
30 Septembrie 2025, 10:08
Redacţia PiataAuto.md
Acum mai bine de un an, în vara anului 2024, scriam că în China e construit cel mai înalt pod din lume, numit Huajiang Grand Canyon Bridge, care trebuia să fie gata într-un an şi care avea un buget de construcţie de 2 ori mai mic decât podul de la Brăila. Ei bine, acum, după un an, China a inaugurat noul pod, care are 625 metri înălţime şi îşi adjudecă astfel titlul de cel mai înalt pod funcţional rutier din lume, luând acest titlul de la un alt pod chinez, Beipanjiang.
Foto: Noul pod Huajiang Grand Canyon, inaugurat în China
Podul Beipanjiang a fost inaugurat în 2016 şi are 565,4 metri înălţime de la structura părţii carosabile până la cel mai adânc punct de sub ea.
Foto: Dimensiunile-cheie ale podului Beipanjiang
Noul pod atinge un nou record la exact acelaşi parametru — de înălţime de la structura părţii carosabile până la cel mai adânc punct de sub ea — având 625 metri.
Iar aici trebuie să spunem că mai există un alt parametru de înălţime la care se întrec podurile, şi anume la înălţimea vizibilă a pilonilor săi cu tot cu partea de deasupra părţii carosabile, de care sunt suspendate cablurile de susţinere a structurii părţii carosabile. La acest capitol deocamdată podul Millau din Franţa rămâne emblematic, cu 336,4 metri înălţime. Însă de la înălţime părţii carosabile până cel mai adânc punct de sub el, podul francez ajunge la doar 270 metri.
Foto: Podul Millau din Franţa
Noul pod chinez Huajiang a fost inaugurat peste canionul cu acelaşi nume din provincia Guizhou din China, scurtând timpul de călătorie dintr-o parte în alta a canionului de la 2 ore la doar 2 minute. Lungimea noului pod e de 2.890 metri.
E curios că managerul de proiect al construcţiei acestui pod a fost desemnat un profesionist relativ tânăr, născut în 1980, pe nume Wu Chaoming, dar elementul crucial e că acesta a copilărit în aceeaşi provincie Guizhou şi a trăit experienţa din copilăria sa, prin care drumurile ce legau satul său cu lumea din afară erau extrem de sinuoase, înguste şi periculoase şi în fiecare zi un singur autobuz circula din sat şi înapoi spre cel mai apropiat oraş mai mare. Prin urmare, pentru Chaoming construcţia a fost un proiect cu conotaţie personală, şi cu responsabilitate faţă de oamenii din regiunea din care acesta provine.
Noul pod marchează alte câteva recorduri de inginerie civilă, nu doar cel al înălţimii celei mai mari. Acesta are şi cea mai mare deschidere a oricărui pod suspendat montan, la 1.420 metri în zona sa centrală. Anume asta e distanţa dintre cei doi piloni centrali. Pe lângă asta, tehnologiile de îmbinare a elementelor constructive şi de proiectare au determinat înregistrarea a 21 de patente noi.
Noul pod are câte două benzi de circulaţie pe sens, plus o bandă de urgenţă, fiind conceput pentru ca pe el să se poată circula în regim de autostradă.
Etajul său inferior, de sub partea carosabilă, are şi galerie cu zone cu podea de sticlă transparentă pentru turiştii care vor dori să ajungă aici şi să se plimbe pe el. Noul pod va deveni el însuşi un obiectiv turistic, integrat într-un circuit al unei serii de obiective situate în jur, la o rază de 50 km.
Pilonii săi centrali au şi ascensoare cu pereţi de sticlă, care vor putea ridica pasagerii în vârful acestor piloni, unde există şi un alt coridor transparent, ce permite admirarea podului de sus.
Rezistenţa podului a fost testată pe parcursul ultimelor luni. La 25 august, spre exemplu, pe pod a avut loc testul rezistenţei prin plasarea concentrată a unui număr mare de camioane în diverse puncte ale acestuia. Au fost folosite 90 de camioane pentru asta.
Deschiderea oficială a circulaţiei pe el a avut loc duminică, 28 septembrie 2025. Construcţia podului a durat 3 ani şi jumătate, din ianuarie 2022 până în prezent.
Bugetul de construcţie a acestui a fost de 2 miliarde de yuani, ajustat între timp până la 2,1 miliarde de yuani. Asta înseamnă un echivalent al circa 250 milioane de euro la cursul actual. Pentru comparaţie, podul de la Brăila din România, cu o lungime de 2.414 metri, cu piloni de 192 metri înălţime şi cu o înălţime maximă sub partea carosabilă de 38 metri, a avut un buget iniţial de circa 500 milioane de euro, acesta crescând ulterior până spre aproximativ 700 milioane euro.
5
3,153

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

