Marti, 06 Ianuarie 2026, ora 08:07
1322 citiri
Mihai Chirica, primarul orașului Iași FOTO Facebook /Mihai Chirica
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a pierdut în primă instanță procesul intentat de secretara generală a municipalității, Denisei Ionașcu, care l-a acuzat de denigrare și încălcarea dreptului la demnitate și imagine. Judecătoria Iași l-a obligat pe edil la plata unor despăgubiri simbolice, publicarea hotărârii într-un ziar local și achitarea cheltuielilor de judecată.
În acțiunea inițiată de secretara Primăriei Iași împotriva lui Mihai Chirica cu aproape doi ani în urmă, aceasta îl acuză pe primar că „a demarat o campanie de denigrare a subsemnatei, utilizând un veritabil atac verbal în scopul de a afecta credibilitatea, onoarea și demnitatea subsemnatei, prin proferarea de afirmații prin care mi-au fost încălcate drepturile civile consacrate (…) dreptul la demnitate, propria imagine, respectul vieții private și al demnității persoanei umane”, arată Ziarul de Iași..
De unde a pornit scandalul
Presa din Iași a relatat că atacurile lui Chirica au început după ce primarul a fost pus sub acuzare într-un dosar legat de construirea unui bloc de locuințe în loc de o pensiune pe un teren pus de municipalitate la dispoziția familiei Asimionesei, care deține publicația Bună Ziua Iași. În dosarul penal inițiat de fostul procuror șef al DIICOT Daniel Horodniceanu cu aproape cinci ani în urmă și preluat între timp de DNA, dar încă nefinalizat, Denisa Ionașcu are calitatea de martor.
Campania de denigrare a constat în urmărirea și fotografierea Denisei Ionașcu, pozele fiind trimise către mai multe instituții publice, printre care Primăria Iași, cu mențiunea „avertizări în interes public”, menționa sursa citată.
apartamente de vanzare bucuresti 2 camere
Primarul Mihai Chirica a comentat public imaginile respective într-o conferință de presă susținută pe 19 ianuarie 2022, pentru că „avea un interes direct în a mă discredita”, afirmă secretarul general al Municipalității ieșene în sesizarea depusă la Judecătorie și citată de Reporter de Iași.
„Instanța respinge excepţia puterii lucrului judecat invocată de pârâtul Chirica Mihai, ca neîntemeiată. Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Ionașcu Denisa Liliana, în contradictoriu cu pârâtul Chirica Mihai. Obligă pârâtul Chirica Mihai la plata către reclamantă a sumei de 1 leu, cu titlu de despăgubiri morale. În temeiul art. 253 alin. (3) lit. a) C.civ., obligă pârâtul ca, pe cheltuiala sa, să publice integral dispozitivul prezentei hotărâri în ediţia online a Ziarului de Iaşi (ziaruldeiasi.ro), într-o secţiune accesibilă publicului fără autentificare şi fără restricţii de acces, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu menţinerea publicării neîntrerupt cel puţin 30 de zile. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 5.120 lei, din care 120 lei taxă judiciară de timbru şi 5.000 lei onorariu avocat ales. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Judecătoria Iaşi”, a decis instanța Judecătoriei Iași în prima zi lucrătoare a noului an.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
