fost rău până în ultima zi. Aveam greață puternică, burta foarte mare, am dormit practic stând în fund ultimele opt săptămâni. Aveam nevoie de ajutor să mă închid la ghete, să intru în cadă, să ies din cadă”, povestește ea.

Ca multe dintre mame, Raluca a bifat la literă recomandările vremii. A scultat inclusiv muzică clasică în sarcină. „Citisem eu că există studii, că ajută bebelușii să se dezvolte, că îi relaxează. Dacă stau bine să mă gândesc la cum îmi era în sarcină, probabil că erau cam de pe atunci rockerași”, spune ea zâmbind.

Băieții s-au născut la 36 de săptămâni, „măricei, deși prematuri”. Dar totul a fost bine și în trei zile erau externați și mergeau acasă. „Au venit mai devreme pe lume, se grăbeau. Așa sunt și acum”, mărturisește mama lor.

Octavian și Călin, alături de mama lor, Raluca. FOTO: Arhiva personalăDe la „wheels on the bus”, la Iron Maiden

Deși ambii părinți ascultă acest gen de muzică, pasiunea fraților Anghelinu pentru rock a început – nu acasă – ci pe un drum lung cu mașina, într-o vacanță. „Pregătisem un playlist cu muzică pentru copii, numai că, pe la a treia piesă, am zis: «Gata. Nu mai pot! Nu mă supuneți patru-cinci ore la așa ceva!». Atunci l-am rugat pe Mircea: «Hai să încercăm să punem muzică de-a noastră. Începem cu balade, poate îi ia somnul, poate tolerează…»”, își amintește mama gemenilor.

Rezultatul a fost exact invers: copiii nu au adormit, ci au fost captivați. „S-au liniștit dintr-odată din joaca lor și au început să asculte. Apoi au început să dea din cap pe ritmul melodiei. Într-o lună de zile învățaseră toate trupele mari. Încă nu pronunțau r-ul. Ziceau: «Mami, vleau Ilonmeiden» (Iron Maiden, n.r.)”, își amintește Raluca Anghelinu.

De atunci, în mașină și în casă s-a ascultat mai mult rock decât orice altceva. Părinții le-au pus DVD-uri cu concerte live, au ascultat împreună albume. „Au început cu trupele cunoscute de toată lumea și, încet-încet, au ajuns să caute singuri. Acum ascultă trupe de care eu n-am auzit niciodată. Vin și-mi spun anul în care s-a format trupa, numele membrilor, câte albume au și în ce an au scos primul single”, mărturisește aceasta. A fost primul semn clar că muzica rock nu era doar o fază, ci era o pasiune în toată regula.

Mircea și Raluca Anghelinu, cei doi părinți care nu s-au temut să înlocuiască etapa „Wheels on the bus” cu „Iron Maiden”. FOTO: Arhiva personală„Știam că vor alege un instrument”

La cinci ani, părinții au simțit că a venit momentul ca Octavian (căruia i se se spune Babae) și Călin (Linu’) să facă ceva și „în afara școlii”. Le-au expus băieților toate variantele: sport, desen, multe alte activități. Răspunsul, însă, nu a surprins pe nimeni. „Octavian a zis din prima tobe, Călin a zis chitară. Deja devenise evident pentru noi că vor alege un instrument, pentru că îi vedeam cum se opresc să asculte muzica, cum tot băteau în oale, cum dansau pe muzică”.

Alegerea nu a fost deloc grea, pentru niciunul dintre frați. Mai dificil a fost pentru părinți să găsească un profesor dispus să-i primească la o vârstă așa de mică. „Am dat o grămadă de telefoane. Într-un oraș mic, cum e Târgoviște, cu doi copii de cinci ani care vor tobe și chitară, nu prea se înghesuie lumea. De regulă, copiii sunt primiți de la opt ani în sus. Am avut noroc de doi profesori foarte ok care i-au acceptat”, își amintește Raluca.

Un set de tobe în apartament și „premierul cu pernă”Octavian (Babae) Anghelinu, a știut dintotdeauna că tobele sunt marea sa pasiune. FOTO: Arhiva familiei

Tranziția de la „o oră de instrument pe săptămână” la „viață organizată în jurul tobelor” a fost naturală. Încă de când era foarte mic, Octavian nu se oprea din bătut – cu lingura în cratițe, ligheane, castroane – orice scotea sunet – spre disperarea vecinilor. Salvarea a venit odată cu primul Premier (o marcă de tobe – n.r.)

