• Serie A: Cagliari – Milan, vineri, 21:45, DGS 1

  • La Liga: Rayo – Getafe, vineri, 22:00, DGS 2

Invitat într-o emisiune, Pere Milla, fotbalistul de 33 de ani al lui Espanyol, a primit următoarea întrebare: ”Pe cine ai vrea să calci, Lamine Yamal sau Joan Garcia?”

Pere Milla a spus, amuzat, că l-ar călca pe Lamine Yamal, înainte de Espanyol – Barcelona

Într-un cadru relaxat și printre râsete, după puțin timp de gândire, Milla a replicat și răspunsul a fost Lamine Yamal. Videoclipul poate fi văzut aici.

Întrebarea a venit în contextul în care Joan Garcia a părăsit-o pe Espanyol în vară, deși era văzut un adevărat erou după ce a contribuit din plin de la salvarea de la retrogradare, și a semnat cu marea rivală care i-a plătit clauza de 25 de milioane de euro.

De aceea, fanii au fost extrem de nervoși și dezamăgiți. Partida a fost declarată cu grad ridicat de risc, motiv pentru măsurile de securitate vor fi mai stricte. La cele două porți vor fi amplasate garduri înalte care să împiedice aruncarea de obiecte.

  • Joan Garcia a devenit imediat portarul numărul 1 după transferul la Barcelona. În 15 meciuri, ibericul a încasat 14 goluri, iar în șase dispute a scăpat cu poarta intactă.

Înainte de meciul direct, Barcelona se află pe primul loc, cu 46 de puncte, în timp ce Espanyol se situează pe 5, cu 33 de puncte. Ambele au câte cinci victorii consecutive, astfel că partida se anunță una pe cinste.

Etichete: barcelona , espanyol , catalonia , lamine yamal , pere milla

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din