
2 Ianuarie 2026, 09:28
Redacţia PiataAuto.md
Mercedes-AMG G63 e un model cu o popularitate de neclintit, la fel ca şi legendele despre duritatea structurii lui. Totuşi, în viaţa reală a zilelor noastre, cu atât de mulţi senzori electronici şi algoritmi inseraţi pe maşinile moderne, chiar şi un impact relativ moderat cu un G-Class îl poate dezactiva, astfel încât maşina considerată indestructibilă să nu mai pornească şi să rămână imobilizată. Un astfel de Mercedes-AMG G63 a descoperit youtuber-ul Mat Armstrong. Ademenit de ideea că maşina n-ar putea fi grea grav stricată şi că va putea fi reparată uşor, el a cumpărat-o şi a încercat s-o repare în doar 6 zile.
Maşina a suferit un impact frontal, care i-a afectat bara de protecţie şi radiatorul de ulei din partea stângă faţă. Airbag-urile n-au fost declanşate, ceea ce ne spune că maşina a considerat că impactul e mic şi nepericulos pentru cei de la bord. Totuşi, după asta ea nu mai pornea.
Istoria maşinii e una neclară, ea fiind vândută la o licitaţie a vehiculelor luate cu forţa de la foştii proprietari. Youtuber-ul spune că e convins că maşina e un chilipir, iar eşuarea pornirii ar fi doar o problemă electronică. Însă cineva de alături i-a şoptit că cei care o vindeau ar fi dus-o la un service, unde i s-ar fi spus că are o gaură în carcasa cutiei de viteze. Totuşi, youtuber-ul a cumpărat-o, nefiind sigur ce va descoperi în ea.
A adus-o în atelierul său şi primul lucru căutat a fost gaura în cutie. N-a descoperit nimic vizibil la o inspecţie primară, însă. Carcasa părea întreagă, nu exista ulei pe acolo. Însă un furtun de la radiatorul de răcire a cutiei era detaşat — şi dacă asta s-a întâmplat în timpul condusului, cutia ar fi putut rămâne fără lubrifiere.
S-a încercat scurgerea uleiului din motor, sperându-se că motorul va mai avea ulei în el. Şi a avut, ceea ce e un semn bun. Radiatorul defect a fost scos, apoi, montându-se un furtun direct în locul lui, doar pentru a încerca repornirea motorului. A fost turnat şi ulei temporar, doar pentru a se putea porni pe câteva secunde motorul.
Au fost şterse şi erorile înregistrate în sistem, dar motorul oricum n-a vrut să pornească. Maşina părea să mai aibă probleme încă necunoscută care o împiedică să-i permită motorului să pornească.
Youtuber-ul şi amicii săi s-au gândit că siguranţa pirotehnică de la bateria principală ar putea fi sărită, dar de obicei acea siguranţă sare simultan cu airbag-urile. Verificarea directă a confirmat că ea e în stare funcţională.
Au urmat căutări la toate modulele posibile şi peste tot părea că cineva inspectase deja maşina, urmând aceeaşi cale logică. Dar într-un final o eroare a apărut pe computerul de diagnosticare, care arăta o problema la pedala de frână. Senzorul care înţelege că pedala de frână e apăsată sau nu era disfuncţional. Iar dacă maşina nu înţelege că pedala de frână a apăsată, motorul nu va porni.
A fost descoperit micuţul senzor simplu de acolo şi youtuber-ul a unit direct cablurile, făcând maşina să creadă că circuitul a fost închis şi pedala de frână e apăsată. S-au aprins şi stopurile spate. Acum motorul trebuia să pornească. Dar n-a pornit. Chiar dacă această cauză a fost teoretic eliminată, maşina tot nu-şi pornea motorul. Mai nou, maşina avea deja o eroare a unui demaror defect.
Aşa că protagoniştii au decis să găsească acces la demaror şi să conecteze un circuit de 12V direct la el, pentru a vedea dacă acesta începe a funcţiona. Demarorul n-a pornit. Deci, aparent şi el era defect.