„Până la urmă, i-am făcut rost de un Premier în care am băgat o pernă, ca să nu nenorocim vecinii, doar ca să poată bate acasă”, povestește Raluca, despre vremea în care au început să apară primele instrumente muzicale și cabluri împrăștiate prin apartament. Dar nici asta nu a fost de ajuns, așa că părinții au făcut următorul pas curajos: un set de tobe. „Am cumpărat tobe electronice, ca să fie situație de câștig pentru toată lumea – și pentru copil, și pentru vecini. La setul ăsta poate lucra cu căști și, practic, se aude doar plasticul ăla când e lovit cu bețele”, explică mama copiilor.

Însă, oricât ar fi suplimentat numărul de lecții la acest instrument, pentru Babae (Octavian) nu era suficient. Tot mai avea chef și energie să bată. Au fost și zile când muzica a răsunat în tot cartierul. „Când termina de învățat o piesă și voia să ne arate cum a evoluat, dădeam și pe boxe. De atunci, de când avea șase ani și jumătate, tobele n-au mai plecat din apartament. Iar Octavian e zilnic acolo”.

Chitara, o cu totul altă povestePe Călin l-au atras, dintotdeauna chitariștii și solo-urile de chitară. Foto: Arhiva familiei

La chitară, lucrurile au fost la fel de hotărâte. Încă din momentul în care vizionau împreună concerte înregistrate pe DVD, pe Călin îl fascinau chitariștii. Dacă fratele său se manifesta energic și bătea în oale și cratițe sau dădea din cap, „Călin, când asculta muzică, intra așa, într-un fel de transă. Nici nu se mișca, doar asculta, ceea ce mă face să cred că el era atent la solo-urile de chitară”, mărturisește Raluca Anghelinu.

Lui Călin i-au cumpărat instrumentul de la prima lecție, pentru că trebuia să aibă cu ce să meargă la cursuri. De atunci a crescut, iar instrumentele sale s-au schimbat odată cu vârsta: „Pe parcurs am tot cumpărat chitare, în funcție de evoluție. Când ajungea la un anumit nivel trebuia să luăm altceva. Acum lucrează în paralel, face și chitară clasică și chitară electrică”, explică mama lui.

Din apartament, la prima sală de repetițiiApartamentul familiei Anghelinu a devenit „sală de repetiții”, încă de când cei doi gemeni abia împliniseră 6 ani. FOTO: Arhiva familiei

În momentul în care tobele electronice nu au mai fost de ajuns pentru Octavian, părinții celor doi copii s-au gândit să închirieze o sală de repetiții. Prima versiune: o bucătărioară, aflată la parterul unei case. „Am închiriat o săliță de 9 metri pătrați, o bucătărie, la propriu. Tobele acustice ocupau jumătate din cameră și încă un metru pătrat îl ocupa chiuveta. În restul spațiului trebuia să ne strecurăm noi, toți ceilalți”, își amintește Raluca, râzând.

În perioada aceea a intrat „în viața lor muzicală” și Cristian Vasile (49 de ani), un basist cu experiență de scenă, fost membru al trupei târgoviștene CromDioxid, care „își agățase basul în cui vreo doi ani”. Părinții celor doi gemeni l-au rugat să-i dea lui Octavian câteva lecții de bas, – nu ca să schimbe instrumentul, ci pentru că l-ar fi ajutat pe partea de ritmică.

„Cristi a venit, au lucrat, a văzut filmări cu copilul, și de acolo lucrurile au luat-o razna frumos: „A zis: «Hai și tu, Călin, mergem în sala de repetiții, să lucrăm un pic împreună, doar să ne distrăm. Mi-e și mie dor!». De la o oră de «joacă» ajungeau să stea patru-cinci ore. Se distrau extraordinar de bine împreună. În perioada aia au lucrat vreo patru-cinci piese noi.”

Începuturile trupei „Twice Louder”Trupa „Twice Louder”: Adina Iolu – Yolo (voce), Călin Anghelinu – Linu’ (chitară, backing vocals), Octavian Anghelinu – Babae (tobe, backing vocals), Cristian Vasile – Colombo (bas, backing vocals)

Din „joaca” a două generații de instrumentiști s-a născut ideea unei trupe. Aveau un om experimentat la chitară bas și doi frați gemeni – ambii foarte talentați la tobe și chitară. La scurtă vreme aveau să găsească și o voce pentru această trupă neconvențională. „Întâmplător, într-o seară când am ieșit prin oraș, am văzut o pe Adina Iolu (Yolo, pe scenă – n.r.), solista noastră de acum, cântând într-un pub. Ne-a plăcut foarte tare vocea ei și am abordat-o”, spune Raluca.

