-
Media: Digi Sport Special, luni, 21:00, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, luni, 19:00, DGS 1
Andre Duarte a semnat cu FCSB, însă cei de la Ujpest contestă mutarea. Ungurii susțin că fotbalistul a denunțat unilateral contractul după ce a fost exclus din lotul primei echipe, deși nu avea motive întemeiate pentru ”ruperea” angajamentului.
Cu toate acestea, reprezentanții lui Andre Duarte au dezvăluit că fotbalistul și FCSB nu riscă nimic, astfel că poate fi utilizat încă din primele meciuri din 2026.
Andre Duarte a intrat pe mâna lui Thomas Neubert
Fără meci jucat de pe 26 octombrie, Andre Duarte speră să recupereze timpul pierdut și să fie în cea mai bună formă fizică la FCSB. Până atunci, fundașul portughez se pregătește la turație maximă în Antalya, acolo unde campioana României își desfășoară cantonamentul din iarnă.
Ajunși duminică, 4 ianuarie, în Turcia, fotbaliștii FCSB-ului au intrat în „pâine” chiar de luni. În imaginile de la ședința de pregătire se poate observa cum Andre Duarte trage tare pentru a fi 100% apt la meciul cu FC Argeș, primul din 2026.
Reamintim că Thomas Neubert are metode spartane de pregătire, mai ales în cantonamente. Mai mulți foști jucători ai FCSB-ului s-au plâns de intensitatea antrenamentelor.
Jucătorii de la FCSB în cantonamentul din Antalya / Foto: Digi Sport FCSB se poate baza pe Dawa și Duarte în 2026
FCSB a avut mari probleme la nivelul fundașilor centrali în finalul anului 2025. Cum Joyskim Dawa și Mihai Popescu au fost accidentați, campioana României i-a avut la dispoziție doar pe Daniel Graovac și Siyabonga Ngezana, iar Elias Charalambous a fost nevoit să improvizeze în anumite meciuri.
Lucrurile vor sta diferit în 2026. Joyskim Dawa este pregătit să revină în cantonamentul din Turcia, în timp ce Andre Duarte este și el valid. FCSB va avea astfel tot lotul la dispoziție, cu excepția lui Mihai Popescu, în continuare accidentat.
Rămâne de văzut și cine vor fi jucătorii aduși de Gigi Becali la FCSB în această iarnă, dar și cine va pleca.
- FCSB, varianta 1: Târnovanu – Crețu, Ngezana, Graovac, Radunovic – Șut, Olaru – Miculescu, Tănase, Cisotti – Bîrligea
- FCSB, varianta 2: Târnovanu – Pantea, Dawa, Duarte, Kiki – Lixandru, Alhassan – Toma, Oct. Popescu, Politic – Alibec
- FCSB, varianta 3: Zima – Cercel, Dăncuș, M. Popescu, Kiki – Edjouma, Chiricheș – D. Popa, Stoian, Oct. Popescu – Thiam
Etichete: fcsb , andre duarte , antrenamente duarte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din