3 Ianuarie 2026, 22:17
Redacţia PiataAuto.md

Acum aproape o lună, noi scriam despre un service din România, care a încercat să modifice softul la o Skoda Octavia RS 2,0 TDI, pentru a o face mai puternică, dar lucrarea s-a dovedit a fi imposibilă. Cei care au încercat să facă asta au fost cei de la Coasta de Est, iar Skoda vizată îi aparţinea unuia dintre mecanici, care-şi spune Wisam. Chiar dacă la motor fuseseră făcute anterior câteva lucrări profunde, operaţiunea de modificare a devenit imposibilă în momentul în care s-a pus sonda cu cameră video în cilindri şi s-au descoperit eroziuni pe pereţii cilindrilor. Orice tentativă de a mai creşte puterea ar fi dus inevitabil la distrugerea motorului, iar mecanicii au suspendat atunci lucrările. Ei bine, la ceva timp distanţă, mecanicul proprietar al Skodei Octavia RS a dezvăluit mai multe detalii din ce s-a întâmplat şi a povestit regretele sale din încercarea de a modifica acel motor de 2,0 TDI, îndemnându-i şi pe alţii să n-o facă şi să nu-i repete greşelile.

Primul mare regret pe care Wisam spune că-l are e în faptul că l-a luat entuziasmul pe dinainte în iniţiativa sa de a modifica această Skoda Octavia RS diesel, fără a-şi pune drept prioritate iniţială să verifice profund starea motorului, chiar dacă la prima vedere totul funcţionează. Maşina avea 300.000 km parcurşi, iar motorul e şi din fabrică unul mai performanţă, iar întrucât maşina n-a fost cumpărată de nouă, se poate prezuma oricând că asemenea maşini pot fi adeseori şi ceva mai chinuite de primii proprietari.

Mecanicul spune că el are maşina de 40.000 km, cifră care nu e deloc de mică, de fapt, şi asta i-a conferit încrederea să încerce modificarea. Avea impresia că dacă a investit vreo 5.000 euro în ea pentru componente mecanice noi, atunci starea ei e mai mult decât potrivită pentru o creştere de putere.

Mai mult ca atât, Wisam spune că el îşi face reviziile maşini la fiecare 5.000 km, cu schimburi de ulei şi filtre, ceea ce e un pic prea des, poate, dar mulţi pasionaţi şi mecanici consideră că motoarele de performanţă supremă trebuie să aibă uleiul schimbat la fiecare vreo 5.000 km. Şi apropo, şi noi la BMW M3 tindem să facem cam acelaşi lucru, să schimbăm uleiul cam la fiecare 5.000-6.000 km, iar cel mai pasionat mecanic de BMW pe care l-am descoperit la primul service din Moldova cu el a recomandat aceeaşi lucru.

Lucrarea marii modificări la Octavia RS 2,0 TDI a pornit ca la carte, cu o mulţime de piese noi pregătite exemplar. Urma să se schimbe şi radiatorul şi turbina, şi distribuţia din nou, chiar dacă ea are doar 40.000 km de când a fost schimbată.

S-au demontat piesele de la distribuţie, fulia de la arborele cotit a ieşit foarte greu şi a trebuit tratată cu flacără deschisă. S-a scos şi termostatul vechi, şi mai multe furtunuri, deci se ajunsese la o stare foarte avansată cu toate lucrările.

Turbina actuală avea scurgeri de ulei, iar mecanicul spune că uneori intervenţia turbinei era tardivă sau incompletă.

Între timp, pe masa de lucru a mecanicului aştepta o turbină nouă ce trebuia să favorizeze putere mai mare, o nouă fulie pentru arborele cotit şi alte câteva piese. Ce poate fi mai frumos când ai toate aceste piese şi-ţi poţi întineri maşina de vis, făcând-o şi mai performantă, chiar dacă ea are 300.000 km?

Maşina urma să primească până şi injectoare noi, care erau pregătite, cu toată rampa lor curăţată.

Momentul de cotitură a fost acel endoscop, care a descoperită zgârieturi pe pereţii cilindrilor, de la supraîncălzire. Asta a zădărnicit tot procesul, pentru că blocul şi cilindrii nu erau suficient de buni pentru a merita toată investiţia şi a rezista puterii crescute. Iar de aici încolo e o mare dilemă, dacă mai are rost să se continue sau dacă e cazul să se caute un alt motor, or, cel puţin un alt bloc.

Vizibil afectat de problema descoperită, mecanicul a decis iniţial că va monta înapoi toate piesele vechi pe motor, cu excepţia distribuţiei, pentru că piesele noi meritau păstrate deocamdată.

Acum, mecanicul spune că regretă enorm că n-a făcut toate verificările profunde înainte de a porni pe calea modificărilor. Deşi e un mecanic profesionist şi cu alte maşini în service are întotdeauna un proces clar de verificări, iată că la propria maşină a omis aceste verificări, ca ciubotarul fără cizme.

Mecanicul spune că în mod ideal, înainte de modificări la un motor cu parcurs mai mare ar trebui verificat la starea cilindrilor, dar şi starea cuzineţilor şi a arborelui cotit. El spune că dacă-şi modifica maşina fără a verifica cilindrii, inevitabil ea ajungea să cedeze, şi apoi ar fi dat vina pe soft sau pe alte componente, când, de fapt, motorul era de vină.

Acum, mecanicul spune că va analiza atent bugetul şi timpul necesar şi va alege una din două opţiuni — fie să dezasambleze motorul şi să regenereze profund cilindrii, şlefuind totul din nou, fie căutând un bloc mai bun sau un motor integru. Totuşi, mecanicul spune că nu se poate împăca prea uşor cu ideea acestui eşec şi vrea să-şi ducă proiectul de modificare a acestei Skoda Octavia RS 2,0 TDI la bun sfârşit. Însă îi sfătuieşte pe toţi să nu se încreadă în simplul fapt că maşina merge bine când se apucă de modificări. E nevoie de inspecţii mult mai profunde.

Vezi totul în video-ul de mai jos.

0

30,502

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)

Înapoi

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT