29 Decembrie 2025, 12:24
Redacţia PiataAuto.md

În ultimii ani, jurnaliştii norvegieni erau cei care organizau cu regularitate, în fiecare iarnă şi-n fiecare vară, teste mari cu maşini electrice, implicând câte 20-30 de maşini, cărora le era măsurată autonomia în condiţii de viaţă reală. Era clar de ce aceste teste au loc în Norvegia — ţara are cea mai are rată de adopţie din lume a maşinilor electrice, dar şi o climă ce face aceste teste interesante. Acum, însă, jurnaliştii chinezi de la publicaţia Autohome au organizat un test şi mai mare, cu 67 de maşini electrice chinezeşti, vrând să le testeze nu doar autonomia, ci şi viteza de încărcare şi păstrarea tuturor funcţionalităţilor în condiţii de temperaturi extreme. Testul a ajuns şi-n Cartea Recordurilor drept cel mai mare din lume, dar descoperirile lui sunt de-a dreptul devastatoare, informează publicaţia CarNewsChina.

Testul a avut loc în regiunea Mongolia Interioară, pe parcursul a mai multe zile şi a avut condiţii de iarnă cruntă, cu temperaturi cuprinse între -10 grade şi -25 grade Celsius. Şi pe lângă maşinile electrice, au fost incluse şi câteva modele plug-in hibride, cu range extender.

Chinezii şi-au dorit să măsoare autonomia în asemenea condiţii extreme, consumul, puterea de încărcare şi timpul necesar încărcării bateriei. De asemenea, a fost analizată păstrarea funcţionalităţii de încălzire a habitaclului, frânarea automată în cazul unui obstacol, păstrarea parametrilor de acceleraţie şi a capacităţilor de offroad. Iar să se facă asta cu 67 de maşini electrice, necesită un efort imens al unei echipe mari.

Cea mai importantă realizare a acestui test e cea de a fi pus alături cam toate modelele electrice importante şi noi care contează pe piaţa chinezească. Multe din ele pot părea necunoscute pentru cei mai puţin pasionaşi de maşinile chinezeşti, la fel de multe pot părea să aibă un design similar, dar totuşi testul a adus o radiografie bună şi profundă a maşinilor. Iar jurnaliştii au inclus şi câteva modele electrice occidentale, în special de la Tesla. Dar a fost inclus şi Mercedes G-Class Electric, de exemplu, dar şi un CLA nou.

Modelul câştigător la autonomie a fost declarat Xpeng P7, dar acesta a atins o autonomie în viaţa reală de doar 53,9% faţă de promisiunea din fişele oficiale. În Norvegia, autonomia atinsă la asemenea teste e de obicei de 70-80% faţă de datele oficiale, însă în China cifrele sunt devastatoare. BYD Yangwang U7 a atins doar 51,8% din autonomia oficială, iar toate celelalte maşini au atins mai puţin de 50% din ceea ce promit. Deci, cu excepţia a două maşini, aproape toate nu ating nici măcar jumătate din autonomia promisă!

Zeekr 001 a reuşit să parcurgă 49,6%, iar Tesla Model Y s-a clasat pe locul 31, cu doar 35,2% atinse faţă de promisiunea din datele tehnice. Însă locul 31 din 67 înseamnă încă o clasare în jumătatea de sus a topului, iar asta înseamnă că jumătate din maşini n-au atins nici măcar o treime din autonomia promisă în datele oficiale.

Cum se explică acest decalaj imens faţă de datele oficiale? Prin faptul că în Europa cifrele de consum şi autonomie sunt omologate în ciclu WLTP, în timp ce în China maşinile sunt omologate în ciclu CLTC chinezesc. Acest ciclu e renumit pentru a fi mult mai optimist pentru maşinile electrice, întrucât presupune mai mult condus urban la viteze mici. Iar testul de acum confirmă că autonomia oficială chinezească e mult mai departe de realitate.

Cifrele de mai departe sunt de-a dreptul derizorii. Chiar şi Li Auto i8, o maşină care se vrea a fi foarte hi-tech, a atins doar 34,8%, clasându-se pe locul 32. Jurnaliştii de la CarNewsChina amintesc că fondatorul publicaţiei Autohome, Li Xiang, e totodată fondator şi CEO al producătorului auto Li Auto. Dar rezultatele obţinute de maşinile sale par să fie tratate cu obiectivitate de colegii săi jurnalişti. Topul primelor 32 de poziţii poate fi văzut în tabelul de mai jos.

Un alt capitol interesant al rezultatelor, direct corelat cu autonomia obţinută, e cel al consumului de iarnă înregistrat. Clasamentul e format după cifra absolută de consum, nu de cea obţinută în raport cu datele oficiale. Iar consumul cel mai mic l-au indicat maşinile compacte, bineînţeles, BYD Seagull luând locul 1, cu 23,5 kWh/100 km.

Mercedes G-Class a avut un consum mai multe decât dublu, de 51,9 kWh/100 km, el fiind deja notoriu pentru ineficienţa sa uriaşă.

Un capitol deosebit de interesant, pe care norvegienii nu-l testează, dar l-au testat chinezii, e timpul de încărcare fast charge în condiţii de iarnă, de la 30% a bateriei până la 80%, deci efectiv 50% din capacitatea bateriei încărcată în acest proces. Avatr 06 a fost câştigătorul, cu 15 minute necesare acestui proces.

Toate primele 10 poziţii au fost ocupate de modele chinezeşti, cu maxim 21 minute necesare unei asemenea încărcări. Modelele Tesla s-au clasat abia de la locul 42 şi mai departe.

Marele absent din test e Xiaomi SU7, renumitul sedan chinezesc. Însă în test a participat SUV-ul Xiaomi YU7.

Totuşi, testul chinezesc a reuşit pentru prima dată compararea vastă şi dură a modelelor chinezeşti, iar marea lui revelare vine să arate cât de optimiste şi departe de realitatea unor condiţii mai dure sunt cifrele mult mai frumoase de autonomie şi consum, anunţate în fişele tehnice oficiale ale modelelor chinezeşti.

Vezi mai jos un scurt video de prefaţare a testului, în engleză. Video-ul complet al testului e mult mai detaliat, dar e doar în chineză, fără subtitre.

0

11,305

GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)

Înapoi

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

TESTE DRIVE DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

(VIDEO) Test drive cu noul BYD Sealion 7 electric, în versiune chinezească, înainte de lansarea în Europa