
30 Decembrie 2025, 12:13
Redacţia PiataAuto.md
Service-ul EV Clinic din Croaţia şi-a căpătat o reputaţie excelentă în toată Europa prin profunzimea lucrărilor pe care le face la maşinile electrice, hibride şi plug-in hibride de mult timp încoace, fiind probabil primul din Europa care s-a specializat exclusiv în aceste tipuri de propulsie. Între timp, atelierul are mai multe filiale în diverse ţări din Europa şi un adevărat centru de cercetare şi dezvoltare în Croaţia, creând soluţii tehnice pentru problemele cronice scăpate de producători la modelele lor electrice. Şi de multe ori cei de la EV Clinic arată cât de absurde sunt costurile de reparaţii solicitate de dealeri şi service-uri oficiale pentru maşinile lor, din cauza unor proceduri rigide ce recomandă de obicei înlocuirea completă a unor module mari. De cealaltă parte, ei îşi afişează şi propriile preţuri la lucrările de alternativă, care cuantifică oricum câteva mii de euro de obicei. Ei bine, acum ce de la EV Clinic au ieşit cu declaraţii atipice, spunând că, de fapt, motoarele diesel moderne n-ar mai fi la fel de rezistente ca înainte şi că ele generează acum costuri de reparaţii mai mari decât modelele electrice.
Foto: Service-ul EV Clinic, reparând un electromotor la un Audi electric
Cândva, mai ales motoarele diesel erau renumite pentru longevitate excepţională, iar cifrele de parcurs de peste 400-500 mii km fără intervenţii majore erau absolut normale. Cei care făceau navete şi exploatau mai intens aceste maşini puteau parcurge fără prea mari probleme şi peste 1 milion km. Dar cei de la EV Clinic spun că această fiabilitate legendară e de domeniul trecutului. Acum motoarele diesel moderne au adeseori nevoie de reparaţii profunde la mai puţin de 200 mii km.
Ei au dat drept exemplu motorul diesel de 3,0 litri şi 6 cilindri al unui BMW X5 40d, cu doar 166.000 km parcurşi, care a început a manifesta un consum mare de ulei, de circa 1 litru la 400 km, deci cam 2,5 litri de ulei consumaţi la 1.000 km.
La dezasamblarea motorului s-a constatat că unul din cuzineţii de la unul din palierele arborelui cotit s-a deplasat şi dezintegrat. Asta a dezechilibrat arborele cotit, bielele, a afectat şi distribuţia şi multe ale componente mobile din motor.
A fost nevoie de o regenerare completă a chiulasei, cu prelucrare profundă, cu supape, tacheţi şi culbutoare noi. S-au şlefuit din nou şi pereţii cilindrilor, cu măsurători exacte şi aplicarea straturilor de protecţie.
A fost nevoie de un nou arbore cotit, cuzineţi noi. Bineînţeles, s-au montat şi buloane noi, un termoflot nou, o pompă de apă nouă, dar şi un termostat nou.
Turbina fusese afectată de contaminare cu ulei din cauza problemelor anterioare, ceea ce a făcut ca tot traseul turbinei să trebuiască refăcut cu piese noi. Odată cu asta, s-au instalat şi injectoare noi.
Bineînţeles, s-a făcut şi o turnare completă de lichide noi, de la ulei la antigel şi chiar refrigerentul în sistemul de aer condiţionat. A fost nevoie de garnituri şi etanşări noi peste tot, dar şi o programare nouă de soft la final.
Costul lucrării a fost de 11.500 euro, spun cei de la EV Clinic, iar acest preţ uriaş e de 5 ori mai mare decât costul unei intervenţii la un electromotor de la o maşină electrică, spun ei. Prin urmare, croaţii spun că fiabilitatea legendară a motoarelor diesel a rămas o iluzie în cazul propulsoarelor moderne, iar acestea ar genera, de fapt, costuri mai mari de reparaţii decât maşinile electrice.
Ei mai spun că există o problemă de percepţie în lumea noastră a acestor costuri la motoarele cu ardere internă, comparate cu maşinile electrice. La electrice, totul e pus în acelaşi coş al unui fiasco pentru maşinile electrice. La maşinile cu combustie, orice defecţiune gravă e pusă pe seama faptului că motorul ar fi fost neglijat fie de proprietar, fie de un mecanic nepriceput şi foarte rar se invocă şi faptul că ar fi simptomatic pentru un model, un producător sau un tip de maşini, spun croaţii. Prin urmare, cei de la EV Clinic consideră că e nedrept să considerăm că maşinile electrice ar genera costuri mult mai mari de reparaţii.
Doar că aici mai e nevoie de două precizări. Prima ar fi că fiabilitatea scăzută şi problemele mai frecvente sunt oarecum adevărată mai ales pentru motoarele produse după anul 2020, care au recomandări de ulei mult mai puţin vâscos, cum ar fi 0W20, şi pentru care intervalele de service sunt de 25 mii km şi mai mult. Cu un asemenea ulei şi asemenea interval de service, şansele să se ajungă la situaţii de lucrări profunde la 150-200 mii km sunt aproape garantate, tocmai de asta adeseori menţionăm că intervalele atât de mari n-ar trebui urmate, chiar dacă sunt recomandate de producători. Iar o parte din fiabilitatea mai problematică a motoarelor de după 2020 se datorează normelor de emisii mai stricte pe care au trebuit să le respecte, parţial prin uleiuri cu rezistenţă internă mai mică, parţial prin pompe de ulei care abia de lubrifiază la turaţii mici, parţial prin cote mult mai mare de aer recirculat prin sistemul EGR, care sporeşte şi mai mult problema depunerilor formate în admisie din cauza injecţie directe.
Cea de-a doua precizare necesară ar fi faptul că un electromotor poate costa de 5 ori mai puţin la un model electric, în comparaţie cu o maşină cu combustie. Dar adeseori maşinile electrice au două electromotoare, iar costurile cele mai mari vin de fapt de la baterie, la care se mai adaugă module suplimentare, precum invertoarele, sistemul BMS, porturi de încărcare şi alte module. Deci, nu e vorba doar de cât costă un electromotor, ci şi de toate celelalte componente, care au cam aceeaşi rată de defecţiuni la multe maşini şi apoi ajung la sume totale ce fac reparaţiile iraţionale şi duc la casarea acelor maşini.
Totuşi, perspectiva celor de la EV Clinic merită cu siguranţă luată în considerare şi cu siguranţă experienţele multor proprietari de maşini cumpărate în ultimii vreo 5 ani, care au reuşit să parcurgă mai mulţi kilometri, ar putea să confirme aceste idei.
1
28,801

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

