• Media: Digi Sport Special, luni, 21:00, DGS 1

  • Media: Fotbal Club, luni, 19:00, DGS 1

Cei doi au petrecut ziua de naștere a fotbalistului, respectiv Revelionul, la New York, după care au mers pe o plajă din Miami, unde a avut loc evenimentul. La puțin timp după ce a acceptat cererea în căsătorie, luptătoarea de kickbox a răbufnit pe rețelele sociale, enervată de vocile care susțin că formează un cuplu cu Baiaram doar pentru că fotbalistul are o situație financiară bună.

Galerie FotoCristina Răduț, după ce a fost cerută în căsătorie de Ștefan Baiaram: ”Nu spun asta ca să mă laud, ci doar ca să opresc zvonurile cum că aș fi cu el pentru bani”

”Chiar îmi pare rău că nu vă pot vindeca răutatea din suflet, dar pot lămuri două aspecte. Suntem împreună de 5 ani, de când aveam 17 ani, iar el avea o situație financiară normală. Deși am preferat să-mi expun pe rețelele sociale performanțele mele sportive și parcursul meu către a deveni avocat și am urât din tot sufletul să-mi expun situația financiară, provin dintr-o familie bună.

Mama mea m-a susținut încă de la început pentru a putea avea aceste realizări. Totodată, dețin un apartament și o mașină care valorează cât o garsonieră. Chiar nu spun asta ca să mă laud, ci doar ca să opresc zvonurile cum că aș fi cu el pentru bani.

Ba chiar de la începutul relației l-am sprijinit așa cum am putut. Ca o concluzie, am crescut și am evoluat frumos împreună. Îi apreciem pe toți cei ce ne apreciază, iar pe restul vă dorim doar de bine”, a transmis Cristina Răduț, pe TikTok.

Galerie Foto

Baiaram se află în cel mai bun moment al carierei. Cota sa de piață a ajuns la 4,5 milioane de euro potrivit Transfermarkt, iar în toamnă a bifat și primele apariții la naționala României, unde a și marcat.

La Universitatea Craiova, în acest sezon, fotbalistul de 23 de ani a adunat 31 de apariții (1941 de minute), timp în care a marcat de 10 ori și a oferit patru pase decisive.

Etichete: stefan baiaram , cristina radut

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din