• Serie A: Cagliari – Milan, vineri, 21:45, DGS 1

  • La Liga: Rayo – Getafe, vineri, 22:00, DGS 2

Cristi Chivu (45 de ani), antrenorul ”nerazzurrilor”, este în căutarea unui înlocuitor pentru Denzel Dumfries, iar lusitanul, care se va despărți de Al-Hilal, este alesul. 

Însă, presa din Italia scrie că în calea acestui transfer există, pentru moment, o problemă. 

Salariul lui Joao Cancelo, singura problemă în calea transferului la Inter 

Potrivit celor de la Gazzetta dello Sport, transferul lui Joao Cancelo la Inter nu se poate materializa, cel puțin pentru moment, din cauza salariului foarte mare pe care portughezul l-ar solicita. 

  • La Al-Hilal, Joao Cancelo are un salariu anual de 15,3 milioane de euro

Astfel, pentru a se perfecta mutarea, lusitanul va trebui să-și mai reducă din pretențiile financiare și să se apropie de ce-i poate oferi Inter. 

De această problemă apărută în calea transferului lui Joao Cancelo la Inter ar putea profita Barcelona care, de asemenea, este interesată de serviciile fundașului lateral portughez. 

Însă, cu siguranță, nici Barcelona nu ar fi dispusă să-i ofere un salariu foarte mare lui Cancelo, în contextul în care clubul se confruntă de ceva ani cu probleme de ordin economic. 

  • Joao Cancelo a jucat până acum atât la Inter, cât și la Barcelona

Joao Cancelo, ajuns la Al-Hilal în august 2024, a evoluat în 45 de meciuri până acum pentru formația saudită, a înscris trei goluri și a oferit 14 assist-uri. 

Clasament Serie A clasamentitaliaetapa17 Clasamentul din Serie A / Foto: digisport.ro VIDEO Rezumat Atalanta – Inter, scor 0-1

Etichete: italia , inter , cristi chivu , joao cancelo

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din