Tânăra solistă are aproape 19 ani, este elevă la Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, secția de canto, și la Școala Populară de Artă. „Ne-am dat seama din prima că știe ce face. Și că are voce bună. I-am propus un jam-session cu băieții în bucătărioara-sală de repetiții. Fac deja doi ani de când s-au văzut prima dată!”, își amintește Raluca Anghelinu.

Așa s-a ajuns la componența finală a trupei „Twice Lauder”, o alăturare de muzicieni „surprinzătoare și originală”, cum spune și mama gemenilor. Sunt trei generații – la distanță mare de vârstă – care „au chimie” și fac echipă bună, atât în sala de repetiții, cât și pe scenă.

De la prima cântare, la scene de festivalSuccesul trupei „Twice Louder“ nu a întârziat să apară. FOTO: Arhiva personală

„Twice Louder”, numele trupei, face trimitere la ambiția celor doi frați gemeni „de a se îngropa reciproc în decibeli” și cumva „s-a ales de la sine”, cu mult timp înainte ca cei doi frați să se gândească la concerte pe scene mari. „Numele vine dintr-o glumă de-a noastră. Pentru că, în momentul în care ei cântau singuri, la noi acasă, tot timpul se certau care să dea mai tare instrumentul său. Tot timpul! În mijlocul acestor dispute, Mircea le-a zis atunci «voi sunteți twice louder!». Iar, în momentul în care s-a format trupa, numele era deja subînțeles“, spune Raluca Anghelinu.

Startul „oficial” al trupei nu s-a lăsat mult așteptat. În ianuarie 2024, patronul unui pub care reunește comunitatea de rockeri din Târgoviște, le-a propus să cânte în deschiderea unui concert cu mai multe trupe locale. „Au intrat primii pe scenă și au avut vreo 25 de minute de program. Pentru ei acela este reperul și startul lor, cu adevărat, pentru că reacția publicului a fost nemaipomenită”, își amintește Raluca. „Copiii au muncit toată vacanța de iarnă pentru acel concert. Nu am mai plecat nicăieri de Sărbători. Se vedeau zilnic, stăteau câte șase-șapte ore și au pus la punct totul. Experiența basistului și entuziasmul tuturor și-au spus cuvântul”, punctează aceasta.

O trupă neconvențională, cu succes la public

De acolo, totul s-a accelerat: un concert a adus alt concert, au apărut invitații la festivaluri sau concursuri. Deși abia împlinesc 2 ani de când s-au unit în această formulă, „Twice Louder” are deja numeroase concerte la activ și câteva premii importante. Au cântat până acum în deschiderea unor trupe mari precum Phoenix, Trooper, Timpuri Noi sau Compact, iar membrii trupei de power metal Seven Thorns din Danemarca au vorbit despre ei ca fiind „the best opening act we ever had” (cel mai bun concert în deschidere pe care l-am avut vreodată – n.r.).

În această vară, trupa a participat la „Battle of the Bands”, concurs organizat de WTF Rock Festival, la Bistrița, unde au câștigat atât trofeul competiției, cât și premiul pentru cel mai bun toboșar. Membrii echipei au hotărât ca veniturile din premii sau concerte să se investească tot în trupă. Așa că suma primită la Bistrița i-a ajutat să înregistreze deja câteva piese în studio. Pentru ianuarie 2026 pregătesc deja concertul aniversar de 2 ani, care va avea loc în pub-ul în care au cântat prima dată. „E și un semn de recunoștință și un dram de nostalgie. În pub-ul Fiord l-am cunoscut eu pe Mircea, aici au mers copiii la primul concert și tot aici au avut ei, ca trupă, prima cântare”, mărturisește mama gemenilor.

Și părinții sunt parte din trupăFamilia Anghelinu formează o echipă și în viața de zi cu zi, și în backstage. FOTO: Arhiva Familiei

Pe lângă faptul că sunt umăr la umăr alături de copiii lor în această poveste, Raluca (muzeograf de meserie) și Mircea (arheolog și profesor universitar) pot spune cu mândrie că fac parte din echipa „Twice Louder”. Ei sunt cei care au grijă de partea tehnică: alături Cristi (adultul trupei) au antifonat noua sală de repetiții, se ocupă de cabluri, instrumente și stative, când se pleacă din localitate pentru concerte.

