Articol de David Istrate – Publicat sambata, 03 ianuarie 2026, 11:30 / Actualizat sambata, 03 ianuarie 2026 12:13

În anul 2025, Armand Duplantis (26 de ani) a continuat să domine sportul pe care îl practică, a rămas neînvins pe plan competițional și, pe lângă medaliile cucerite, și-a îmbunătățit de 4 ori recordul mondial la săritura cu prăjina. În a doua zi a anului 2026, într-un dialog cu GSP.ro și cu jurnaliști din întreaga lume, atletul suedez a vorbit, printre altele, despre mentalitatea lui, despre „săritura perfectă” și despre combinația între talent înnăscut și abilități dobândite.

Vineri, 2 ianuarie, multiplul campion european, mondial și olimpic la săritura cu prăjina a participat la o discuție pe Zoom cu jurnaliști din peste 30 de țări. Sportivul în vârstă de 26 de ani și-a făcut apariția brusc, simplu, salutându-i cu zâmbetul pe față pe cei prezenți.

Mondo Duplantis a vorbit cu GSP.ro despre caracterul repetitiv al probei pe care o practică: „Mereu pot să trag mai tare”

Relaxat și foarte generos cu timpul lui, Duplantis a petrecut mai bine de o oră răspunzând la curiozitățile jurnaliștilor, fără să evite întrebările mai dificile. Suedezul a luat în serios întrebările, a dezvoltat subiectele și și-a construit răspunsurile cu răbdare și calm.

GSP.ro a fost singura instituție media din România care a participat la discuția cu Mondo Duplantis. Întrebat de Gazeta Sporturilor cum combate plictiseala și cum își găsește pasiunea de a continua, de peste două decenii, să practice o disciplină care, în sine, e un act repetitiv, sportivul anului în viziunea AIPS a răspuns astfel:

„E repetitiv, dar e aproape imposibil ca o săritură se se simtă la fel ca următoarea, pentru că e foarte fizic. Nu e ca la golf, unde lovești și încerci ca totul să fie identic. Mereu mă străduiesc să obțin mai mult dintr-o săritură, să am puțin mai multă energie și să fie puțin mai bună. Da, sunt câteva asemănări (n.r. între sărituri) și, evident, îți dorești să ai constanță, ritm și timing, dar mereu încerc să îmbunătățesc asta.

Cred că motivația provine din toată goana asta și fiindcă simt că mereu pot să trag mai tare, mereu există o săritură mai bună pe care o pot face: să am viteză mai mare sau să produc mai multă energie. Călătoria, goana și faptul că mereu încerc să maximizez săritura și potențialul meu mă ajută să merg mai departe.”

Cu toate că încearcă să îmbunătățească fiecare săritură, Duplantis nu se consideră un sportiv perfecționist. El recunoaște că e competitiv, că îi place să își împingă limitele și să dea maximul, dar afirmă că mai mult decât un perfecționism condus de analize și date, el se bazează pe senzații.

„Când vine vorba de sport și de saltul cu prăjina, mereu am fost dur cu mine însumi, încă de când eram copil. Știam nivelul la care pot ajunge și atunci când sar, am așteptări de la mine însumi. Sunt realist și știu că perfecțiunea nu e posibilă când vine vorba de săritura cu prăjina sau de sport. Dar în asta constă distracția și toată goana aceasta – în faptul că mereu se poate mai mult”, a explicat campionul olimpic de la Tokyo și Paris.

Armand Duplantis, sportivul lumii în 2025, în dialog cu Gazeta Sporturilor! » Nu a ezitat când a fost întrebat: „Care e acum cel mai mare vis al tău?”

Mondo Duplantis/Foto: Getty Images

Armand Duplantis: „Această alergare nu se sfârșește niciodată, e ceva în sine – cursa pentru săritura perfectă”

Spre finalul conversației, când credința că nu există săritură perfectă i-a fost pusă la îndoială, Duplantis nu a dat înapoi, ci a rămas consecvent cu viziunea pe care o are despre sport:

„Am avut multe sărituri fantastice de-a lungul anilor și sunt foarte recunoscător pentru ele. Dar cred că nu e plauzibil să urmărești perfecțiunea. Această alergare nu se sfârșește niciodată, e ceva în sine – cursa pentru săritura perfectă. Eu mereu simt după o săritură că pot să îmbunătățesc ceva. Trebuie să te adaptezi constant. Unele sărituri sunt mai bune decât altele, dar perfecțiunea nu se poate atinge.”

