Preşedintele Asociaţiei Suport Mastocitoză România, Nicoleta Nidelea Vaia, care este şi unul dintre pacienţii care suferă de această boală rară, i-a transmis un mesaj premierului Ilie Bolojan, la început de an nou.
În timp ce premierul Ilie Bolojan mulţumeşte românilor pentru scarificiul lor care a scos ţara din criză, Nicoleta Nidelea i-a transmis şi în ce a constat acest sacrificiu, pentru mulţi români despre care Bolojan n-are idee cu ce se confruntă. Aceasta scrie că a mers deja să achite impozitul, de teamă să nu-i fie tăiată indemnizaţia, deşi nu prea avea bani pentru că tocmai şi-a înmormantat mama pe 1 ianuarie.
„GROAPA
Am achitat impozitul pe anul ăsta, am handicap grav, cancer, dar nu mai sunt scutită.
2.450 lei pentru două camere Rahova colţ cu Ferentari și un Jeep din 2005 pe care n-am bani să-l repar.
Am achitat cu ultimii bani de frica tăierii indemnizației de handicap din care mi asigur tratamentul, chiar daca pe 1 ianuarie mi am înmormântat mama.
Ilie Bolojan , 2025 mi a luat 10% din salariu, mi a anulat scutirea de impozit pe clădire, mașină și teren, copilului i a desființat bursă de excelenta olimpica și i a luat și premiul pentru performanță, soțului i a tăiat 10% din salariu.
2025, desigur nu guvernul.”
Aceasta îi mai aduce la cunoştinţă premierului ce vrea să realizeze premierul în schimbul impozitelor achitate cu ultimii bani rămaşi.
„Ce vreau eu din banii pe care ți îl am dat?
Un 2026 FĂRĂ cei 10.000 care cumulează pensia specială cu salariul, FĂRĂ cei care au două sau mai multe joburi concomitente la stat, FĂRĂ datornicii istorici la buget în frunte cu irealitatea TV, FĂRĂ disponibilizări și tăieri din pix, FĂRĂ propaganda CeGe și boţi lăsați liberi pe tik tok.
Un 2026 in care mediul privat să fie realmente stimulat, în care toate firmele să-și plătească dările la stat, în care statul să nu le cheltuiască banii pe borduri și cumulul pensiei speciale cu salariul, un an în care educația și sănătatea să fie cu adevărat finanțate.
Ai banii mei acum.
Eu mi-am platit în întregime și nedecontate tratamentul și dieta copilului (140.000 de euro în 15 ani), de educație la stat nu mai beneficiază, acolo l-au distrus cu bullyingul ăla nedefinit juridic, e la privat și e perfect, dar pe buzunarul meu.
Acces la medicamente nu am nici eu și nici el nu are, că nu există legea off label.
De acum, ca om cu cancer, nu mai am plătită prima zi de CM.
Bine, aia de iau CM să meargă în Tenerife răsuflă ușurați, e singura măsură care pasămite i-ar controla. (Sunt prea supărată ca să mai pot râde).
Care va să zică, nu doar că pierd vechime, dar am o zi în care, deși am cancer, nu mai am. E o formă de umilință pe care nu am cum să o explic.
Deci din taxele plătite până acum am primit nimic.
A murit mama pe 30 decembrie, am înmormântat-o pe 1 ianuarie, ce nu știi tu, Nea Ilie e că, având propria sa groapa, mama nu a putut fi înmormântată fără o taxă de 2500 lei, plus groparii.
Ajutorul de înmormântare asigura de fapt plata taxelor și a unui copârșeu de mâna a doua și se cam oprește aici, nimic nu ajunge la biserică, ca idee, că nu mai e de unde.
Deci cu propria groapă nu poți fi înmormântat fără o taxă uriașă.
Ce voiam să zic, bagă de seamă Nea Ilie, ca banii mei și ai amărâților de la care ai luat să nu fie ăia pentru taxa pe groapa economiei.
Că de la mine credit și vot, în altă reîncarnare, că în asta, nein!”, mai scrie femeia.