Joi, 01 Ianuarie 2026, ora 17:48
2483 citiri
Sediul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică FOTO: OECD/Victor Tonelli
Luca Niculescu, Secretar de Stat at Ministerul Afacerilor Externe responsabil pentru procesul de aderare a României la Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a publicat pe 1 ianuarie un mesaj pe rețelele sociale în care a declarat că 2025 a fost un an solit pentru țara noastră în ceea ce privește progresele făcute pentru a încheia evaluările din Foaia de Parcurs primită în iunie 2022.
Luca Niculescu a anunțat că România a 17 Comitete din 25, mai mult de două treimi, și sunt foarte optimist că alte câteva vor fi închise chiar la începutul anului viitor. „Există sprijin politic la toate nivelurile – Administrația Prezidențială, Guvern, Parlament – un efort administrativ intens și un sprijin constant din partea mediului de afaceri, a celui academic și a societății civile. Mulțumesc tuturor celor implicați – și sunt foarte mulți – pentru a face ca România să adere la OCDE, o ancoră solidă în drumul nostru către dezvoltare. Mulțumesc, de asemenea, colegelor și colegilor din echipa de coordonare de la MAE, care lucrează zi de zi cu fiecare instituție în parte”, a scris acesta pe Facebook.
Acesta a explicat în mesajul său că aderarea la OCDE va însemna investiții mai multe și de calitate, locuri de muncă mai bune, o administrație mai performantă, acces la cele mai bune date și statistici din lume pentru politici publice în interesul oamenilor. Și o Românie mai influentă la nivel global. „Pe parcursul întregului an ne-am străduit să explicăm ce va aduce concret aderarea pentru fiecare dintre noi (mulțumiri pentru toate invitațiile la discuții, evenimente, conferințe și emisiuni). (…) După trei ani de proces intens, avem convingerea că 2026 poate fi anul aderării.
Ce înseamnă pentru afacerile și economie românească aderarea la OCDE
Într-un video explicativ atașat mesajului său, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe a punctat că OCDE „nu este doar despre date și analize, ci este și despre reguli corecte pentru comerț. Ce înseamnă asta? Țările membre se angajează să respecte aceleași principii: transparență, concurență loială, investiții deschise și comerț bazat pe reguli clare. Pentru companiile din România, acest lucru este esențial. Înseamnă un mediu mai previzibil pentru exporturi, mai puține bariere, mai multă încredere atunci când intră pe piețe externe. OCDE luptă și împotriva practicilor neloiale, precum mita în afaceri sau subvențiile ascunse, pentru ca toți să joace după aceleași reguli.
apartamente de vanzare bucuresti 3 camere
Aderarea României la OCDE înseamnă că firmele noastre vor fi parte din această rețea globală unde comerțul se bazează pe corectitudine, pe încredere. Altfel spus, OCDE înseamnă mai multe șanse pentru afacerile românești, pe piețele internaționale sau, ca să folosesc o metaforă din sport, înseamnă fair play în afaceri.”
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
