-
Serie A: Cagliari – Milan, vineri, 21:45, DGS 1
-
La Liga: Rayo – Getafe, vineri, 22:00, DGS 2
Florin Manea, agentul lui Radu Drăgușin, a avut o intervenție în emisiunea Liga Digi Sport și a vorbit inclusiv despre posibila plecare a internaționalului român de la Londra.
Florin Manea: ”Nu îmi dă voie Tottenham. Dacă aveam acceptul de la ei, spuneam cine are mai multe șanse”
Florin Manea a subliniat că Tottenham nu pare să fie de acord cu o plecare a lui Drăgușin sub formă de împrumut, dar a precizat că va încerca să poarte noi discuții în următoarele zile.
AS Roma părea în pole-position pentru a obține semnătura lui Radu Drăgușin, dar, când a vrut să negocieze mutarea cu Tottenham, se pare că s-a lovit de o ușă închisă.
”Cum să fie? E bine, fericit că a jucat după atâta timp. E bine fizic, l-am văzut la un amical, mi se pare mai bun ca înainte. A crescut și în viteză, și în elasticitate. Noi nu ne-am gândit să plecăm de la Tottenham, dar vrem să fie siguri că va avea meciuri în perioada următoare pentru a-și completa revenirea.
Dacă va juca două-trei meciuri până în vară, înseamnă că va sta 17 luni. D-asta m-am gândit să mergem undeva împrumut. Nu prea vor să îl dea împrumut. Vom vorbi. Nu avem pretenția să joace titular, dar să fie acolo. Trebuie să avem o garanție că va juca un număr de meciuri. Nu e bine pentru el dacă nu se va pune bază pe el.
E bine fizic, a jucat un amical de 90, unul de 60, 45 de minute în altul. A jucat 10 minute acum, poate data viitoare 30, altă dată să fie titular. O să am o discuție cu cei de la Tottenham zilele viitoare pentru a vedea care e situația. Nu am vorbit cu el, dar aș prefera Italia dacă aș fi în locul lui. E obișnuit acolo, te duci la o echipă mai de top. Dacă pleci de la Tottenham în Anglia, te duci la o echipă mai mică.
Se speculează. Juventus este atât de departe. A fost acolo, a fost crescut de ei, l-au dat. Ar fi senzațional să fie antrenat de Gasperini. Romero e crescut tot de el. E un antrenor care îți îmbunătățește situația. Ar fi un plus faptul că Gasperini e acolo. Roma nu e un club mic, e unul mare, cu suporteri, un oraș mare.
Acum vorbesc ca să mă aflu în treabă. Eu cred că i se potrivește Anglia. El a avut și ghinion, s-a luptat, a încercat și s-a accidentat. În Italia e obișnuit. În Anglia a apucat să joace un an și s-a accidentat. Lui îi place, dar nici nu a avut timp să se obișnuiască.
Ar fi senzațional la Inter. Cristi are numărul meu. Dacă îl interesa, cred că mă suna. Nu îmi dă voie Tottenham. Dacă aveam acceptul de la ei, spuneam cine are mai multe șanse. Nu am vorbit cu nimeni momentan că nu am acceptul lui Tottenham.
Eu cred că putea fi cumpărat în vară, dar acum după accidentare cred că e greu să dea cineva 30 de milioane de euro. Nu pot să mă cert cu Tottenham că mai are 4 ani de contract.”, a spus Florin Manea.
Radu Drăgușin ar vrea să revină în Italia
Radu Drăgușin, în schimb, și-ar dori să revină în Italia, la un an de la momentul în care Tottenham l-a cumpărat de la Genoa cu 25 de milioane de euro.
De fundașul central s-ar fi interesat și Juventus, club la care Radu Drăgușin a crescut, iar varianta unei reveniri în Piemont ar fi pe placul românului.
Etichete: tottenham , florin manea , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din