
4 Ianuarie 2026, 16:50
Redacţia PiataAuto.md
Suedia a fost cuprinsă pe parcursul ultimelor zile de ninsori abundente, care au paralizat o mare parte din drumurile ţării, cel puţin până la venirea utilajelor care să le deblocheze pe perioade scurte, până la noi blocaje. Centrul şi sud-estul ţării au fost cele mai afectate, iar mii de vehicule s-au pomenit în dificultate enormă. În orăşelul Oskarshamn din sud-estul Suediei, un martor ocular a surprins un moment mai puţin obişnuit de la geamul casei sale, informează publicaţia suedeză CarUp.
Un autobuz uriaş, cu două etaje, nu putea urca pe o porţiune de drum într-o uşoară urcare. E vorba de un autobuz Setra, al companiei VY Bus4you din Suedia, care operează mai multe rute, în special interurbane. Chiar şi cu anvelope de iarnă, autobuzul nu mai putea mişca din loc.
În ajutor i-a venit un trecător, însă nu cu o maşină electrică modernă, sau cu un SUV modern şi puternic, ci cu un Volvo XC70 clasic. Din câte se pare, vorbim despre un XC70 de generaţia a doua, produs între anii 2000 şi 2007.
Foto: Volvo XC70 de generaţia a doua
Blocurile optice de sugerează că e un model de după facelift, iar asta în plasează anul de producţie între 2004 şi 2007. Deci, efectiv vorbim despre o maşină cu o vârstă de aproximativ 20 de ani.
Şoferul de Volvo a trecut în faţa autobuzului, şi-a scos funia din portbagaj şi a agăţat-o de maşina sa şi de cârligul corect al autobuzului. Apoi, coordonându-şi acţiunile cu şoferului autobuzului a demarat şi tracţiunea integrală a clasicului Volvo s-a făcut văzută, cu doar cele 4 roţi învârtindu-se în încercarea de a trata autobuzul.
Şi misiunea i-a reuşit — autobuzul a fost mişcat din loc şi după câţiva metri şi-a recăpătat aderenţa proprie.
Şoferul din Volvo a coborât, şi-a decuplat funia de la autobuz şi de la maşina sa şi dat mâna în semn de triumf şi solidarizare cu şoferul autobuzului.
Un mic gest de ajutor în trafic, care face o mare diferenţă. Din păcate, cu multe din maşinile noi aceste lucruri n-ar fi foarte posibil pentru că multe cutii de viteze ar afişa mesaje de eroare după o asemenea tractare sau maşini s-ar pomeni cu semiaxe rupte. Maşinile electrice moderne ar avea cuplu şi putere suficientă să o facă, dacă multe din ele îl livrează prea rapid pentru a avea aderenţa necesară unei asemenea tractări.
Iar maşinile mai vechi încă mai pot face asta, din fericire, fără vreo urmare asupra stării lor tehnice. Rezerva aia inginerească, implantată în ele, se face utilă tocmai în asemenea cazuri rare.
E curios că această generaţie de Volvo XC70 avea doar motoare de 5 cilindri în linie pe ea, fie că era vorba de diesel, fie benzină. Puteau fi motoare aspirate sau turbo, însă a fost unul din puţinele modele Volvo din istorie care a venit doar cu propulsoare de 5 cilindri.
Vezi în video-ul de mai jos momentul tractării autobuzului de către clasicul XC70.
1
2,515

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