Mircea, tatăl gemenilor, este implicat chiar și în actul de creație. „Călin, de regulă, face riff-urile (tema melodică principală – n.r.). Îi vin în cap, le exersează acasă, apoi merge la sală, le arată celorlalți și de acolo încep toți și dezvoltă. Adina spune: «Uite, aici mi-ar veni mie mai bine pe voce», Cristi vine cu sfaturi de structură, de sunet. Iar versurile sunt făcute integral de soțul meu, de Mircea. Multă lume le-a remarcat și le-a apreciat”, povestește cu emoție și mândrie Raluca.

Mama și emoțiile din backstage

Odată cu parcursul muzical al copiilor săi, Raluca a trăit pe propria piele zicala „niciodată nu e prea târziu să înveți lucruri noi”. Încă deslușește „riderul tehnic” de care gemenii au nevoie pentru concerte și se ocupă de lucrurile mici pe care nu le observă nimeni: „Mă gândesc cum să se îmbrace, când să mănânce ca să nu urce pe scenă nici cu burta plină, nici flămânzi. Avem de făcut 400 de kilometri – când plecăm, unde ne oprim dacă lor li se face rău. Îmi fac calcule din astea mărunte tot timpul.”

Dincolo de asta, are de gestionat rolul de „management al emoțiilor” – copiii sunt destul de mici, deși se învârt într-o lume a oamenilor mari. Raluca stă cu inima strânsă în timpul concertelor. „Cel mai greu îmi e să disimulez în fața lor, să nu vadă, în timp ce cântă, cât sunt eu de încordată. Pot spune că abia după ce se termină, când văd înregistrările, reușesc să mă bucur pe deplin”, spune ea.

„Sunt nedespărțiți și foarte loiali unul altuia”Călin și Octavian Anghelinu sunt „totul” unul pentru celălalt. FOTO: Arhiva familiei

Despre gemeni există o mulțime de clișee: sigur unul e cuminte, celălalt obraznic; unul e „creierul”, celălalt „inima”; unul e luminos, celălalt întunecat. Raluca spune că le-a auzit pe toate, însă dărâmă aceste mituri rând pe rând. „De când i-am născut primesc întrebarea: «Sunt gemeni? Și care cum e?». Dar la noi nu au fost niciodată astfel de diferențe. Amândoi iubesc muzica, iar la școală le plac limba română și engleza. Amândoi citesc mult și deja încerc să îi conving să facem un abonament la bibliotecă, căci nu mai am loc în casă de cărți!”.

Diferențele dintre cei doi frați gemeni se văd mai mult în felul în care se raportează la muzică. Octavian e „toboșarul care dă din cap”: exploziv, fizic, ritmic. Călin e „chitaristul care intră în transă”. Însă, ceea ce nu se schimbă niciodată este loialitatea dintre frați. „Dacă unul din ei intră în colimatorul nostru, celălalt nu mai are nevoie de nimic. S-ar da peste cap numai să iasă fratele din acea situație, deși poate chiar el l-a băgat în gura lupului, cum se spune. Se caută permanent unul pe altul. Fratele e prima persoană căreia fiecare din ei vrea să-i povestească orice i se întâmplă”, spune mama celor doi copii.

Școala rămâne pe primul plan

Dincolo de activitatea lor muzicală, părinții insistă ca școala să rămână pe primul loc. Iar gemenii sunt ca orice copii de vârsta lor, care au activități extrașcolare. Weekendurile, chiar dacă se învârt în jurul repetițiilor, nu sunt complet acaparate de muzică. Mai încape și un fotbal sau o ieșire cu prietenii la joacă. „Sincer, cred că au un program obișnuit pentru vârsta lor. Ai mei au repetiții la sală în weekend, dar poate alt copil are campionat de fotbal”, explică Raluca.

Călin și Octavian sunt într-a V-a și sunt în aceeași clasă de când au mers la creșă. Raluca și Mircea au refuzat să-i despartă. „I-am întrebat dacă ar vrea să-i separăm și au început amândoi să plângă: «Nu, Călinul meu!, Octavianul meu!». Am avut doar rugămintea să nu fie așezați în aceeași bancă – să nu fie distrași în timpul orelor. Le-am spus mereu că școala primează, chiar dacă trupa merge foarte bine”.