Duplantis e antrenat de părinții lui, Greg și Helena, și a început să practice acest sport încă de când era mic. Propria lui experiență cu săritura cu prăjina i-a întărit convingerea că în dezvoltarea unui sportiv e nevoie atât de talent înnăscut și de dezvoltarea unor abilități, cât și de un mediu potrivit.

„Eu am crescut într-un mediu în care sportul era accesibil pentru mine. Asta nu înseamnă că oricine în situația mea ar sări la fel ca mine. Fraților mei nu le-a plăcut și nu au avut aceeași pasiune, dar eu m-am îndrăgostit și stelele s-au aliniat pentru mine. Am fost determinat, concentrat și motivat să devin cel mai bun. Cred că mentalitatea și încrederea sunt cele mai importante”, a subliniat Duplantis.

Armand Duplantis, sportivul lumii în 2025, în dialog cu Gazeta Sporturilor! » Nu a ezitat când a fost întrebat: „Care e acum cel mai mare vis al tău?”

Armand Duplantis în timpul săriturii de record mondial, 6,30 m, la CM Tokyo 2025 Foto: Imago Images

Mondo Duplantis și-a spus visul: „Să fiu un tată grozav”

De la primul moment în care a luat prăjina în mâini și până în prezent, au fost numeroase curse, o mulțime de medalii de aur și de recorduri bătute. La seniori, Duplantis a bătut recordul mondial în 2021 și de-atunci l-a mai îmbunătățit de 13 ori. Cu toate acestea, emoțiile au rămas și asta se vede în bucuria pe care o arată atletul originar din Lafayette, Louisiana, de fiecare dată când concurează.

„Obișnuiam să fiu foarte emoționat și anxios și puneam multă presiune pe mine înaintea primelor Mondiale”, a recunoscut Duplantis. „Evident, încă am emoții și simt fluturi în stomac înaintea competițiilor majore, dar nu se compară cu ce era înainte”, a adăugat el.

„Cred că e rezultatul faptului că am mai multă încredere acum. E vorba și de a avea o mentalitate corectă, de a controla ce pot controla și de a lăsa restul lucrurilor pur și simplu să se întâmple. Mă adaptez mereu la situații și nu rămân blocat în planul pe care îl fac înainte de competiție”, și-a continuat Duplantis analiza.

Rugat să ofere un sfat pentru tânăra generație, sportivul care și-a depășit recordul mondial de 4 ori în 2025 a spus următoarele:

„Cel mai important lucru e să îți urmezi pasiunea și să faci ce iubești, acel lucru la care îți dorești să fii cel mai bun. Avem intuiția cu un motiv și cred că trebuie să asculți de tine însuți, de inima ta.

Cea mai bună modalitate de a face orice e cu pasiune, dragoste și poate chiar obsesie. Urmează acest foc care arde în tine. Vor fi zile grele, în care nu vei vrea să faci nimic, dar cât timp ai pasiune și focul interior de a fi cel mai bun, vei sfârși bine, indiferent de ce faci.”

Armand Duplantis, sportivul lumii în 2025, în dialog cu Gazeta Sporturilor! » Nu a ezitat când a fost întrebat: „Care e acum cel mai mare vis al tău?”

Armand Duplantis și Desire Inglander

Pe tot parcursul dialogului, Mondo Duplantis a vorbit despre importanța familiei în viața lui și despre relația cu Desire Inglander, logodnica lui, iar la final, când a fost provocat să spună, într-o propoziție, care e visul lui cel mai mare, ce ar însemna să aibă succes în viață, atletul a răspuns astfel: „Să fiu un tată grozav”.

Armand Duplantis, sportivul lumii în 2025, în dialog cu Gazeta Sporturilor! » Nu a ezitat când a fost întrebat: „Care e acum cel mai mare vis al tău?”

Desire Inglander (24 de ani) este mereu prima care îl felicită pe Armand Duplantis (25 de ani) pentru recordurile stabilite.

Palmaresul lui Armand Duplantis

  • Două medalii de aur la Jocurile Olimpice

  • 3 medalii de aur și una de argint la Campionatele Mondiale

  • 3 medalii de aur la Campionatele Mondiale în sală

  • 5 titluri consecutive în Diamond League

  • 3 medalii de aur la Campionatele Europene

  • O medalie de aur la Campionatele Europene în sală

Recordurile mondiale stabilite de Armand Duplantis în 2025

  • 6,27 m » Clermont-Ferrand 28 februarie

  • 6,28 m » Stockholm 15 iunie

  • 6,29 m » Budapesta 12 august

  • 6,30 m » Tokyo 15 septembrie