Următorul pas logic era să se alungă la fulia arborelui cotit şi să se încerce rotirea manuală a motorului. Odată ce s-a ajuns la el, motorul părea blocat complet. Deci, e vorba de o defecţiune mult mai gravă şi cu siguranţă toată maşina nu mai e un chilipir.
S-a trecut la demontarea motorului, operaţiune care la G-Class trebuie făcută pe deasupra, din cauza cadrului dur. Pentru asta a fost scoasă întâi cutia de viteze şi, din fericire, carcasa ei era întreagă, deci nu avea nicio gaură în ea.
Motorul a fost scos şi s-a verificat demarorul încă o dată. Era tot inert. Se suspecta deja un şoc hidraulic la motor. S-au verificat toţi cei 8 cilindri cu endoscopul şi toţi arătau impecabil. Deci, nu era vorba de un şoc hidraulic. Dar chiar şi fără bujii, motorul era încă blocat şi arborele cotit nu putea fi învârtit.
Era nevoie de o dezasamblare profundă a motorului pentru a identifica cel puţin cauza problemei, iar youtuber-ul şi aici nu aveau timpul necesar pentru asta. Aşa că au cumpărat un alt motor la mâna a doua, de pe un G-Class in 2023, cu tot cu cutie, şi au promis să dezasambleze motorul ai târziu pentru a dezlega enigma.
Noul motor a fost montat pe maşină, la fel şi cutia, cu toate conectoarele şi conductele la ele. Au fost montate filtre noi de admisie, a fost scurs uleiul vechi din motorul cumpărat, cu tot cu filtru şi motorul V8 a primit ulei nou.
A urmat momentul adevărului, cu tentativa de pornire a noului motor. Dar nici acum maşina nu şi-a pornit motorul şi nici n-a încercat să o facă. Pur şi simplu afişa erori pe bord. Unii mecanici sau pasionaţi mai experimentaţi ar spune că un motor nou cuplat cu un sistem ECU vechi, cu o cutie nouă, ar trebui să treacă întâi printr-un proces de reprogramare şi împerechere. Şi exact asta era prima problemă afişată în diagnostică.
Protagoniştii au scos modulul de control cu valve şi solenoizi de pe cutia nouă şi l-au înlocuit cu cel de pe cutia veche, pentru a face maşina să creadă că are cutia veche instalată pe ea. Cutia reacţiona acum la cuplarea poziţiei N, dar motorul tot nu pornea.
Piesa lipsă s-a dovedit a fi un cablu care nu era conectat până la urmă. Odată conectat, maşina a pornit motorul, spre bucuria protagoniştilor.
A urmat un proces cât se poate de clar de asamblare a tuturor componentelor, de turnare a lichidelor şi montare a pieselor de caroserie, pentru a readuce maşina la o stare complet funcţională.
Şi, bineînţeles, a trebuit făcută şi o curăţare completă a habitaclului, pentru a-i reda prospeţimea tapiţeriei bej. Maşina începea să arate a un G63 luxos adevărat.
Mercedesul a fost adus la o stare bună pentru test drive şi o scurtă călătorie pentru roţi noi. Dar în drumul său de întoarcere, maşina s-a stricat pe autostradă. Maşina scotea sunete similare unui diferenţial defect şi a putut fi condusă în afara autostrăzii. S-a dovedit a fi diferenţialul, cu o eşuare mecanică inexplicabilă.
După înlocuirea diferenţialului, maşina avea deja o eroare că e cu demultiplicatorul de cuplu inclus. Chiar şi când a fost înlocuit modulul electronic al diferenţialului spate de la vechiul diferenţial, eroarea tot n-a dispărut, spunând că e o problemă la cutia de transfer. Şi de această dată a fost nevoie de o reprogramare completă a tuturor modulelor, după care totul a funcţionat. Şi nu doar că a funcţionat, ci maşina a putut pleca într-o călătorie spre Elveţia şi ajunge cu bine la destinaţie, pentru o vacanţă de iarnă. O muncă remarcabilă de reparaţie, deci, făcută în doar 6 zile.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
6,774

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

