Articol de Eduard Apostol, Maria Olteanu – Publicat miercuri, 07 ianuarie 2026, 10:41 / Actualizat miercuri, 07 ianuarie 2026 10:49

Universitatea Craiova joacă miercuri primul amical al iernii, în Antalya, în compania formației turce Konyaspor, locul 13 din prima ligă. Pentru meciul de astăzi, Ștefan Baiaram (23 de ani), decarul oltenilor, este incert, având în vedere că a ajuns mai târziu la echipă.

Primul test al iernii pentru elevii lui Filipe Coelho este programat de la ora 17:00, ora locală (ora 16:00, ora României), și se va juca cu porțile închise, fără accesul publicului și al presei.

Cei din anturajul Craiovei susțin că adversarii de la Konyaspor au fost cei care nu au vrut să joace cu public meciul, au transmis mai departe informația oltenilor, care nu au refuzat, convenindu-le și lor propunerea venită dinspre adversară. Astfel, nu vor putea exista eventuali „spioni” din Superliga, care să îi vadă la treabă pe olteni în acest prim amical.

Ștefan Baiaram ar putea să nu joace cu Konyaspor

Ștefan Baiaram, extrema Craiovei, a ajuns mai târziu în cantonamentul echipei din Antalya, după ce a primit câteva zile suplimentare de vacanță. Acesta nu a zburat alături de restul lotului în Turcia și a făcut joncțiunea cu restul colegilor direct acolo.

Având în vedere că a ajuns mai târziu și că nu are toate antrenamentele alături de echipă, sunt șanse mari ca acesta să nu fie utilizat în amicalul de miercuri după-amiază.

Acesta mai are puțin de recuperat față de restul colegilor, dar nu sunt motive de îngrijorare, întrucât nu există alte probleme și în cel mai scurt timp va fi 100%.

Totuși, nu este exclus ca în funcție de scor și de cum se va desfășura jocul, Baiaram să își facă apariția pe teren în partea a doua a confruntării.

După partida cu Konyaspor, până la revenirea în țară, Craiova va mai juca un amical, pe 10 ianuarie, cu VfB Stuttgart 2.