-
Supercupa Spaniei: Barcelona – Bilbao, miercuri, 21:00, DGS 1
-
Serie A: Parma – Inter, miercuri, 21:45, DGS 2
În acest context, starul argentinian a fost întrebat ce are de gând să facă după ce se va retrage din cariera de jucător, în care a obținut performanțe remarcabile.
Leo Messi: ”Nu mă văd cu adevărat ca antrenor. Mi-ar plăcea să am propriul meu club”
Spre deosebire de alți foști mari jucători care au decis să antreneze (precum Cesc Fabregas), Leo Messi nu se vede urmând această profesie.
Însă, internaționalul sud-american a spus că și-ar dori foarte mult ca în viitor să dețină un club de fotbal, la care să le permită jucătorilor tineri să crească și să se afirme în acest sport.
”Nu mă văd cu adevărat ca antrenor. Ideea de a fi director sportiv mă interesează mai mult, dar dacă ar trebui să aleg una dintre cele trei opțiuni, cea mai mult mi-ar plăcea să fiu proprietarul unui club.”
Mi-ar plăcea să am propriul meu club, să dezvolt un club, să încep de jos și să le ofer copiilor și oamenilor șansa de a crește, de a construi un club important”, a spus Messi, într-un interviu pentru Luzu TV, citat de ESPN.
Leo Messi se mai află sub contract cu americanii de la Inter Miami până în ianuarie 2029. Rămâne de văzut când Messi va decide să-și încheie cariera de fotbalist, pe parcursul căreia a obținut 48 de trofee.
Galerie Foto
Etichete: leo messi , messi , antrenor , club
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din