În clasele primare gemenii au avut parte și momente mai puțin plăcute. În clasa a IV-a, unii colegi au desenat pe tablă o chitară și o tobă, le-au tăiat cu un X și au scris dedesubt: «La noi în clasă nu are ce să caute așa ceva!». Însă mutarea la o școală nouă, în ciclul gimnazial, a schimbat tonul. În noul colectiv, băieții sunt sprijiniți și apreciați. „De fiecare dată când i-am învoit pentru o cântare la 500 de kilometri, nu a fost nicio problemă. Din contră, ne-au spus: «Înțelegem, e foarte frumos ceea ce faceți»”, povestește mama copiilor.

Călin, într-un solo de chitară și fratele său, Octavian, în timpul unui solo de tobe. FOTO: Arhiva familiei„Nu-mi e teamă că se maturizează, mi-e teamă de vedetism”

Una dintre marile frici ale părinților de copii talentați este „să nu li se urce la cap”. Iar Raluca o spune foarte direct: nu se teme că ai săi copii se maturizează prea repede, doar vedetismul o sperie. „Chiar ne dorim să se maturizeze, cel puțin din punct de vedere emoțional, să poată gestiona mai bine anumite situații. Însă de vedetism mi-a fost teamă de la început. După fiecare cântare, mie, ca părinte, îmi ia 20-30 de minute să ajung la ei să-i felicit, pentru că toată lumea îi oprește: «Vai, dar câți ani aveți? Ce mici sunteți, și cât de bine cântați!»”, spune mama gemenilor.

Cei doi părinți au vorbit mult copiilor lor despre modestie. „Le spunem mereu: așa cum ești tu talentat la muzică, așa e alt copil la matematică. Doar că pe el nu-l dă nimeni la radio. Nu ești cu nimic superior celui care e bun la mate sau la altceva. Este plină lumea de copii talentați!”, precizează Raluca. „Deocamdată funcționează. Nu știu cum va fi când vine adolescența, dar nu avem ce face. E clar că ăsta e drumul pe care l-au ales. Noi trebuie să facem tot ce ține de noi să-i ajutăm”, conchide ea.

Dincolo de scenă, rămâne copilăria

Când îi vezi pe scenă sau în înregistrările de pe YouTube, Călin și Octavian par un pic mai mari decât le-o arată vârsta. Însă, în realitate, rămân niște copii de 11 ani. „Pe scenă sunt ca peștele în apă. Când coboară, sunt copiii ăia cărora le e foame, care au remarcat o jucărie într-un magazin. Ei încă se gândesc la Lego, la ce film de desene animate să mai vadă”, povestește mama lor.

Iar bucuria de a cânta, alungă orice oboseală. „Nu i-am auzit văitându-se că e repetiția prea lungă sau prea grea. Plăcerea este mult mai mare decât chinul – și atunci o duc altfel”, explică mama copiilor. În mintea lor – și a părinților, și a celor doi gemeni – viitorul este indisolubil legat de muzică. „Sunt absolut convinși că asta vor face. Nu e zi în care să nu povestească de o cântare, de un moment, de la o repetiție, să nu ia instrumentul, să nu încerce să mai compună ceva. Sigur că vor avea și o altă meserie pe lângă, dar instrumentele astea, vor face parte mereu din viața lor”, spune Raluca Anghelinu.

Cei doi părinți nu cred în rețete general valabile – nici în muzică, nici în parenting. Însă susțin cu tărie ideea că cei mici trebuie să își știe părinții mereu aproape, orice drum și-ar alege. Soții Anghelinu sunt mândri de copiii lor: spun că e nevoie de talent și multă muncă, dar și de mult noroc. „Copiii noștri nu ar fi ajuns în punctul ăsta fără ajutorul și atenția multor oameni: fără ajutorul și experiența lui Cristi – basistul, care le este ca un unchi deja, fără răbdarea Adinei – solista și „sora lor mai mare”, dar și fără ajutorul tuturor celor care au văzut ceva în ei, și în trupă, care le-au oferit oportunitatea de a arăta ce pot. Lista e prea lungă, n-aș vrea să uit să numesc pe cineva, mi-ar părea rău”, mărturisește mama celor doi gemeni din trupa „Twice Louder”.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video